Loteria bonurilor fiscale Cine nu este obligat să emită bon fiscal

Comercianții trebuie să emită bon fiscal atunci când vând produse sau prestează servicii. Însă legislația în vigoare prevede că anumiți operatori economici sunt exceptați de la această obligație, scrie România TV.

OUG nr. 28/1999 stabilește că operatorii economici care încasează, integral sau parțial, cu numerar sau prin utilizarea cardurilor de credit/debit sau a substitutelor de numerar contravaloarea bunurilor livrate cu amănuntul, precum și a prestărilor de servicii efectuate direct către populație sunt obligați să utilizeze aparate de marcat electronice fiscale. În plus, aceștia trebuie să emită bonuri fiscale și să le înmâneze clienților.
 
Același act normativ prevede câteva excepții de la această regulă, potrivit avocatnet.ro, citat de România TV. Mai exact, nu sunt obligați să utilizeze case de marcat și, implicit, nu trebuie să emită bon fiscal cei care efectuează încasări din următoarele activități:
  • comerțul ocazional cu produse agricole din producție proprie efectuat de către producătorii agricoli individuali, autorizați în condițiile legii, în piețe, târguri, oboare sau în alte locuri publice autorizate;
  • vânzarea de ziare și reviste prin distribuitori specializați;
  • transportul public de călători în interiorul unei localități pe bază de bilete sau abonamente tipărite conform legii, precum și cu metroul;
  • activitățile pentru care încasările se realizează pe baza de bonuri cu valoare fixă tipărite conform legii - bilete de acces la spectacole, muzee, expoziții, târguri și oboare, grădini zoologice și grădini botanice, biblioteci, locuri de parcare pentru autovehicule, bilete de participare la jocuri de noroc și altele similare;
  • activitățile de asigurări și ale caselor de pensii, precum și activitățile de intermedieri financiare, inclusiv activitățile auxiliare acestora. Nu sunt exceptate activitățile de schimb valutar cu numerar și substitute de numerar pentru persoane fizice, altele decât operațiunile efectuate de punctele de schimb valutar din incinta instituțiilor de credit, aparținând acestor instituții;
  • activitățile desfășurate ca profesii libere sub toate formele de organizare care nu implică crearea unei societăți comerciale;
  • vânzarea obiectelor de cult și serviciile religioase prestate de instituțiile de cult;
  • comerțul cu amănuntul prin comis-voiajori, precum și prin corespondența, cu excepția livrărilor de bunuri la domiciliu efectuate de magazine și unitățile de alimentație publică, pe bază de comandă;
  • serviciile de instalații, reparații și întreținere a bunurilor, efectuate la domiciliul clientului;
  • vânzarea pachetelor de servicii turistice sau de componente ale acestora de către agențiile de turism, definite potrivit legii;
  • încasarea la domiciliul clientului a contravalorii energiei electrice și termice, a gazelor naturale, a apei, a serviciilor de telefonie, inclusiv de telefonie mobilă, de poștă și curier, de salubritate, de televiziune, inclusiv prin cablu, de internet;
  • efectuarea lucrărilor de construcții, reparații, amenajări și întreținere de locuințe;
  • serviciile de transport feroviar public de călători în trafic intern și internațional, prestate de societăți comerciale persoane juridice române, pe bază de bilete sau abonamente tipărite conform legii;
  • activitățile de jocuri de noroc desfășurate cu mijloace tehnice de joc ce funcționează pe baza acceptatoarelor de bancnote sau monede;
  • serviciile de parcări auto a căror contravaloare se încasează prin automate ce funcționează pe bază acceptatoarelor de bancnote sau monede;
  •  livrările de bunuri sau serviciile efectuate prin automatele comerciale ce funcționează pe baza de acceptatoare de bancnote sau monede și conțin un sistem de contorizare electronic și/sau mecanic, că parte integrată constructivă din automat, care să permită înregistrarea, evidențierea și controlul sumelor încasate, cu excepția livrărilor de produse energetice, astfel cum sunt definite în titlul VII din Codul fiscal;
  • comerțul de tip cash and carry desfășurat de comercianții care vând mărfuri prin sistemul de autoservire către persoane fizice înregistrate în bază de date a vânzătorului, în scopul utilizării acestora că produse consumabile.


Sursa: România TV 
Sursa foto: România TV
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Ați păstrat bonurile fiscale din luna mai? O nouă extragere a Loteriei Bonurilor Fiscale are loc astăzi

16 Jun 2019 2365

Ați păstrat bonurile fiscale din luna aprilie? O nouă extragere la Loteria Bonurilor Fiscale are loc astăzi

19 May 2019 2327

Ați păstrat bonurile fiscale din luna februarie? Vedeți dacă ați câștigat la Loteria bonurilor fiscale

18 Mar 2019 1918

Ați păstrat bonurile fiscale din luna ianuarie? Vedeți dacă ați câștigat la Loteria bonurilor fiscale

18 Feb 2019 2440

Modificări în legislație privind loteria bonurilor fiscale. Ce a hotărât Ministerul Finanțelor Publice

28 Jan 2019 1535

O nouă extragere a bonurilor fiscale. Aţi păstrat bonurile din luna octombrie?

18 Nov 2018 2037

Aţi păstrat bonurile fiscale din luna august? Puteţi fi câştigători la Loteria Bonurilor Fiscale. Duminică are loc o nouă extragere

15 Sep 2018 2588

Loteria bonurilor fiscale. Care este valoarea bonurilor fiscale câştigătoare din luna iulie

19 Aug 2018 2280

Bonurile fiscale emise pe 17 iunie, câștigătoare la Loteria Bonurilor Fiscale. Ce valoare trebuie să aibă

22 Jul 2018 2004

Loteria Bonurilor Fiscale. Ministerul Finanţelor Publice, organizează, azi, o nouă extragere

22 Jul 2018 1983

O nouă extragere a Loteriei Bonurilor Fiscale, programată duminică

20 Jul 2018 1636

Bonurile fiscale emise în data de 5 mai 2018 au fost desemnate câştigătoare la extragerea Loteriei bonurilor fiscale de duminică. Ce valoare trebuie să aibă

17 Jun 2018 1853

Ați păstrat bonurile fiscale din luna mai? O nouă extragere a Loteriei Bonurilor Fiscale programată duminică

15 Jun 2018 2074

Când va avea loc a doua extragere pentru selecția celor 100 de câștigători la Loteria bonurilor fiscale emise în luna martie

30 May 2018 1758

Ați păstrat bonurile fiscale din luna aprilie? O nouă extragere a Loteriei Bonurilor Fiscale programată duminică

18 May 2018 2170