Claudiu Iorga Palaz a discutat cu cadrele militare în rezervă

Claudiu Iorga Palaz, candidatul UNPR la Primăria municipiului Constanţa, s-a aflat astăzi în mijlocul membrilor Filialei Constanţa a Asociaţiei Naţionale a Cadrelor Militare în Rezervă şi în Retragere, în cadrul unui concurs de pescuit organizat pe Lacul Tatlageac. „Am răspuns cu deosebită plăcere invitaţiei dumneavoastră şi a preşedintelui asociaţiei, domnul general (r ) Constantin Zeca, de care mă leagă o caldă prietenie. Am ţinut să fiu astăzi alături de domniile voastre, pentru a vă ura „fir întins" şi a ne cunoaşte şi într-un cadru mai puţin oficial. Întotdeauna cadrele militare în retragere şi în rezervă, de la toate armele, mi-au fost alături la evenimentele pe care le-am organizat ca prefect, cu prilejul sărbătorilor naţionale, fiind mereu un exemplu de demnitate, implicare şi patriotism. Vă consider adevăraţi camarazi şi vă apreciez întreaga activitate, prin care demonstraţi că a trece în rezervă sau retragere nu înseamnă a bate pasul pe loc, ci a merge mai departe, cu acelaşi entuziasm şi spirit civic. Sunt convins că adevăratele relaţii interumane au valoare doar dacă se construiesc pe respect reciproc şi continuă dincolo de cadrul impus de normele funcţiilor pe care le deţinem la un moment dat. De aceea, vă mulţumesc pentru onoarea de a mă afla astăzi, aici, printre dumneavostră, cei despre care, întotdeauna îmi place s-o spun, nu sunteţi decât în rezervă, nu şi în retragere" li s-a adresat celor prezenţi candidatul UNPR la Primăria Constanţa, Claudiu-Iorga Palaz. Printre zecile de rezervişti participanţi la concurs, alături de preşedintele asociaţiei, gen. (r ) Constantin Zeca, s-au aflat şi comandor (r ) George Roiu, general de brigadă (r ) Oscar Beneş, colonel (r ) Traian Ţăranu şi colonel (r) Nicolae Antonescu.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Firme Constanța Acționarii Granat SA, convocați la AGA! Se decide repartizarea profitului companiei

28 Apr 2024 220

Decizii AGA Asociatul minoritar, municipiul Constanța a încasat în ultimii ani dividende de aproape 2 milioane de lei de la Telegondola-Mamaia SRL

22 Apr 2024 396

Firme Constanța AGA Vinvico SA! Se stabilește bugetul pe 2024

21 Apr 2024 457

Firme Constanța AGA la Șantierul Naval 2 Mai SA! Acționarii, chemați să stabilească repartizarea profitului din 2023 și fixarea dividendului

19 Apr 2024 465

Transilvania Investments Alliance SA contestă convocatorul AGA a Neptun Olimp SA. Dosarul, pe masa Tribunalului Constanța

19 Apr 2024 536

Ce au decis magistrații în cauza Matichescu &Micu vs. AGA Airtours SRL

12 Apr 2024 567

Firme Constanța Acționarii Neptun-Olimp, convocați în AGA. Vor supune la vot închirierea terenului Complexului Maramureș din Olimp

05 Apr 2024 415

Convocator privind Adunarea Generală Ordinară a Acționarilor SC CAMPIO ICM SA

03 Apr 2024 346

Firme Constanța Decizii ale Adunării Generale a Acţionarilor Mamaia SA!

28 Mar 2024 554

Știri Portul Constanța Verdict amânat pentru profitul din port! Fondul Proprietatea SA, în așteptare

28 Mar 2024 708

Firme din Constanța Revocări, numiri și prelungiri de mandate ale administratorilor societății Telegondola Mamaia SRL!

21 Mar 2024 691

Acționarii Comcereal SA Tulcea, convocați în adunare generală ordinară. Pe odinea zi, aprobarea indemnizaţiilor membrilor Consiliului de Administraţie

20 Mar 2024 587

Un teren de 10.000 mp și unul de 6.000 mp în atenția acționarilor Transfer de terenuri între CN APM Constanţa și Autoritatea Vamală Română

18 Mar 2024 834

Acţionarii Model Constanța SA decid vânzarea unui teren situat la intrarea în zona peninsulară a municipiului Constanţa

18 Mar 2024 644

Convocare AGA Litoral SA Se aprobă oferta de cumpărare a unui teren intravilan şi a unei construcții situate în Mamaia, zona Club Castel

16 Mar 2024 654