Claudiu Palaz, candidat UNPR „Ca primar, voi repara tot ce s-a distrus în ultimii ani”

În cursul după-amiezii de duminică, 13 mai 2012, Claudiu-Iorga Palaz, candidatul UNPR la Primăria Municipiului Constanţa, a oferit constănţenilor şi turiştilor de pe Faleza Cazinoului circa 500 de albume foto-documentare despre istoria acestui monument arhitectonic.

            Multe dintre persoanele vârstnice cu care s-a întâlnit i-au povestit despre strălucirea de odinioară a zonei peninsulare, acum o ruină, şi  l-au rugat să facă în aşa fel încât să le redea demnitatea de locuitor al unui oraş civilizat, ignorată ani întregi de administraţia Mazăre. Claudiu-Iorga Palaz i-a asigurat că regăsirea spiritului şi a valorilor Constanţei trebuie să devină un punct de plecare pentru viitorul municipiului, pe care are ambiţia de a-l face un adevărat oraş european.

            “Constanţa trebuie să redevină un oraş viu, în care cu toţii să-şi găsească locul şi să se simtă bine. Am început curăţenia în oraş şi voi continua până la a-l mătura pe Mazăre de la Primărie. Ca primar, voi repara tot ce s-a distrus în ultimii ani şi voi aduce oraşul la nivelul la care ar trebui să fie, dar nu este. Doar aşa vom redeveni mândri că suntem constănţeni.” i-a asigurat Claudiu-Iorga Palaz.

 


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

fara nume

14 May, 2012 13:16

Sa va inconjurati,D-le Palaz,de specialisti,care sa regandeasca arhitectura si administrarea orasului,sa aiba si Constanta centru istoric boem,sa redevina ORAS VERDE,mai curat,mai aerisit,mai putini caini pe corso.La Brasov cum se poate???Ne-am saturat de amatorism,de sistemul clientelar,de lozinca tampita "primarul tau te trece strada si iarna" in realitate,EL,te abandoneaza in mijlocul strazii si in miez de iarna.O sa aveti succes,ca doar n-om fi mamaligi!!!

Articole asemanatoare

Imobiliare Bucureștenii Floriștean și Chirănescu vor să construiască un bloc pe Bulevardul 1 Mai Vechi din Constanța. PUZ-ul a fost lansat în consultare publică (DOCUMENTE)

27 Mar 2024 700

Recurs în dosarul dintre Arhitectura Plus SRL,firma fondată de actualul arhitect șef al municipiului vs. primarul Constanței

14 Mar 2024 733

Imobiliare Constanța PUZ-ul pentru un teren din zona Tomis III din municipiul Constanța, lansat în consultare publică. Până când puteți trimite propuneri și observații? (DOCUMENT)

11 Mar 2024 1007

ICR Apeluri pentru burse destinate cercetătorilor, arhitecţilor şi profesioniştilor din diverse domenii

17 Feb 2024 749

Programul liturgic al Înaltpreasfințitului Părinte Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, în perioada 1-5 februarie 2024

31 Jan 2024 946

Tribunalul Constanța, termen nou în dosarul privind cadastrarea județului Constanța!

27 Jan 2024 942

Tribunalul amână procesul deschis de un investitor imobiliar din Constanța pentru anularea unei hotărâri CLC pentru Tomis Nord

20 Jan 2024 652

Vergil Chițac a delegat atribuții importante Viceprimarul Rusu va evalua activitatea celor mai importanți funcționari din Primăria Constanța (DOCUMENT)

08 Jan 2024 1188

Cimitir nou în municipiul Mangalia. La cât este estimată investiția?

27 Dec 2023 1008

De ce sa apelezi la o agenție de web design?

08 Dec 2023 646

In memoriam Ion Mincu, arhitectul care a elaborat planurile pentru restaurarea Catedralei „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” Constanța

05 Dec 2023 892

Se întrunește Comisia tehnică de amenajare a teritoriului și urbanism a municipiului Constanța. Ce proiecte imobiliare se află pe ordinea de zi?

20 Nov 2023 1231

UPDATE Muzeul de Artă Constanța, gazdă pentru Bienala de Arhitectură Dobrogeană! Harry Tavitian, invitat special (GALERIE FOTO+VIDEO)

17 Nov 2023 1409

Declarații de avere Averea și interesele lui Dan Petre Leu. Apartamentul din Eforie Nord, achiziționat de când a devenit arhitect șef al municipiului Constanța (DOCUMENT)

31 Oct 2023 1720

Arhitectul-șef al județului Constanța s-a transferat la primăria Năvodari. Cine exercită atribuțiile cu caracter temporar? (DOCUMENTE)

03 Oct 2023 5460