Colectă pentru susţinerea cantinelor sociale în Arhiepiscopia Tomisului

Arhiepiscopia Tomisului, prin Departamentul social-misionar, desfăşoară în perioada 8 iulie - 5 august o colectă de cereale în toate parohiile şi mănăstirile din cadrul eparhiei pentru sprijinirea cantinelor sociale, în vederea asigurării cantităţilor de pâine necesare, se arată într-un comunicat postat pe site-ul eparhiei tomitane, citat de Ziarul Lumina.

În Arhiepiscopia Tomisului, în acest moment, funcţionează patru cantine sociale care vor beneficia de această colectă şi în care deservesc aproximativ 300 de persoane zilnic: 'Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel' din Constanţa, 'Sfinţii Trei Ierarhi' din Constanţa, 'Sfânta Parascheva' din Cumpăna şi cantina din localitatea Amzacea. Această acţiune s-a desfăşurat pentru prima dată anul trecut, când s-au colectat peste trei tone de cereale.

Campania de strângere a cerealelor face parte din programul pastoral şi social în vremuri de criză, iniţiat de Sectorul Social-filantropic al Patriarhiei Române şi aprobat în şedinţa din 6-7 iulie 2010 de Patriarhia Română, prin care se propune parohiilor, mănăstirilor şi centrelor eparhiale să intensifice lucrarea pastoral-misionară şi filantropică prin organizarea de noi cantine filantropice pe lângă parohiile cu spaţii disponibile şi posibilităţi financiare, iar acolo unde posibilităţile sunt reduse, să se realizeze înfrăţiri între parohii, prin creşterea numărului serviciilor de tip 'masa la domiciliu' pentru persoanele greu deplasabile sau imobilizate la pat, prin implicarea comitetelor parohiale pentru identificarea persoanelor, atragerea de voluntari, organizarea de colecte de alimente, îmbrăcăminte, medicamente sau bani. Pentru susţinerea acestor activităţi se va urmări valorificarea materiilor prime obţinute de pe exploataţiile agricole ce le aparţin, implicarea centrelor eparhiale şi a protoieriilor în creşterea numărului de centre comerciale şi al donatorilor participanţi la programul 'Masa Bucuriei', implicarea comitetelor parohiale în identificarea proprietarilor de restaurante şi alte tipuri de unităţi de alimentaţie publică ce doresc să doneze alimentele deja pregătite şi pe care nu le mai introduc în circuitul comercial, precum şi alte posibilităţi prin care se poate concretiza în fapte dorinţa de ajutorare a semenului aflat în suferinţă şi nevoi. Precum ni se cere să nu mai dormim pe adevărurile şi valorile credinţei noastre ortodoxe, la fel nu putem fi nepăsători faţă de oportunităţile făptuirii milei trupeşti şi sufleteşti.

http://www.basilica.ro/ro/stiri_din_tara/colecta_pentru_sustinerea_cantinelor_sociale_in_arhiepiscopia_tomisului_1356.html


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Semnalizare inedită în trafic pe o stradă intens circulată din Tomis Nord din Constanța (GALERIE FOTO+VIDEO)

01 May 2024 705

Jandarmii Grupării Mobile Tomis Constanța, la datorie în perioada minivacanței de 1 Mai și a Sărbătorilor Pascale (GALERIE FOTO)

01 May 2024 282

EXCLUSIV Scandal într-o clădire în construcție din zona Tomis Nord din Constanța! Echipaje SMURD și de Ambulanță, chemate în ajutor (GALERIE FOTO+VIDEO)

01 May 2024 1103

Agenția pentru Protecția Mediului Constanța susține că nu este necesară evaluarea impactului de mediu, pentru „Pasaj rutier denivelat la intersecția Bulevardului Tomis cu Bulevardul Aurel Vlaicu”

30 Apr 2024 554

IPJ Constanța Bărbații implicați în scandalul din seara de Florii, sub control judiciar

30 Apr 2024 396

Arhiepiscopia Tomisului așteaptă mii de credincioși, în noaptea de Înviere (VIDEO)

30 Apr 2024 375

Lumea Marinarilor Primul Mineralier Românesc! Oare cine l-a nășit?

29 Apr 2024 836

Peste 2.700 de posturi didactice pentru ocupare pe perioadă nedeterminată, scoase la concurs de ISJ Constanța

29 Apr 2024 491

Tribunalul Constanța radiază Encanto Dance SRL! Firma a avut punct de lucru în Tomis Mall

29 Apr 2024 375

IPJ Constanța Scandal în seara de Florii – bătaie și amenințări cu cuțitul, după mai multe pahare de alcool

29 Apr 2024 733

Anunț CT Bus Cum vor circula autobuzele în minivacanța dintre Paște și 1 Mai

29 Apr 2024 558

Constanța Prima zi a festivalului Hustle 2024 din Costinești. Iată ce au constatat jandarmii

27 Apr 2024 588

Anunț important pentru locuitorii și turiștii din Constanța. Autobuzele etajate vor circula în minivacanța de Paște și 1 Mai

26 Apr 2024 450

Administrația Fondului Imobiliar A început comercializarea cărnii de miel și ied în interiorul halelor de lactate în unele piețe din Constanța

26 Apr 2024 574

Ședință CLM Aleșii locali, chemați să adopte un PUZ care va permite construcția de blocuri de până la 10 etaje în Tomis Nord, investiție cu care riveranii nu sunt de acord (DOCUMENTE)

25 Apr 2024 2716