Comorile județului Tulcea, proiect implementat de Consiliul Județean cu ocazia Centenarului Marii Uniri


Consiliul Județean Tulcea implementează proiectul „Comorile Județului Tulcea” ce se va derula la Casa Avramide, obiectiv care face parte din Complexul Muzeal de Patrimoniu Cultural Nord – Dobrogean.

Anul 2018 are o însemnătate deosebită pentru noi, românii, marcând 100 de ani de la Marea Unire din 1918. Consiliul Județean Tulcea a depus spre finanțare o serie de proiecte dedicate Centenarului Marii Uniri, către Ministerul Culturii și Identității Naționale, în prima sesiune de finanțare nerambursabilă pentru manifestări/ acțiuni / proiecte culturale dedicate aniversării Centenarului României (1918 - 2018) și a Primului Război Mondial, formulate și asumate de entități persoane juridice de drept privat fără scop patrimonial.

Comitetul Interministerial pentru Centenar, întrunit în data de 6 iulie 2018, a aprobat o serie de 264 de proiecte dedicate Centenarului pe care Ministerul Culturii și Identității Naționale le va finanța, printre care și un număr de șase proiecte depuse de instituția noastră.
Printre proiectele ce urmează a fi implementate de către Consiliul Județean Tulcea se numără și Proiectul „Comorile Județului Tulcea”.

Proiectul vizează realizarea unui eveniment major dedicat centenarului care va cuprinde mai multe părți. Vineri, 19 octombrie 2018, va fi organizată Conferința „Utilizarea noilor Tehnologii IT & Media în proiecte culturale și turistice”.

Evenimentul va avea loc la Casa Avramide începând cu ora 10.00. De asemenea, a fost realizată și va fi lansată vineri, în cadrul conferinței, aplicația android CENTENAR – COMORILE JUDEȚULUI. Aplicația va putea fi descărcată gratuit pe telefonul mobil și va putea fi folosită de orice persoană în mod simplu și ușor pentru a descoperi și cunoaște județul Tulcea și bogățiile sale.
 
Totodată, au fost realizate 1000 de seturi de vederi, fiecare conținând 10 vederi personalizate pentru județul Tulcea, ce vor contribui la promovarea obiectivelor prezentate.

 Evenimentul se adresează publicului larg, în special tinerei generații întrucât aceasta este cea mai receptivă la noile tehnologii IT & Media și, în același timp, va fi cea care va explora și dezvolta în anii care urmează acest domeniu.

De asemenea, la conferință sunt așteptați toți cei interesați de dezvoltarea domeniului cultural și turistic, reprezentanți ai instituțiilor publice sau ai mediului de afaceri, ONG-uri cu activitate în domeniile menționate etc.

 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Biblioteca Județeană Panait Cerna din Tulcea sărbătorește 40 de ani de existență (Galerie FOTO)

26 Apr 2024 262

Tulcea Sorin Grindeanu, în vizită la conferința de recepție a Aeroportului „Delta Dunării” (GALERIE FOTO+VIDEO)

24 Apr 2024 489

„Ziua Porților Deschise”, la Aeroportul Internațional „Delta Dunării” Tulcea

23 Apr 2024 598

La finalul unui proiect de dezvoltare de doi ani, Aeroportul Internațional „Delta Dunării” Tulcea își deschide porțile (Galerie FOTO)

17 Apr 2024 922

Doliu în lumea artistică din Tulcea. Un important coregraf a decedat

11 Apr 2024 530

Ziua Internațională a Rromilor, marcată de Inspectoratul Școlar Județean Tulcea și Consiliul Județean Tulcea

08 Apr 2024 387

Consiliul Județean Tulcea, convocat în ședință ordinară. Lista proiectelor de pe ordinea de zi

29 Mar 2024 440

Participare activă în Tulcea. Cetățenii sunt invitați să-și propună și să voteze proiectele de interes județean

25 Mar 2024 472

Președintele Consiliului Județean Tulcea, Horia Teodorescu, candidează pentru un nou mandat

23 Mar 2024 640

Licitații Tulcea Mega Edil SRL, peste 16,07 milioane de euro de la Consiliul Județean Tulcea, prin licitație deschisă! Va întreține drumurile din Est și Vest (DOCUMENTE)

19 Mar 2024 611

A XIII-a ediție a concursului național de matematică „Laurențiu Panaitopol“, organizat de Colegiul Național „Spiru Haret“ Tulcea

16 Mar 2024 522

„Alături de tine pentru alegerea meseriei“, acțiune organizată de Inspectoratul Școlar Județean Tulcea

08 Mar 2024 576

Bugetarea participativă, demarată la Consiliul Județean Tulcea

19 Feb 2024 490

Prețul a crescut cu 10% Modificări în cadrul contractului ce prevede lucrări de eficientizare energetică a Spitalului Județean Tulcea (DOCUMENT)

15 Feb 2024 771

Județul Tulcea, prezent cu un stand dedicat la Târgul Național de Turism al României, ediția de primăvară

15 Feb 2024 588