Consilierii locali din Mangalia au decis când va fi sărbătorită ziua oraşului


Consilierii locali din Mangalia au adoptat, miercuri, într-o şedinţă ordinară, un proiect de hotărâre privind declararea zilei de 8 septembrie ca "Ziua Mangaliei". În document se arată că alegerea acestei date are în vedere faptul că în ziua respectivă creştinii sărbătoresc Naşterea Maicii Domului sau "Sfânta Maria Mică". Primarul Cristian Radu a declarat că municipalitatea va organiza, cu ocazia Zilei oraşului, mai multe evenimente specifice, în colaborare cu Biserica şi instituţiile culturale din Mangalia.

În cadrul şedinţei CL, s-a mai votat pentru constituirea unei comisii de evaluare a ofertelor pentru achiziţia publică "Delegare de gestiune prin concesionare a serviciului public de salubrizare în municipiul Mangalia". De asemenea, consilierii locali au aprobat o rectificare a bugetului pe anul în curs, precum şi utilizarea excedentului bugetar pe 2012. Cu aceeaşi ocazie, s-a votat amenajarea unei benzinării la ieşirea din oraş către 2 Mai, dar şi organizarea unei licitaţii publice deschise în vederea concesionării terenurilor ce aparţin domeniului public al municipalităţii, reprezentând parcări.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Lista candidaților din partea Alternativa Dreaptă pentru Consiliul Județean Constanța

01 May 2024 399

Lista candidaților din partea Partidului Ecologist pentru Consiliul Județean Constanța

01 May 2024 359

Lista candidaților din partea SOS România pentru Consiliul Județean Constanța

01 May 2024 367

Candidaturi pentru funcția de primar și pentru Consiliul Local Constanța, respinse la Biroul Electoral de Circumscripție Constanța

01 May 2024 773

Lista candidaților din partea AUR pentru Consiliul Județean Constanța

30 Apr 2024 882

Astăzi este ultima zi pentru a depune candidaturile la birourile electorale pentru alegerile locale din 9 iunie

30 Apr 2024 404

Lista candidaților din partea PUSL pentru Consiliul Local Constanța și Consiliul Județean Constanța

29 Apr 2024 1542

LIVE TEXT+VIDEO Lista candidaților ADU de la CJC. Claudiu Palaz își depune candidatura la președinția CJ Constanța -„Alianță Dreapta Unită este alternativa corectă!”

29 Apr 2024 536

LIVE TEXT+VIDEO Mihai Lupu își depune candidatura la Consiliul Județean Constanța din partea PUSL-„Suntem o alternativă pe piața politică”

29 Apr 2024 922

Lista consilierilor PNL pentru Consiliul Local Constanța și Consiliul Județean Constanța

29 Apr 2024 2006

LIVE TEXT+VIDEO Florin Mitroi își depune candidatura la Consiliul Județean Constanța-„Azi este un început de normalitate” (Galerie FOTO)

29 Apr 2024 1502

LIVE Text+VIDEO Vergil Chițac își depune candidatura la Primăria Constanța-„Viitorul Constanței stă în proiectele începute” (FOTO+VIDEO)

29 Apr 2024 711

Mohammad Murad, candidatul AUR la Consiliul Județean Constanța își depune luni candidatura

28 Apr 2024 698

Fostul rector de la UOC, Tiberius Dănuț Epure deschide lista consilierilor județeni la partidul Dianei Șoșoacă

28 Apr 2024 937

Candidații PNL, Florin Mitroi și Vergil Chițac își depun luni, 29 aprilie, candidaturile pentru alegerile locale

28 Apr 2024 696