Consiliul Judeţean Constanţa dezbate numirea unui nou director al RAJDP

Astăzi, de la ora 12.00, în sala Remus Opreanu a Prefecturii Constanţa este programată o nouă şedinţă a aleşilor judeţeni. Ieri, au fost încărcate încă trei proiecte de hotărâre faţă de convocatorul publicat anterior şi care cuprinde 38 de proiecte de hotărâre. Astfel, pe ordinea de zi se regăseşte un proiect de hotărâre privind discutarea Adresei din data de 14.04.2015 a DNA – Serviciul Teritorial Constanta in Dosarul nr.200/P/2014.
 
Sala Remus Opreanu este mai plină ca de obicei. La şedinţă sunt prezenţi mai mulţi directori ai instituţiilor ai căror rezultate de evaluare se află în aprobare pe ordinea de zi.
 
Cei 33 de consilieri judeţeni prezenţi au votat ordinea suplimentară de azi. Este vorba de Proiectul nr.39 - Discutarea Adresei din dată de 14.04.2015 a DNA – Serviciul Teritorial Constanţa în Dosarul nr.200/P/2014, Proiectul nr.40 privind aprobarea rectificării bugetului de venituri şi cheltuieli şi a listei de investiţii pe anul 2015 de la Teatrul de Stat ConstantaInitiator: Vicepreşedinte – Nicolae Cristinel Dragomir şi proiectul nr.41 privind modificarea Anexei nr.4 la HCJC nr.382/18.12.2009 privind preluarea în administrarea Consiliului Judeţean Constanţa a unor bunuri imobile-terenuri aflate în administrarea consiliilor locale Tîrguşor, Topraisar, Lumina, Deleni, Tortoman şi Hârşova, în vederea construirii obiectivelor de investiţii aferente proiectului "Sistem de management integrat al deşeurilor solide în judeţul Constanţa"Iniţiator: Vicepreşedinte – Nicolae Cristinel DragomirAleşii au fost invitaţi mai întâi să voteze proiectele 27 (n.r. Proiectul privind numirea lui Daniel Cristu în funcţia de director general la Regiei Autonome Judeţene de Drumuri şi Poduri ConstantaInitiator: Vicepreşedinte – Cristian Gheorghe Darie) şi proiectul numărul 1 (n.r. privind eliberarea din funcţie a vicepreşedinţilor Consiliului Judeţean Constanţa, Iniţiator: consilieri judeţeni).
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Ședință CJ Constanța. Elevii constănțeni au depus amendamente pentru lotul 3 de transport pe traseele din județul Constanța Ce spune Mihai Lupu (VIDEO)

24 Apr 2024 545

Peste cinci zile va fi convocată ședință extraordinară a CJC în format fizic LIVE TEXT. Consiliul Judeţean Constanţa, întrunit în şedinţă ordinară. Ordinea de zi, suplimentată cu un proiect (DOCUMENTE +FOTO+VIDEO)

24 Apr 2024 658

Proiectul de modificare a statului de funcții și organigramei pentru Spitalul Județean Constanța, pe agenda ședinței Consiliului Județean (DOCUMENT)

21 Apr 2024 387

Ședință CJC Rămâne sau nu, Consiliul Județean Constanța în Asociația de Dezvoltare Durabilă? (DOCUMENT)

21 Apr 2024 572

Ședință de CJC Mihai Lupu forțează retragerea județului Constanța din Asociația de Dezvoltare Durabilă a Județului Constanța. Care sunt celelalte proiecte? (DOCUMENTE)

18 Apr 2024 625

LIVE Consiliul Local Municipal votează rectificarea bugetară și mai multe vânzări de terenuri (FOTO+VIDEO+DOCUMENTE)

28 Mar 2024 1125

Ordinea de zi a ședinței ordinare a Consiliului Local al Municipiului Constanţa, suplimentată (DOCUMENTE)

27 Mar 2024 558

LIVE TEXT Consiliul Județean Constanța se reunește în ședință ordinară. Iată ce se discută (DOCUMENTE+FOTO)

27 Mar 2024 1016

Proiect pe masa consilierilor din Constanța Peste 55 de milioane de lei pentru modernizarea tronsonului de drum cuprins între Tuzla și Biruința (DOCUMENT)

26 Mar 2024 517

Repartizarea unor spații către Teatrul „Căluțul de Mare” și către Centrul Cultural Județean „Teodor Burada” Constanța, pe masa consilierilor județeni (DOCUMENTE)

25 Mar 2024 1023

Ședință CJ Constanța Rectificarea bugetului de venituri și cheltuieli al județului Constanța pe 2024, pe ordinea de zi (DOCUMENT)

25 Mar 2024 592

Ședință CJ Constanța Programul de lucrări la drumurile județene din județul Constanța, pe anul 2024 pe ordinea de zi (DOCUMENT)

24 Mar 2024 1013

Ședință CJ Constanța Se votează cotizațiile și contribuțiile UAT Județul Constanța la mai multe asociații, pe anul 2024 (DOCUMENT)

24 Mar 2024 721

Ședință CLM Constanța Apartenența la domeniul privat al municipiului Constanța a două terenuri, printre proiectele de pe ordinea de zi (DOCUMENT)

24 Mar 2024 668

Ședința CLM Constanța Reabilitarea a trei stații de transport în comun la capete de linii Cireșica, Pescărie și Poarta 1, pe ordinea de zi (DOCUMENT)

24 Mar 2024 666