Constanţa, oraşul ruină

Acum 10 ani, când m-am mutat în Constanța ca să-și termine Mama Ametcea facultatea, am avut un șoc cultural. Bucureștean de la 3 ani, nu mai stătusem la țară decât în vagile vacanțe petrecute la moldova mea iubită, la sfinții mei bunici. Bine, nu trebuie sa luati mot-a-mot expresia la țară. Nu e jignitoare, ci reflectă mentalitatea unui tip de 28 de ani care iubește Bucureștiul din tot sufletul.
Da, acum înțeleg că există viață și în afara capitalei, există și oameni, și femei, și distracție și cam tot. Desigur, nu ca la mine acasă, dar oarecum.
Revenind, am avut un șoc cultural.
Pentru că am descoperit că străzile pot avea gropi în care să te îneci, că sunt cartiere cu zeci de mii de oameni care nu au iluminat public, că gazul se vinde la butelie și că trebuie să te plimbi ceva drum cu ditamai recipientul exploziv în cârcă, că prețurile în magazine cresc în fiecare vară, când vin turiștii, dar nu mai scad niciodată și tot felul de alte frumuseți.
Sursa: arhiblog.ro