Constantin „Nu vor exista măriri de taxe și impozite în România următorilor ani“

Copreședintele ALDE Daniel Constantin a declarat astăzi că nu vor exista măriri de taxe și impozite în România în următorii ani iar pentru zona de investiții, alocarea va fi de 6% din PIB.

Constantin a precizat, într-o conferință de presă, că aceste măsuri au fost discutate și compatibilizate cu PSD în programul de guvernare și urmează să fie aplicate în actul de guvernare.

„După discuția pe care am avut-o aseară cu dl Liviu Dragnea și conducerea PSD, am trecut la primul pas în colaborarea noastră — la compatibilizarea program de guvernare. Am avut deja o primă întâlnire, vom avea mai multe întâlniri. Echipele noastre vor lucra", a explicat Constantin, potrivit Agerpres.

El a arătat că ALDE a susținut să nu existe măriri de taxe și impozite în următorii ani, iar pentru zona de investiții să se aloce 6% din PIB începând cu 2017.

„Nu vor exista măriri de taxe și impozite în România următorilor ani. Din contră, principiul liberal pe care am încercat să le implementăm de relaxare fiscală, de a da o gură de oxigen economiei românești, va fi implementat. Al doilea lucru esențial: în campania electorală, ALDE a propus ca România să adere la un Pact de investiții. Ne-am asigurat în discuțiile cu dl Dragnea că zona de investiții (...) va fi repornită în anul 2016 și pe viitor. Vom avea minim din 6% din PIB pentru zona de investiții, așa se va întâmpla începând cu 2017, deci există o compatibilitate pe liniile majore", a adăugat Constantin.

Investițiile vor fi în domeniul energiei, agriculturii, educației, sănătății, mediului și infrastructurii, a menționat Constantin.


Sursa foto: bzi.ro

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Fostul sediu al PNL și ALDE din București, transformat într-o „locuință individuală” care ar urma să fie atribuită președintelui Klaus Iohannis

26 Feb 2024 1418

#Dobrogea145 Christian Gigi Chiru, inițiator Ziua Dobrogei și președinte ALDE Constanța, mesaj de Ziua Dobrogei (VIDEO)

14 Nov 2023 1024

Congresul ALDE se desfășoară la București În marja consiliului ALDE, USR va lansa oficial candidaţii la alegerile europarlamentare.

20 Oct 2023 898

LIVE VIDEO+TEXT) USR Constanța despre legea pensiilor - „ Este o lege absolut odioasă, o escrocherie politică”

19 Oct 2023 1198

Lansarea candidaților USR pentru europarlamentare are loc vineri la Consiliul ALDE Europe, organizat la București

18 Oct 2023 871

USR și-a desemnat candidații pentru alegerile europarlamentare. Printre ei este și un membru al organizației de la Constanța!

16 Oct 2023 1240

UPDATE Cine preia atribuțiile de primar la Medgidia, după eventuala demisie a primarului Valentin Vrabie?

10 Oct 2023 4578

Averea și interesele lui Florentin Țapliuc, consilier județean în cadrul CJ Constanța (DOCUMENTE)

02 Aug 2023 1301

Declarații Avere Constanța Leonard Tănase, consilier județean ALDE, deține un teren și o casă de locuit (DOCUMENTE)

29 Jul 2023 1458

Președintele CA al Oil Terminal SA, datorii la bugetul de stat (DOCUMENTE)

20 Jun 2023 2724

Dan Barna a fost ales vicepreședinte al partidului european ALDE

28 May 2023 1070

Cotizații partide Ce partid din Constanța a avut cotizație 0 pe anul 2022?

02 May 2023 1258

Constănțeanul Claudiu Ceti, șeful de cabinet a lui Cristian Popescu Piedone, iese din singura firmă pe care o deținea

23 Jan 2023 3046

ALDE are o nouă conducere. Mohammad Murad ales copreședinte alături de Varujan Vosganian şi Mircea Minea. Gigi Chiru a preluat organizația de la Constanța

23 Oct 2022 2253

Cum a oscilat averea directorului interimar Ștefania Laura Abibula-Stroe, de la Centrul Cultural Judeţean Constanţa „Teodor T Burada“ (DOCUMENTE)

22 Sep 2022 2751