Constanţa. Recuperarea orelor în şcoli dă naştere la discuţii

Cursurile pierdute din cauza vacanţei forţate de zilele acestea trebuie recuperate conform hotărârilor adoptate în consiliile de administraţie ale unităşilor de învăţământ.

Şi totuşi treaba nu este aşa simplă după cum se arată într-un comunicat trimis de Sindicatul Liber al Salariaților din Învățământul Preuniversitar Constanța, care apreciază că „hotărârile adoptate de consiliile de administrație din unele unități de învățământ cu privire la recuperarea în zile de sâmbătă a orelor pierdute în perioada afectată de condițiile meteo nefavorabile sunt cel puțin discutabile, raportat la dispozițiile art. 111-124, respectiv art. 137 din Codului muncii (timpul de muncă, timpul de odihnă, munca suplimentară, repausul săptămânal).

"Considerăm că, în condițiile în care personalul didactic de predare, didactic auxiliar și nedidactic va fi chemat să lucreze în zilele de sâmbătă, nu pot fi respectate dispozițiile art. 137 din Codul muncii, care stabilesc faptul că repausul săptămânal este de 48 de ore consecutive, de regulă sâmbăta şi duminica. De asemenea, apreciem că, în aceste condiții, sunt eludate și dispozițiile Codului muncii cu privire la munca suplimentară și modul în care aceasta poate fi prestată. În consecință, recomandăm liderilor grupelor sindicale ca la ședințele consiliilor de administrație să susțină alte modalități de recuperare, care să se încadreze în limita timpului legal de lucru zilnic și săptămânal, cu respectarea dispozițiilor legale privind repausul săptămânal și munca suplimentară“ - au transmis reprezentanţii Sindicatului Liber al Salariaților din Învățământul Preuniversitar Constanța. 


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Elevii și preșcolarii intră în vacanță! Când vor reveni la cursuri

26 Apr 2024 443

Sondaj de opinie 75% dintre respondenți vor face Paștele acasă

21 Apr 2024 371

Rotamex SRL vrea să desființeze Casa Harghita din Satul de Vacanță. Primăria Constanța i-a respins solicitarea. Iată răspunsul!

21 Apr 2024 646

Știri Constanța Șofer oprit pe aleea de acces către Satul de Vacanță. Ce a descoperit Poliția?

19 Apr 2024 608

Afaceri Constanța Restaurantul Barchetta, complexul de căsuțe din satul de vacanță și Fabrica de Gheață din Neptun pot fi închiriate. Licitația este organizată de Neptun Olimp SA (DOCUMENT)

15 Apr 2024 680

Sondaj de opinie Unde veți petrece sărbătorile Pascale anul acesta?

14 Apr 2024 563

Cum să reușești un grătar perfect de fiecare dată?

13 Apr 2024 739

Descoperă bucătăria în aer liber. Ghidul simplu al grătarului tradițional

13 Apr 2024 544

Ce pot face românii de 1 mai in Constanța și Tulcea?

13 Apr 2024 622

Care sunt tendințele sezonului estival 2024

13 Apr 2024 453

Verificări ANPC pentru pregătirea minivacanței de din luna mai în zonele turistice din România

03 Apr 2024 481

Consiliul Județean Constanța a anulat concursul pentru postul de director executiv al DGASPC! (DOCUMENT)

03 Apr 2024 2997

Imobiliare Constanța Cum arată terenul din Mamaia pe care va fi înălțat un bloc de 8 etaje? (GALERIE FOTO)

02 Apr 2024 905

Trenul internaţional ''România'' va circula zilnic între Bucureşti şi Istanbul/Halkali, Varna, Sofia şi retur. Iată de când

02 Apr 2024 2489

Răspuns negativ de la Primăria Constanța Fundația Concord nu poate extinde și supraetaja Casa Ialomița din Satul de Vacanță

01 Apr 2024 609