Control al polițiștilor la societățile ce se ocupă cu paza şi protecţia bunurilor şi valorilor pe timpul transportului. Au fost aplicate amenzi

Poliția Română, prin Direcția de Ordine Publică, a continuat controalele în domeniul sistemelor de securitate private. În două săptămâni, în urma verificărilor, au fost aplicate 493 de sancțiuni contravenționale, în valoare de aproape 429.000 de lei.
 
Potrivit Poliției Române, în perioada 4–17 aprilie a.c., sub coordonarea Direcției de Ordine Publică din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române, polițiștii au acţionat, în toată țara, pentru prevenirea și combaterea infracţiunilor contra patrimoniului, verificarea respectării prevederilor legale privind securitatea, paza şi protecţia bunurilor şi valorilor pe timpul transportului, păstrării ori depozitării acestora.
 
În domeniul sistemelor de securitate private, în cadrul a 404 acțiuni, polițiștii au verificat 3.507 de obiective.
 
În urma neregulilor și abaterilor constatate, au fost constatate 5 infracțiuni, fiind cercetate 16 persoane în dosare penale. De asemenea, au fost aplicate 493 de sancțiuni contravenționale, în valoare de aproape 429.000 de lei.

Exemple:
 
În urma verificărilor efectuate la sediul unei companii naționale, din municipiul Piteşti, județul Argeș, polițiștii au stabilit că nu au fost implementate cerințele minimale de securitate fizică. În cauză, a fost aplicată o amendă de 5.000 de lei, pentru nerespectarea prevederilor H.G. nr. 301/2012 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor și protecția persoanelor.
 
La o altă societate, verificările efectuate au scos la iveală că nu a fost efectuată analiza de risc la securitate fizică, motiv pentru care societatea a fost sancționată contravențional, cu amendă de 10.000 de lei.
 
La verificările efectuate la obiectivul aparținând unei alte societăți din Bârlad, județul Vaslui, s-a constatat că o societate de securitate nu a respectat prevederile planului de pază, fapt pentru care a fost luată măsura sancționării contravenționale, cu amendă de 2.000 de lei.
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Acțiuni ale polițiștilor în Constanța și Stațiunea Mamaia. Au fost aplicate mai multe amenzi

24 Apr 2024 478

ITM Constanța Amenzi de peste 100.000 de lei! Vezi ce nereguli au găsit inspectorii

24 Apr 2024 400

“Amenzi în valoare de 118.500 aplicate pentru nereguli din domeniul construcțiilor”pentru nereguli din domeniul construcțiilor”

24 Apr 2024 221

Tulcea Amenzi de mii de lei, aplicate de Jandarmi! Consumul de alcool și înjuratul în public, printre cele mai taxate gesturi

22 Apr 2024 378

Peste 1 600 de amenzi aplicate de polițiști în cadrul acțiunii ROADPOL

22 Apr 2024 347

IPJ Constanța Operațiunea „Speed marathon”. Peste 260 de amenzi aplicate în județul Constanța (FOTO)

20 Apr 2024 526

Acțiunea Blocada! 446 de permise de conducere, reținute în ultimele 24 de ore! Cele mai multe pentru depășirea vitezei

20 Apr 2024 440

Intervenții ale polițiștilor în Năvodari, județul Constanța. Au fost aplicate amenzi de 6.000 de lei

19 Apr 2024 410

Controale ale polițiștilor în municipiul Constanța. Amenzi de 35.000 de lei

19 Apr 2024 364

Acțiunea Blocada în județul Constanța! Peste 500 de amenzi aplicate de Poliție (FOTO)

15 Apr 2024 410

Acțiune a polițiștilor în județul Constanța! Sute de amenzi, în valoare de peste 271.000 de lei, aplicate (GALERIE FOTO)

14 Apr 2024 564

Razie de amploare a polițiștilor rutieri în județul Constanța! Au fost aplicate mai mulțe amenzi (GALERIE FOTO)

14 Apr 2024 555

Acțiuni de amploare efectuate de polițiștii de la transporturi! Au fost aplicate mai multe amenzi

14 Apr 2024 410

Știri Constanța Amenzi pentru picnicurile Ilegale în zonele Cheile Dobrogei și Gura Dobrogei (FOTO)

13 Apr 2024 6418

​Acțiuni ale polițiștilor din județul Constanța. Iată câte amenzi au fost aplicate

12 Apr 2024 493