Costel Busuioc Sunt un erou că m-am dus la bac!

Tenorul Costel Busuioc, care a devenit celebru pentru că a câştigat un concurs muzical în Spania, a picat examentul de Bacalaureat pe care l-a dat la Colegiul Naţional de Arte "Regina Maria" din Constanţa.

Cu toate acestea artistul se consideră un erou că a participat la examenul maturităţii.

Busuioc recunoaşte că nu a fost pregătit, deşi a făcut meditaţii. "Eu zic că a fost un act de curaj să mă duc să dau BAC-ul, având în vedere clasa socială din care vin. Sunt un erou că m-am dus la BAC. Prefer să mai iau meditaţii şi apoi mă hotărăesc dacă mai dau. Chiar sunt foarte bucuros că am participat la BAC, chiar dacă nu l-am luat" a declarat Costel Busuioc.

La Limba Română el a obţinut doar 1.20, în timp ce la Istorie a luat 4,20, iar la Geografie 5,10.

"Nu am scris pentru că ştiam că este vorba de poezia Luceafărul şi nu mi-am adus aminte primul vers. Ştiu foarte multe poezii pe de rost, chiar şi Luceafărul îl ştiu pe de rost, dar dacă nu s-a putut să vorbeşti cu cineva, să întreb pe cineva...Probabil că cei care au examinat lucrarea mea n-au prea înţeles ce am scris acolo. Eu am un scris foarte urât. Dar am făcut ceva, acolo".

 http://www.click.ro/vedete/romanesti/Costel-Busuioc-erou-m-am-BAC_0_1429057093.html#


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Black Coffee, DJ-ul desemnat Man of The Year în 2023, completează lineup-ul ediției 2024 a festivalului Untold

16 Apr 2024 466

Artist Talk cu Lia Perjovschi și Dan Perjovschi la Muzeul de Artă Brașov

10 Apr 2024 283

Lenny Kravitz, singurul artist cu 4 premii Grammy consecutive, urcă pe scena principală de la UNTOLD

04 Apr 2024 465

Interviu online Pictorul și graficianul profesionist Bianca Paraschiv - Sunt sinceră cu mine, creez ceea ce mă reprezintă și mă împlinește spiritual și artistic!

03 Apr 2024 2142

LIVE TEXT Expoziția „Praguri”, la Muzeul „Ion Jalea”. Constănțenii, invitați să admire fotografii ce explorează ideea de amintiri și locuri ale copilăriei din satele Dobrogei (FOTO+VIDEO)

28 Mar 2024 988

Expoziție de fotografie „Praguri”, a artistei Iris Maria Tușa, la Muzeul „Ion Jalea” Constanța

26 Mar 2024 596

Vernisajul expoziției „Praguri” al artistei Iris Maria Tușa este găzduit de Muzeul „Ion Jalea” Constanța

25 Mar 2024 536

„Elixirul dragostei”, eveniment la Teatrul Național de Operă și Balet Oleg Danovski Constanța

12 Mar 2024 643

În județul Constanța Aviatorul Rață Vasile a decedat. Mesajul transmis de familia sa

08 Mar 2024 970

Artist Talk susținut de Alexandru Rădvan la Muzeul de Artă Constanța

23 Feb 2024 597

Muzeul de Artă Constanța sărbătorește Ziua Națională Constantin Brâncuși

19 Feb 2024 576

INNA va urca pe scena principală a festivalului UNTOLD Dubai

07 Feb 2024 603

Expoziție de artă la Muzeul Marinei Române din Constanța

01 Feb 2024 911

Cunoscută artistă din România a murit chiar de ziua de naștere. Avea doar 38 de ani

22 Jan 2024 2446

Bianca Boeroiu a câștigat premiul Emmy la categoria „Machiaj contemporan remarcabil”

11 Jan 2024 936