Amenajari Interioare

Casoteca.ro Cum să transformi camera copilului într-un tărâm de basm (galerie foto)

 
Un tătic din SUA a vrut să-i oferte fetiţei o cameră de basm. Nu a stat mult pe gânduri şi a reuşit să transforme o cameră banală într-o pagină de poveste. Transformă camera copilului într-un tărâm de basm, scrie casoteca.ro.
 
Să nu vă imaginaţi că toată lucrarea s-a făcut din doi timpi şi trei mişcări. Americanului i-au trebuit 18 luni şi 4.250 de dolari pentru a finaliza camera fetiţei. Micuţa îşi dorea un copac asemenea celor din cărţile cu poveşti, în care să poată sta şi citi, să se urce pe ramuri, dar să aibă parte şi de o zonă de stat pe jos. Pentru inspiraţie, tăticul s-a folosit de imaginile din desenele Disney. Americanul a petrecut 350 de ore, cel mai adesea din timpul liber, la sfârşit de săptămână şi a lucrat chiar şi nopţile. În plus, pentru că a vrut ca fetiţa lui să se poată juca în siguranţă, a discutat şi cu specialişti în incendii, tocmai pentru a evita astfel de incidente. Fetiţa are loc să stea în copac, unde nu duce lipsă de lumină.
 
Înainte de a se apuca efectiv de transformarea camerei, americanul, care este artist în industria jocurilor video, a întâmpinat ceva dificultăţi la desenul pe hârtie. După mai multe încercări, a pus la punct şi o cameră în miniatură, pentru a vedea exact cum ar putea fi transpus copacul în cameră.
 
După ce au fost trasate contururile pe perete, a fost montat scheletul metalic, pentru a putea susţine greutatea celei mici atunci când se va căţăra în copac. Apoi s-a trecut la montarea de plasă de sârmă pe ramurile copacului, moment în care a fost amplasată şi instalaţia electrică.
 
Textura copacului a fost realizată din ciment, apă, polimer lichid şi fibră de sticlă. Pentru a realiza textura, tăticul s-a folosit de mulaje din silicon. Ramurile copacilor au fost construiţi din papier mache. La final, s-a trecut la vopsirea trunchiului şi a ramurilor.
 
De asemenea, şi pereţii camerei au fost vopsiţi, bineînţeles, tot în culori de basm. Au fost montate apoi frunze, flori şi păsărele din plastic. Nu-i aşa că a ieşit spectaculos?


Sursa text și foto: casoteca.ro

 

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Ziua de 1 iunie - liberă pentru toți românii

18 Oct 2016 1277

Deputații decid dacă 1 iunie va fi zi liberă

11 Oct 2016 811

Un consilier local scoate bani din orice. Vişan vinde mobila copilului pe un site de vânzări rapide! (galerie foto)

24 Jul 2016 3313

Guvernul este de acord ca Ziua Copilului să fie sărbătoare legală!

15 Jun 2016 1166

Avocatul Poporului consideră că trebuie respinsă inițiativa legislativă de înființare a instituției Avocatul Copilului

26 Apr 2016 1219

Camera Deputaților a adoptat proiectul privind concediul și indemnizațiile pentru creșterea copilului

30 Mar 2016 1139

Banc Intr-o seara, tatal trece pe langa camera fiului sau....

19 Mar 2016 1770

Banc Premoniţii împlinite

16 Mar 2016 1480

Din dragostea pentru fiica sa, un tată a transformat camera micuței într-un tărâm de basm (galerie foto)

28 Jan 2016 1357

Parlamentarii au aprobat o nouă zi liberă. Află cum poți beneficia de ea

03 Jun 2014 1331

România are, de astăzi, o Zi Națională a Adopției 2 iunie

11 Feb 2014 819

Camera pentru 2 copii amenajata intr-o mansarda de doar 14 mp

14 May 2013 4327

Ghid practic si inteligent. Cum sa fii as in cresterea si ingrijirea copilului - Louise Heren, Susan McMillan

04 Apr 2012 1092

Comunicat DGASPC - Luni, 10 Octombrie 2011

10 Oct 2011 932

Cancan Silvia nu-l scapa din ochi pe Petre nici la televizor!

19 Oct 2009 608

Manuela Mitrea, preocupată de copiii cu autism

24 Nov 2008 1844

Manuela Mitrea „Când dăruiesc, mă simt cea mai fericită“

10 Nov 2008 1068

Angajatii de la Protectia Copilului, la mila Ministerului de Finante

07 Oct 2008 1012

Mezinii familiei Guta, preluati de Protectia Copilului

25 Jun 2007 796

Copil crescut ca in Evul Mediu

12 Oct 2006 570

Copiii agresati cauta scapare la numarul 983

12 Jul 2006 1689

Ministerul Sanatatii intentioneaza sa construiasca la Constanta un centru regional de sanatate

24 Oct 2005 644

Prescolar intoxicat cu monoxid de carbon

05 Feb 2004 759

Nou-nascut decedat in conditii suspecte

01 Nov 2003 747