Blaga „Dacă ține la România și la partidul lui, Ponta trebuie să-și dea demisia”

 
Copreședintele PNL Vasile Blaga a afirmat, astăzi, în cadrul unei emisiuni televizate că premierul Victor Ponta ar trebui să demisioneze de la conducerea Guvernului, dacă ține la România și la partidul lui, potrivit Agerpres.

El a spus că „problemele” pe care Victor Ponta le are cu justiția decredibilizează atât țara, cât și PSD, iar „grija” premierului de a „sta agățat de scaunul de la Palatul Victoria” denotă faptul că nu-l interesează soarta românilor, ci doar a sa.

„Ponta nu are ce căuta în fruntea Guvernului României. (...) Orice om în situația lui și-ar fi dat demisia, dar asta înseamnă să fii bărbat politic”, a declarat Vasile Blaga, la Realitatea TV.

Liderul PNL a opinat că Ponta și-a pierdut autoritatea în propriul partid și că PSD este în momentul de față „în degringoladă”, fapt demonstrat și de ieșirile publice ale unora dintre reprezentanții marcanți ai acestei formațiuni politice.

Blaga a anunțat că liberalii vor introduce în toamnă, după vacanța parlamentară, o nouă moțiune de cenzură împotriva Guvernului Ponta, fiind pregătiți să preia guvernarea.



Sursa: Agerpres

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

PNL şi-a desemnat echipa de campanie pentru alegerile europarlamentare. Lucian Bode – şef de campanie

20 Nov 2023 1104

Primăria Poarta Albă organizează licitaţie publică în vederea vânzării unor terenuri intravilane în localitatea Poarta Albă

18 Sep 2023 973

Europarlamentarul Vasile Blaga a fost achitat definitiv (MINUTĂ)

27 Jun 2022 1258

Eurodeputatul Vasile Blaga a fost achitat

15 Nov 2021 1569

Ce decizie a luat Instanța Supremă în dosarul în care Darius Vâlcov a fost condamnat la opt ani de închisoare

11 Jun 2019 2209

Alegerile europarlamentare 2019 Iată lista celor 32 de aleși care ne vor reprezenta în Parlamentul European

27 May 2019 3386

PNL şi-a anunţat candidaţii pentru alegerile europarlamentare

15 Mar 2019 2006

Surse. Lista candidaţilor PNL la alegerile europarlamentare, validată de Biroul Politic Naţional al partidulu

14 Mar 2019 1865

Tensiuni printre liberali. Va fi sau nu Congres anul acesta? PNL Constanţa este în stand-by şi susţine actuala conducere a partidului!

20 Jul 2018 2259

Decizie la Tribunalul Bucureşti. Vasile Blaga, achitat în dosarul de trafic de influență. Sentinţa nu este definitivă

30 Oct 2017 2366

Vasile Blaga, de dimineaţă, la DNA

24 Apr 2017 4350

Fost ministru PDL, audiat la DNA

20 Feb 2017 2256

Alegerile interne încep în primăvară Liberalii nu se înţeleg în privinţa organizării Congresului

23 Jan 2017 2132

Vasile Blaga, în doliu

02 Jan 2017 3287

Vasile Blaga Cred că Iohannis o va accepta pe Sevil Shhaideh

27 Dec 2016 2203