Dănuţ Epure „Prima dată un profesor din Constanța este vicepreședinte într-o comisie a Consiliului Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare”

Prof.univ.dr. Dănuţ Tiberius Epure, rectorul Universităţii „Ovidius” din Constanţa, a fost numit în noua structură a Consiliului Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare, vicepreşedintele Comisiei pentru Ştiinţe Economice şi Administrarea Afacerilor. Decizia apare în Monitorului Oficial nr.0640 din 2012. Se mai află nominalizaţi, ca membri în comisiile de specialitate prof.univ.dr. Petru Bordei, preşedintele Senatului Universităţii „Ovidius”, şi  IPS Teodosie, prorector Relaţii internaţionale şi studenţi străini. 

Ministerul Educaţiei, Cercetării Tineretului şi Sportului prin Ordinul nr.5644 din 5 septembrie 2012 privind unele măsuri de organizare şi funcţionare a Consiliului Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare reface structura acestui organism consultativ la nivel naţional, dând celor mai importante cadre didactice  din reţeaua universităţilor româneşti responsabilitatea de a  evalua tezele de abilitare, dosarele de acordare a titlului de doctor. Totodată, membrii CNATDCU  propun MECTS procedurile de evaluare periodică a conducătorilor de doctorat şi realizează aceste evaluări; propun un set de standarde minimale necesare şi obligatorii pentru acceptarea dosarului pentru susţinerea atestatului de abilitare, standarde care se adoptă prin Ordinul ministrului Educaţiei, cercetării, tineretului și sportului; propune recunoaşterea/echivalarea, după caz, a titlurilor diplomelor, certificatelor universitare şi de cercetare, obţinute în străinătate, conform reglementărilor în vigoare. Noul Consiliu General al CNATDCU are reprezentanţi de la instituţii de învăţământ superior din Bucureşti, Iaşi, Cluj-Napoca, Alba Iulia, Timişoara, Sibiu, Ploieşti şi Târgu Mureş, precum şi de la Academia Română.

O importantă recunoaştere 

Pentru Universitatea „Ovidius” din Constanţa această numire reprezintă o importantă recunoaştere academică. „Problemele efective ale învăţământului superior şi cercetării în România ţin de promovarea unor norme de exigenţă şi rigoare, competitive internaţional, afirmarea consecventă a principiilor academice şi din această perspectivă trebuie să milităm pentru excelenţă în toate planurile vieţii universitare. Apreciez această numire ca o recunoaştere a valorii profesionale a corpului didactic din Universitatea „Ovidius”. Este pentru prima dată când un profesor din orașul Constanța ocupă poziția de vicepreședinte, până în prezent fiind numiți doar membrii.  Mă bucur, de asemenea, pentru colegii mei, prof.dr.Petru Bordei, preşedintele Senatului, şi prof.univ.dr. Teodosie Petrescu, prorectorul cu probleme de Relaţii internaţionale şi studenţi străini, cu ajutorul cărora prezenţa Universităţii „Ovidius” în rândul celorlalte instituţii de învăţământ superior este mai vizibilă, mai aproape de primul  eşalon”, a declarat rectorul Universității „Ovidius”, prof.univ.dr. Dănuț Tiberius Epure.

 

 


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Decizie finală în dosarul Dănuț Căpățînă și Sorin Strutinsky! Proces penal încetat, ca urmare a intervenirii prescripţiei răspunderii penale

24 Apr 2024 861

Firme Constanța Administratorul unic al SC Instalații SA a convocat Adunarea Generală Ordinară a Acţionarilor

16 Apr 2024 428

Fostul fotbalist Dănuţ Lupu, eliberat condiţionat din închisoare!

03 Apr 2024 561

Procurorii Mihaela Predescu, Cosmin Gheorghe Andraș și Costel Dănuț Puntaru, eliberați din funcţie, prin pensionare!

27 Mar 2024 576

Firme Constanța Mandate prelungite pentru administratorii The Ring Place SRL, care edifică un imobil pe strada Perlei

20 Mar 2024 519

Justiție Constanța Cererea de preschimbare a termenului de judecată, formulată de fostul rector Dănuț Epure, respinsă de magistrați

19 Mar 2024 745

Universitatea „Ovidius” din Constanța, dată în judecată de fostul rector Tiberius Dănuț Epure

05 Mar 2024 1817

LIVE VIDEO + TEXT Ședință în format fizic a Consiliului Local al municipiului Constanţa! Iată ce proiecte au fost adoptate (GALERIE FOTO+VIDEO+DOCUMENTE)

29 Feb 2024 1557

Dănuț Căpățînă și Sorin Strutinsky, verdict în așteptare la Curtea de Apel Constanța! Deliberările au fost prelungite

26 Feb 2024 611

Licitații Tulcea Olcocons SRL Brăila construiește cu 420.000 de euro un centru de colectare în comuna Topolog (DOCUMENT)

25 Feb 2024 4350

Afaceri Constanța Primăria Corbu a cumpărat un minibus pentru aproximativ 200.000 de lei (DOCUMENT)

10 Feb 2024 967

Licitații Constanța Auto Haus Tudor SRL, contract cu Serviciul de Ambulanță Județean Constanța pentru autosanitarele Renault (DOCUMENT)

08 Feb 2024 904

Știri Constanța azi LIVE TEXT. AUR Constanța, în conferință de presă. Se discută despre probleme de interes local și național (FOTO)

08 Feb 2024 844

Imobile de 14 etaje, un spital și mai multe locuințe. Iată ce vor să construiască niște investitori pe malul Lacului Siutghiol, Constanța

07 Feb 2024 5170

Final de proces în dosarul Dănuţ Căpăţînă - Sorin Strutinsky! Când se va pronunța Curtea de Apel Constanța

28 Jan 2024 773