Licitații Tulcea Olcocons SRL Brăila construiește cu 420.000 de euro un centru de colectare în comuna Topolog (DOCUMENT)

Comuna Topolog - Sursa foto: Facebook.com - Grupul Topolog Comuna Noastră (redirecționat de pe site-ul oficial al Primăriei Topolog)
  • Olcocons SRL este deținută de Costel Gabriel Olteanu, Simona Maria Marian și Ionel Dănuț Dragomir, primul fiind și administratorul societății.
Olcocons SRL din Brăila și-a adjudecat de la Primăria Comunei Topolog, din județul Tulcea, contractul pentru execuția lucrărilor la viitorul centru de colectare prin aport voluntar în comună.
 
Informația a fost publicată în Sistemul Electronic al Achizițiilor Publice, unde se face precizarea că atribuirea contractului s-a făcut prin procedura simplificată, din cele patru oferte depuse una singură fiind admisibilă.
 
Denumirea achiziției este „Executie lucrari «Înființare centru de colectare prin aport voluntar în Comuna Topolog, Județul Tulcea»“, iar contractul a fost încheiat la data de 19 februarie 2024.
 
Valoarea totală a contractului este de 2.093.448,74 de lei fără TVA, sumă ce echivalează cu peste 420.000 de euro, la cursul actual.
 
Inițial, achiziția a fost estimată la 2.239.873,99 de lei fără TVA.
 
Nu este posibilă subcontractarea, se precizează în datele oficiale.
 
În descrierea contractului, se precizează că este vorba despre „realizarea de platforme carosabile și betonate pentru amplasarea containerelor pentru deșeuri și pentru circulația autovehiculelor, realizarea utilităților (execuția branșamentelor de apă, racord electric, bazin vidanjabil), rețele de apă și canalizare, instalații electrice și de iluminat și de supraveghere video, realizare copertină pe structură metalică pentru protecția containerelor deschise, împrejmuire incintă, realizare zonă verde, cântar carosabil pentru camioane, scări mobile metalice pentru descărcare deșeuri în containere deschise“.
 
„Atenție!! Achiziția containerelor nu face obiectul prezentei proceduri“, au precizat reprezentanții Primăriei Topolog în informațiile publicate în SEAP.
 

Despre Olcocons SRL
 
În septembrie 2022, Olcocons SRL și-a adjudecat de la Primăria Baia, din județul Tulcea, contractul vizând lucrările la centrul comunitar multifuncțional din comună.

 
Potrivit termene.ro, platformă consultată pe 25 februarie 2024, Olcocons SRL a fost înființată în 2003, are sediul social în Brăila, pe bulevardul Dorobanților, nr. 740 și se ocupă de lucrări de construcții a clădirilor rezidențiale și nerezidențiale.
 
Asociații Olcocons SRL sunt Costel Gabriel Olteanu, Simona Maria Marian și Ionel Dănuț Dragomir, primul fiind și administratorul societății.
 
Numele lui Costel Gabriel Olteanu se leagă și de Proiect Brăila SRL și Construct Brăila SRL, iar cel al Simonei Maaria Marian, de Yantra Kuberra Consulting SRL.
 
Conform termene.ro, Olcocons SRL figurează cu 31 de achiziții directe (Colegiul Național Nicolae Bălcescu, Comuna Baia, UAT Însurăței printre autoritățile contractante) și 11 contracte publice (Comuna Topolog, Primăria Comunei Cazașu, Parohia Vădeni printre autoritățile contractante).
 
În 2022, Olcocons SRL a declarat 13 angajați, profit peste 660.000 de lei și cifra de afaceri peste 3,02 milioane de lei.
 
În Secțiunea Document poate fi consultat anunțul publicat în SEAP.
 
Pentru documentarea acestui articol s-au folosit informații și de pe platforma termene.ro.
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Citește și
Licitații Tulcea
Primăria Topolog, contract cu Secunet Project SRL București pentru Centrul de monitorizare a situației din localitate (DOCUMENT)

 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Nu exista articole asemanatoare.