Dată în urmărire generală O tânără din Galaţi a fost prinsă în flagrant de poliţiştii constănţeni

Caz inedit la Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Constanţa. Poliţiştii Secţiei 1 au prins în flagrant o tânără gălăţeancă de 24 de ani, dată în urmărire generală. Din primele informaţii, se pare că suspecta a fost prinsă în casa unei bătrâne de 78 de ani, din Constanţa, în timp ce încerca să-i vânda acesteia produse contrafăcute. Pe cale de consecinţă, poliţiştii constănţeni au acuzat-o pe tânăra din Galaţi de 24 de ani de tentativă de înşelăciune. Totuşi, în uram verificărilor, s-a stabilit că tânăra era dată în urmărire generală de către IPJ Galaţi, după ce Judecătoria Sectorului 5 hotărâse reîncarcerarea ei. S-a stabilit că suspecta beneficiase de o întrerupere a pedepsei de patru ani pentru furt calificat, la care fusese condamnată de judecători. Potrivit sentinţei prin care s-a admis cererea sa de părăsire a penitenciarului, tânăra din Galaţi beneficia de o întrerupere a pedepsei începând cu luna iulie 2011 şi până în iulie 2012. Totuşi, Judecătoria Sectorului 5 a decis reîncarcerarea ei, sens în care poliţiştii constănţeni urmează să o predea pe tânără colegilor din Galaţi, pentru ca aceasta să fie închisă din nou.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Firme Constanța AGA la Alliance Qwest Company SA, fondată de Mirea, Mazăre, Constantinescu, Secărea. Se repartizează profitul

06 May 2024 42

Infotrafic Cum se circulă pe autostrada A2 București-Constanța?

06 May 2024 282

Declarații de Avere Constanța Averea și interesele lui Petrică Răducan, secretar general la Comuna Istria (DOCUMENTE)

05 May 2024 402

Afaceri Constanța Adunarea Generală Ordinară a Acţionarilor societății Complex Savoy SA, convocată în ședință

04 May 2024 409

Declarații de Avere Constanța Averea și interesele Anișoarei Brașovanu secretar general UAT la Comuna Gârliciu (DOCUMENTE)

04 May 2024 358

Infotrafic Porturile de la Marea Neagră, închise din cauza vântului puternic

04 May 2024 364

Declarații de Avere Constanța Averea și interesele Silviei Gheorghe secretar general UAT la Comuna Cuza Vodă (DOCUMENTE)

04 May 2024 347

Angajări Constanța Ai studii superioare în medicină generală? Primăria Cumpăna angajează

03 May 2024 644

Cum va fi vremea în Dobrogea în noaptea de Înviere?

03 May 2024 689

Rico SRL contestă amenda primită de la Poliția Locală Constanța

03 May 2024 520

Declarații de avere Constanța Averea și interesele Danielei-Alina Borcan, secretar general al comunei Tuzla (DOCUMENTE)

03 May 2024 589

Pe surse Coaliția s-a răzgândit. PNL şi PSD vor să mute alegerile prezidențiale în noiembrie

03 May 2024 417

Acțiuni ale polițiștilor din județul Tulcea, pentru combaterea pescuitului ilegal. Iată ce au constatat ​

03 May 2024 394

Două eleve din Constanța, participante la Olimpiada Naţională de Istorie, desfăşurată la Braşov, au ajuns la spital. Iată ce spune Sorin Mihai, inspectorul școlar general

03 May 2024 562

ANM Se anunță ploi și în perioada următoare în Dobrogea

03 May 2024 524