De pe 10 august, spitalul din Medgidia, fara apa

Datorită condiţiilor economice actuale, SC RAJA SA Constanţa este nevoită să treacă la măsuri drastice. Încă de la începutul anului, în cazul unităţilor sanitare, S.C. RAJA S.A. a întreprins nenumărate demersuri legale în vederea recuperării debitelor. RAJA Constanţa a formulat către toţi aceşti debitori avizări şi convocări la conciliere în vederea recuperării creanţelor pe cale amiabilă. Totodată s-a procedat şi la încheierea de eşalonări a datoriilor cu instituţiile care au dat curs acestei proceduri. În cele din urmă, datorită neachitării restanţelor au fost trimise somaţii de plată şi notificări prin executor judecătoresc. Din păcate, în ciuda eforturilor făcute de RAJA şi la ora actuală mai există unităţi sanitare care nu şi-au achitat facturile restante. În această situaţie se găseşte şi Spitalul Municipal Medgidia, care are de achitat către RAJA o datorie de 107.383,53 lei reprezentând contravaloarea serviciilor prestate pentru perioada ianuarie - iunie 2010.

Potrivit purtătorului de cuvânt al SC RAJA SA, ultimele notificări au fost trimise în data de 02 august 2010 când, a fost transmisă către spital o notificare prin care unitatea era avizată pentru debranşare din cauza neachitării restanţelor pentru data de 10 august 2010. A urmat apoi în data de 05 august 2010 o altă notificare transmisă prin executor judecătoresc prin care unitatea sanitară a fost atenţionată să-şi asigure rezervele de apă necesare şi să-şi ia toate măsurile ce decurg din sistarea furnizării apei potabile din data de 10 august 2010. Nici în urma acestor somaţii, Spitalul Municipal din Medgidia nu şi-a achitat restanţele. În aceste condiţii, SC RAJA SA Constanţa este obligată să treacă la măsura drastică de debranşare a unităţii sanitare măine, 10 august 2010.

 


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Anunț important de la RADET Constanța despre debranșări

20 Oct 2020 2963

Legea de alimentare cu energie termică ar putea interzice debranşările de la RADET! Noi amendamente! Asociaţiile de proprietari ameninţă cu Haga! (documente)

03 Nov 2016 9940

Asociaţii avizate pentru debranşare, din cauza datoriilor de peste 132.000 de lei către SC RAJA SA

27 Oct 2016 2127

Pentru datorii către RAJA SA, 26 de asociații debitoare rămân fără apă

26 Sep 2016 3327

Asociațiile debitoare rămân fără apă. Au datorii de peste 121.000 de lei către SC RAJA SA

26 Jul 2016 2582

Avizaţi pentru debranşare Nume celebre de agenţi economici, pe lista „neagră“ a RAJA SA

18 Jul 2016 2745

Cu datorii de peste 171.000 de lei către RAJA SA, asociaţiile debitoare rămân fără apă

20 Apr 2016 3552

Noi asociaţii au fost atenţionate că vor fi debranşate din cauza datoriilor la apă

18 Apr 2016 2151

RAJA le închide robinetul. 15 agenţi economici, avizaţi pentru debranşare

11 Mar 2016 3315

Anunţ RAJA 34 de asociaţii din Năvodari şi Mihail Kogălniceanu au fost avizate pentru debranşare

24 Feb 2016 2965

RADET Constanţa a continuat debranşarea asociaţiilor de proprietarii rău-platnice

15 Dec 2015 2165

Cu datorii de aproape 200.000 de lei către SC RAJA SA 41 de asociaţii de proprietari din Năvodari rămân fără apă

21 Nov 2015 2834

RAJA SA anunţă debranşări Zeci de asociaţii debitoare din Năvodari şi Mihail Kogălniceanu riscă să rămână fără apă

28 Oct 2015 2487

Datorii de 40.000 de lei către RAJA SA 18 agenţi economici, avizaţi pentru debranșare

07 Sep 2015 2133

RADET anunţă data limită până la care puteţi să vă debranşaţi de la sistemul centralizat

28 Aug 2015 1637