De ziua Ziua Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Constanţa vor fi premiaţi cei mai buni militari

26 iulie va reprezenta Ziua Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Constanţa “Mihail Kogălniceanu”. Această zi s-a aprobat prin Ordinul Ministrului Administraţiei şi Internelor nr.176 din 17.07.2012.
Propunerea acestei date a venit din partea colectivului I.J.J. Constanţa şi reprezintă data la care a fost înfiinţată prima Companie de Jandarmi din Constanţa, în anul 1894, aşa cum reiese din Ordinul Prefectului de atunci, Emil Andreian care-l înştiinţa pe Mihail Coiciu, primarul oraşului de faptul că începând cu data de 26 iulie 1894 „a început a funcţiona Compania de Gendarmi Constanţa, rugându-vă a o recunoaşte ca autoritate legalmente constituită”.
Tot din acelaşi document mai aflăm faptul că primul comandant a fost locotenentul Ernest Şolcănescu iar sediul cancelariei Companiei se afla la Prefectură.
Cu această ocazie vor fi recompensate cadrele I.J.J. Constanţa care au obţinut rezultate bune şi foarte bune în îndeplinirea misiunilor. Pentru că sunt foarte mulţi jandarmi implicaţi în misiuni la sfîrşitul săptămânii, festivitatea pentru recompensarea militarilor se va desfăşura anul acesta pe 1 august, odată cu avansarea la termen a ofiţerilor şi subofiţerilor.

 


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Știri Constanța Șofer beat și sub influența substanțelor interzise, implicat într-un accident între localitățile Murfatlar și Poarta Alb

02 May 2024 83

Județul Constanța În noaptea de 1 Mai, Poliția Rutieră a dat amenzi însumate de 10.000 de lei (FOTO)

02 May 2024 137

ZIUA LIVE Dr. Cătălin Grasa, candidat pentru funcția de președinte al Consiliului Județean Constanța, despre turism și planurile sale pentru județul Constanța (VIDEO)

02 May 2024 238

IVC Engineering SRL, firmă nouă în Cernavodă

02 May 2024 145

Aras Nurgian vrea să construiască un bloc de cinci etaje pe bulevardul Ferdinand, vizavi de Teatrul de Stat Constanţa pe locul clădirii istorice „Casa cu iederă“

02 May 2024 255

Superliga 2023/2024. Farul Constanța - Sepsi OSK Hagi - „Vom avea o partidă dificilă și sperăm să fim inspirați cu toții“ (VIDEO)

02 May 2024 618

Firme Constanța TCM Auto Parts SRL își schimbă sediul social și își reia activitatea

02 May 2024 210

Dosar DNA Constanta! Cazul presupusului şantaj de la SOCEP se va rejudeca! Tribunalul Constanța anunță primul termen

02 May 2024 306

Misha și Lidia Buble dau tonul distracției la Constanța, în această seară

02 May 2024 264

Proiectul, depus la APM Constanța O firmă din București va construi un centru comercial în Medgidia

02 May 2024 272

Afaceri Constanța O nouă agenție imobiliară în Mamaia, administrată de un bărbat din Qatar!

02 May 2024 227

Mohammad Murad, candidatul AUR pentru președinția CJC, scrisoare deschisă către toți tinerii constănțeni

02 May 2024 306

Constanța. Amânare de pronunțare în dosarul unor falși polițiști

02 May 2024 271

Afaceri Constanța Infinity By Carla SRL, firmă nouă în Costinești

02 May 2024 204

Contestația pe legea electorală, respinsă și în apel Feliciei Ovanesian poate candida!

02 May 2024 306