Declaraţiile care l-au adus pe Mazăre în prim-plan

Politicienii au ajuns, cu voie sau fără, în centrul unor scandaluri uriaşe, după ce au făcut declaraţii cel puţin stânjenitoare şi penibile.

Atunci când vine vorba de un primar care iese din tipare, Radu Mazăre depăşeşte orice standard. Cele mai amuzante sau ciudate declaraţii ale edilului l-au adus de multe ori în faţa camerelor TV, i-au menţinut „celebritatea", dar i-au adus şi oprobiul public, relatează Adevărul.ro.

După ce a apărut în revista Playboy, edilul a făcut o vizită la o grădiniţă din Constanţa. Mirat de faptul că toţi cei mici erau împărţiţi pe grupe în funcţie de gen, edilul a exclamat „Dar voi aşa staţi aici, fetiţele într-o parte şi băieţii în alta, nu vă încălecaţi? Când o să mai creşteţi o să vă încălecaţi".


Sursa: Adevărul.ro
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Radu Mazăre, așteptat azi la Constanța! Prima înfățișare după ce Tribunalul Antananarivo a stabilit că ar fi fost extrădat ilegal

15 Oct 2020 4296

Primarul, procurorul și „starea de urgență“ Șase ani de la prima reținere a lui Mazăre. Șocul ridicării sale cu mascații. Ce s-a întâmplat de atunci (video)

08 Apr 2020 6340

„Sunt mândru de tot ceea ce am făcut în viață” Radu Mazăre, declarații din penitenciar. Ce a transmis fostul edil

21 May 2019 2515

Radu Mazăre și fratele lui, senatorul Alexandru Mazăre, trimiși în judecată

01 Apr 2016 3658

Radu Mazăre - „Sunt alţi jucători în lumea publică, eu m-am retras”

12 Jan 2016 2468

Radu Mazăre, menţionat într-un raport al Departamentului de Stat American pentru declaraţii sexiste (document)

26 Jun 2015 3133

„Comandante, nu vreau să fac un mall“ / „Eu sparg geamul“ Transcriptul vizitei lui Radu Mazăre la Poliţia Judeţului Constanţa (referat DNA)

26 Jun 2015 4119

UPDATE3. Radu Mazăre a ajuns la Constanţa"Vreau să stau pe mare, să mă liniştesc!" (Referat DNA + document)

25 Jun 2015 3847

Radu Mazăre, despre demisie „Nu m-am răzgândit, dar mă mai gândesc”

01 Apr 2015 2446

Stiripesurse.roCe sancţiuni îl aşteaptă pe Mazăre pentru atacul la Ponta şi Dragnea

23 Jan 2015 2560

Ziarul Timpul Coincidență sau trafic de influență? Cum se contrazic angajații Primăriei Constanța și Radu Mazăre

12 Jan 2015 2744

Cum explică Radu Mazăre majorarea facturilor la înteținere pentru luna noiembrie

18 Dec 2014 2640

Primarul Mazăre, primele declaraţii despre noul său dosar

08 Dec 2014 2345

EXCLUSIVITATE. Primele reacţii Sorin Strutinsky despre noul dosar al lui Radu Mazăre

08 Dec 2014 2837

Radu Mazăre, la IPJ Constanţa „De Moş Nicolae vor fi luminiţe în tot oraşul”

02 Dec 2014 2283