Deputatul PDL contra-atacă fluturaşii primarului Iorguş “Tusac a adus minciuna, dezbinarea şi manipularea la rang de boală incurabilă”

mangalia_-_claudiu_tusac__4_.jpgReporter: Domnule deputat, disputa din ultimele zile, referitoare la proiectele pentru dezvoltarea turismului în sudul litoralului, ne face să nu înţelegem ceva: proiectele sunt ale dumneavoastră, ale primarului Claudiu Tusac, vi el furaţi unul de la altul sau care este povestea?

Zanfir Iorguş: Nu. Vorbim despre proiecte în care nu eu m-am implicat, ne-am implicat toţi, şi patronate în turism, şi ministere. Sunt proiecte prioritare, sunt şi fonduri care pot fi direijate către turism. Iar despre acele proiecte, dacă tot discutăm acest subiect, mă întreb, dacă tot erau ele importante pentru Tusac, de ce nu le-a adus în consiliu, la vot, acum 4 luni, 5 luni, acum un an, când toată lumea era la picioarele lui?

Rep.: Cum adică toată lumea era la picioarele lui?

Z.I.: Păi nu avea majoritatea în consiliu, nu are colaborarea cu liberalii, nu are USL? Acum însă dă vina pe alţii. Aşa face când nu îi ies proiectele, dar nu cele importante, alea în interesul lui. Tusac a adus minciuna, dezbinarea şi manipularea la rang de boală incurabilă.

Pliantele împărţite de primarul Mangaliei, Claudiu Tusac, prin care consilierii sunt acuzaţi că, fiind marionetele lui Zanfir Iorguş, nu au votat proiecte importante pentru dezvoltarea turismului în sudul oraşului, nu au rămas fără ripostă. Deputatul Zanfir Iorguş a precizat că primarul Mangaliei este cel care nu demarează acele proiecte, dar în schimb dă vina pe alţii pentru neputinţa lui.

Continuarea interviului îl puteţi citi pe http://www.mangalia.mn


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

RAJA Constanța anunță Se oprește apa în zona centrală!

18 Jul 2023 3135

E-Distribuție Dobrogea Se întrerupe curentul în Medgidia, Năvodari, Mereni și Aliman. Iată cine este afectat

18 Jul 2023 1137

Report de peste 3 milioane de euro la Joker şi de peste 1 milion de euro la 6/49, la tragerile de duminică

08 Sep 2019 1881

Asociația Elevilor din Constanța solicită demiterea ministrului Valer-Daniel Breaz pentru dezinformare

08 Sep 2019 2131

Doliu printre camarazii de pe Fregata „Regina Maria“

14 Jul 2019 12909

ANM Cum va fi vremea în aprilie

31 Mar 2019 2186

Atenţie! Poliţia Locală verifică dacă aţi plătit taxa de parcare prin SMS în zonele special amenajate

21 Oct 2018 6228

Avarie RAJA în municipiul Constanţa. Vezi dacă esti afectat!

21 Oct 2018 2561

Update. Este Ziua Imnului Naţional. Restricţii de circulaţie. Ce se întâmplă la Constanţa (galerie foto + video)

29 Jul 2018 3722

Filmul intitulat “Marea Unire- România, la 100 de ani” va putea fi urmărit pe un ecran gigant în Piaţa Ovidiu

27 Jul 2018 2226

A fost dezastru. Cantități de apă pe metrul pătrat în județul Constanța. Unde a fost, ieri, recordul de precipitații

29 Jul 2017 5449

Cutremur în România în această noapte. Distanța epicentru - principalele orașe din sud-estul României

29 Jul 2017 4737

Accident rutier grav la Cernavodă din cauza unui strănut. Un autoturism a intrat într-un microbuz aflat în stație. Două victime. Șoferul este preot (galerie foto+video)

16 Jul 2017 24181

Cutremur în România în această dimineață. Ieri a fost un lanț de alte patru. Zona seismică Vrancea foarte activă

14 Jul 2017 5228

Cutremur semnificativ în România în această noapte. Ce magnitudine a avut și la ce distanță a fost epicentrul față de orașele județului Constanța

13 Jul 2017 16942