Detinutii din 12 penitenciare, ameninta cu revolte in perioada grevei

Deţinuţii din 12 penitenciare din România ar fi pregătiţi să declanşeze revolte în zilele următoare, încercând să profite de greva anunţată de lucrătorii din închisori, au declarat astăzi pentru MEDIAFAX surse din Administraţia Naţională a Penitenciarelor (ANP).

"Există informaţii că deţinuţii în 12 penitenciare ar urma să declanşeze, în zilele următoare, revolte. Profită de greva anunţată de angajaţii din sistem, însă noi suntem pregătiţi să contracarăm orice incidente", au declarat surse din conducerea ANP, care nu au nominalizat însă închisorile în care este posibil să apară probleme.

Sursele citate au precizat că au fost luate deja "măsuri operative" pentru a împiedica deţinuţii din penitenciarele în care "există informaţii" că se pun la cale revoltele să comunice între ei.

În plus, sursele citate au mai spus că angajaţii din închisori vor protesta la locul de muncă şi nu vor părăsi instituţiile în care lucrează pe durata grevelor, astfel că, "potrivit legii", în cazul unor incidente, sunt obligaţi să renunţe la protest şi să revină la posturi.

Organizaţiile sindicale din sistemul penitenciar au programat, în 31 mai, o grevă de solidaritate.

Sursa: mediafax.ro


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Tensiuni la intrare în Portul Constanța, în ziua de Bobotează. Iată ce a cauzat nemulțumirea oamenilor (FOTO+VIDEO)

06 Jan 2024 2069

Revolte violente după creşterea preţului gazelor lichefiate în Kazahstan 18 morţi şi 748 de răniţi în rândul forţelor de securitate (VIDEO)

06 Jan 2022 1522

Senatorul Felix Stroe - „V-ați ostilizat întreaga populație și i-ați făcut dușmani și pe oamenii de afaceri, și pe cetățenii obișnuți! Veți plăti pentru asta!”

25 Feb 2021 3164

Ministrul Educaţiei propune schimbări majore pentru Bacalaureat. O nouă generaţie-experiment?

01 Apr 2019 2015

Mexic. Poliţişti ucişi în timpul unei revolte într-o închisoare din Veracruz

02 Apr 2018 1801

#citeşteDobrogea Trista istorie a marinei comerciale - de la zeci de pasagere româneşti, la niciun vapor. Lucrări din Biblioteca Virtuală ZIUA de Constanţa

11 Jan 2018 7396

Lia Olguța Vasilescu ”Nu am auzit pe nimeni să se revolte că soldaţii au solda de 750 lei deşi fac parte din aceeaşi familie cu Ordinea Publică”

10 Apr 2017 45568

110 ani de la izbucnirea Marii Răscoale Ţărăneşti din 1907. Evocări cu caracter memorial-ştiinţific la Constanţa

22 Mar 2017 1750

Revoltele din Penitenciarele Poarta Albă, Giurgiu și Rahova s-au terminat

07 Jul 2016 2781

Deputatul PNL Ovidiu Raeţchi PSD încearcă din nou salvarea lui Şova

06 May 2015 1193

Cum au trăit detenția pe pielea lor Udrea, Voiculescu, Năstase, Voicu, Patriciu

24 Feb 2015 1624