Traian Băsescu, despre legea restituirilor proprietăților „Din cauza justiției au apărut samsarii”

 
Fostul președinte Traian Băsescu a vorbit, în această seară, în cadrul unei intervenții telefonice la postul B1Tv, despre legea privind restituirea proprietăților, afirmând că atât înființarea ANRP, cât și principiul legii în sine, au fost proaste. 

Băsescu a afirmat că justiția trebuia să rezolve aceste probleme, în loc să le paseze către administrație, lucru care a adus la apariția „samsarilor”.

„Am făcut astăzi o afirmație legată de nevoia restituirilor adminstrative pe care justiția nu le-a făcut, cu riscul de a supăra din nou CSM-ul, ca primar, am văzut multe procese de restituire blocate și proprietarii nu aveau parte de dreptate până la urmă, de aceea subliniam că a fost nevoie să se dea o Lege 10, care a dus restituirile într-o zonă administrativă și a ușurat procesul. S-a dovedit că nici acest lucru n-a fost suficient, pentru că deciziile de restituire erau atacate de chiriași în instanță și de aici ani și ani de judecată.
Dacă vă aduceți aminte, datorită acestor întârzieri enorme din instanțe, la CEDO România a primit foarte multe condamnări și am avut o perioadă de un an și jumate dată de CEDO în care n-am mai judecat nicio cauză elgată de restituiri, interval in care Guverul Tăriceanu a trebuit să găsească o formulă și s-a înființat ANRP. Aici este clar că justiția nu a servit cauza restituirilor, probabil și datorită impactului politic al unor poziții, inclusiv de șefi de stat care spuneau să terminăm cu porcăria restituirilor”, a declarat Băsescu.

Totodată, fostul șef al statului a afirmat că principiul legii nu a putut fi schimbat din cauza Constituției, însă, spune Băsescu, nu doar justiția a fost de vină pentru situația creată.

„Și legea a fost proastă, chiar principiul care n-a putut fi schimbat datorită Constituției care vizează într-un anumit fel propretatea în România (..) Nu spun că numai justiția a fost vinovată, spun doar că datorită funcționării defectuoase în instanță au apărut și samsarii de terenuri, cei care au cumpărat drepturi litigioase și s-au manifestat și pe legea 10 unde veneau la primării și la ANRP. Dacă justiția ar fi fost mult mai funcțională, cu certitudine nu se ajungea la situațiile de restituire administrativă, prin ANRP sau legea 10.

Aduceți-vă aminte că și în calitate de președinte le-am menționat, însă libertatea pe care o am acum de îmi spune punctele de vedere și ceea ce știu despre procesele desfășurate în România, mă obligă să fiu mai vocal pentru că am observat o tendință de idealizare a justiției. Faptul că azi se încearcă prezentarea unei justiții lacrimă e incorect. Noi încă avem probleme cu justiția, ăsta e semnalul pe care îl trag”, a continuat Băsescu.



Sursa: B1 TV

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Fost senator și consilier al lui Băsescu Dorel Onaca a decis radierea ultimei afaceri pe care o mai avea în portofoliu la Constanţa

05 Apr 2024 801

Doliu în sportul din România. S-a stins din viață o mare sportivă

26 Mar 2024 4685

Fostul senator Dorel Onaca a plecat din PMP și a revenit în Partidul România Mare

24 Mar 2024 4160

Doliu în lumea politicii românești. S-a stins din viață un fost parlamentar din partidul lui Traian Băsescu

20 Mar 2024 818

Coaliția discută azi despre candidatul la Primăria Capitalei Principala opțiune, medicul care l-a avut ca naș de nuntă pe Traian Băsescu

18 Mar 2024 566

Decizie de ultimă oră a cadrelor medicale în cazul fostului președinte al României, Traian Băsescu

02 Feb 2024 1679

Traian Băsescu, internat în spital din cauza unei gripe de tip A

28 Jan 2024 718

Fostul președinte al României, Traian Băsescu, internat la Spitalul Militar din București

27 Jan 2024 1471

DNA cere condamnarea definitivă a Ioanei Băsescu și Elenei Udrea în baza deciziei CJUE

10 Aug 2023 2071

Elena Udrea, Ioana Băsescu, Ioan Silviu Wagner și Victor Tarhon, decizie definitivă la Curtea Supremă – A intervenit prescripţia!

11 Jul 2023 2661

Înalta Curte, amânare de pronunțare în dosarul privind finanțarea campaniei electorale din 2009

08 Jun 2023 1324

Cinci ani în primă instanță pentru Ioana Băsescu Elena Udrea, Ioan Wagner, fostul șef al Oil Teminal, și Victor Tarhon, vicepreședintele CJ Tulcea, așteaptă azi decizia finală a Curții Supreme (DOCUMENT)

08 Jun 2023 2854

Elena Udrea, așteptată azi la Înalta Curte! Termen important în dosarul privind finanțarea campaniei electorale din 2009

15 Dec 2022 1703

Fostul preşedinte Traian Băsescu, solicitare la Curtea de Apel în dosarul în care a fost declarat colaborator al fostei Securităţi. Ce a cerut fostul șef de stat

21 Oct 2022 1468

Fostul preşedinte Traian Băsescu solicită în instanță revizuirea deciziei CNSAS prin care a fost declarat colaborator al Securităţii

18 Aug 2022 1425