Din dosarul Larei Şaban Mandat lovit de nulitate absolută, revocarea şi înlocuirea arestului

Tribunalul Constanţa a admis, ca fondată, propunerea formulată de procurori privind prelungirea măsurii arestării preventive a inculpaţilor Gilberto Ghiunal Şaban şi George Davidescu, cercetaţi pentru uciderea Larei Şaban. Ieri, instanţa de judecată a dispus prelungirea duratei măsurii arestării preventive a celor doi pe o perioadă de 30 de zile, cu începere de la data de 27 iulie şi până la data de 25 august inclusiv, pentru fiecare inculpat. „Respinge, ca nefondată, excepţia nulităţii absolute a mandatului de arestare preventivă a inculpatului Şaban Gilberto Ghiunal. Respinge, ca nefondată, cererea formulată de inculpatul Şaban Gilberto Ghiunal, prin apărători, de revocare a măsurii arestării preventive. Respinge, ca nefondată, cererea formulată de inculpatul Davidescu George, prin apărător, de luare faţă de acesta a măsurii preventive a obligării de a nu părăsi localitatea. Suma de 200 lei reprezentând onorariul de traducător, se avansează din fondurile M.J.L.C. în favoarea domnului traducător Hasan Dinci. Cu recurs în termen de 24 de ore“, conform minutei judecătoreşti. 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Grand Hotel din Constanța își caută un nou proprietar. Unitatea de cazare se vinde cu 1,1 milioane de eur

06 May 2024 610

Firme Constanța Schimbări importante în cadrul Poiana Basmelor SRL

02 May 2024 393

Firme Constanța Noi asociați în cadrul Right-Hand SRL

02 May 2024 318

Achitare pentru un brancardier din Spitalul Județean Constanța, acuzat de trafic de influență! Procurorii, nemulțumiți

01 May 2024 620

Achiziții Constanța CERONAV vrea să cumpere un simulator în valoare de aproape două milioane de lei (DOCUMENT)

01 May 2024 360

Vești bune pentru pensionari! Vor primi pensiile înainte de Paște. Anunțul Ministerului Muncii

29 Apr 2024 623

Caz incredibil la Năvodari! Droguri cumpărate cu bani falși! Primele condamnări

29 Apr 2024 631

IPJ Constanța investește peste 100.000 de euro pentru reparațiile de la Poligonul de tragere

29 Apr 2024 340

Loteria Română Report de peste 1,85 milioane de euro la Noroc, la tragerea de duminică

28 Apr 2024 338

Schimbări importante în Comfort Construct SRL, firmă controlată de Progress Consulting SA, ce administrează Cimitirul Municipal din Constanța

28 Apr 2024 461

Consiliul Local Constanța obligă Uniunea Pensionarilor să îi achite serviciile juridice dintr-un proces anterior (MINUTA)

25 Apr 2024 454

Trimitere în judecată DNA S-a lăudat cu influență asupra unor judecători din cadrul Curții de Apel București

24 Apr 2024 451

Achiziții Constanța Cine va întocmi documentația tehnică pentru parcurile fotovoltaice ce vor fi construite la Castelu și Dumbrăveni?

22 Apr 2024 656

Primăria Techirghiol a semnat un contract cu o firmă din Constanța. Ce va presta?

22 Apr 2024 556

Licitații directe Firmă de casă a SPIT Constanța a câștigat un contract de mentenanță program contabilitate și de la municipalitate

20 Apr 2024 578