Directorul general al Antena TV Group, urmărit penal de DNA

Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie  efectuează cercetări penale faţă de inculpatul ALEXANDRESCU GEORGE SORIN, director general al ANTENA TV GROUP, în sarcina căruia s-a reținut infracțiunea de șantaj.
     
Din  rezoluţia de începere a urmăririi penale întocmită de procurori a rezultat următoarea stare de fapt:
În perioada 16 aprilie – 24 mai 2013, inculpatul Alexandrescu George Sorin, director general al ANTENA TV GROUP, a constrâns un administrator al unei societăți comerciale să semneze un contract în condiții prestabilite, impuse de inculpat, sub amenințarea că, în caz de refuz, va da în vileag fapte presupus compromițătoare pentru persoana în cauză.
    Dosarul a fost constituit ca urmare a denunţului părţii vătămate.
Inculpatului Alexandrescu George Sorin i s-au adus la cunoştinţă acuzaţiile în conformitate cu prevederile art. 6 alin. 3 Cod de procedură penală.
Facem precizarea că începerea urmăririi penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nicio situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

CNAIR actualizează Cartea Funciară a sediului DRDP Constanța! Care este valoarea contractului

04 May 2024 470

MAI Pe litoral, jandarmii sunt prezenţi în toate staţiunile aglomerate cum sunt Mamaia şi Costineşti (VIDEO)

04 May 2024 387

Fostul director executiv tehnic al Drumuri Județene Constanța SA, victorios în instanță împotriva instituției pe care a condus-o! S-a stabilit apelul

02 May 2024 563

Dosar DNA Constanta! Cazul presupusului şantaj de la SOCEP se va rejudeca! Tribunalul Constanța anunță primul termen

02 May 2024 454

Fostul viceprimar al Medgidiei, Sorin Petrică Țuțuianu este noul director al CT BUS Constanța

30 Apr 2024 667

Dănăilă Sorin, fost director Îmbunătățiri Funciare Galați, trimis în judecată de DNA!

29 Apr 2024 577

Legături cu fostul cuplu Petcu-Dospinescu Modificări în acționariatul Sterani Lounge SRL, firmă expropriată de municipalitate pentru amenajarea spațiului verde de la intersecția străzilor Mircea cel Bătrân și Decebal (DOCUMENTE)

26 Apr 2024 851

Petre Roman și Gelu Voican Voiculescu, puși sub acuzare în dosarul Mineriadei

25 Apr 2024 495

Întâlnire cu Ambasadorul Japoniei în România, ES Takashi Katae, la Universitatea Ovidius din Constanța

25 Apr 2024 534

Dosarul Mineriada Gelu Voican Voiculescu, fost viceprim-ministru, a ajuns la Parchetul General! Ion Iliescu va fi audiat acasă

25 Apr 2024 623

Fostul premier Petre Roman pus din nou sub acuzare în dosarul Mineriadei din iunie 1990

25 Apr 2024 560

Elena Marinela Negulici, fost director economic al CNE Cernavodă, proces contra Statului Român, după achitarea definitivă într-un dosar DNA Constanța!

24 Apr 2024 597

Dosarul SOCEP, instrumentat de DNA Constanța, se va rejudeca! (MINUTĂ)

24 Apr 2024 530

Noi membri în plenul consiliului concurenței

23 Apr 2024 362

Erwin Șimșensohn, managerul Teatrului de Stat Constanța, printre laureaţii Galei Premiilor Radio România Cultural 2024 (VIDEO)

23 Apr 2024 612