DNA - Aceste fapte „nu există“Dosarul Flota, în care Traian Băsescu era acuzat de abuz în serviciu, fals intelectual şi delapidare, clasat de procurorii anticorupţie

Procurorii anticorupţie au decis clasarea dosarului Flota, în care fostul preşedinte Traian Băsescu era acuzat de abuz în serviciu, fals intelectual şi delapidare, „întrucât faptele nu există", se arată într-un răspuns al DNA la solicitarea Mediafax.

Decizia de clasare a dosarului a fost luată ieri de Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA).

Conform sursei citate, infracţiunea de abuz în serviciu, de care era acuzat Traian Băsescu, nu există, deoarece prin exercitarea funcţiilor de decizie în cadrul Ministerului Transporturilor în perioada 1990-1992 şi 1996-2000, Băsescu nu a produs şi nu a determinat producerea vreunui prejudiciu în patrimoniul CNM Petromin SA Constanţa. Procurorii explică acest lucru prin faptul că navele care fac obiectul dosarului au fost vândute în baza aprobărilor legale date de Fondul Proprietăţii de Stat (FPS) - acţionarul majoritar al CNM Petromin SA în cadrul procesului de privatizare iniţiat de Guvernul României.

„Cele 16 nave aflate în contracte de management cu grupul Klaveness au rămas în proprietatea CNM Petromin SA (cu drept de dispoziţie asupra lor) până în 1999-2000, când acestea au fost vândute la licitaţie. Sumele realizate din vânzarea celor 16 nave au fost în cuantum de 63.134.735 USD. Decizia vânzării navelor nu a aparţinut Ministerului Transporturilor, ci a aparţinut FPS şi AGA a CNM Petromin SA, întrucât FPS şi nu Ministerul Transporturilor erau acţionarul majoritar al CNM Petromin SA", arată DNA, în răspunsul la solicitarea Mediafax.

De altfel, potrivit sursei menţionate, CNM Petromin, ca societate comercială pe acţiuni în domeniul transporturilor navale, la data de 31 decembrie 1992, avea datorii de 14.770.000 de dolari.

„Cu privire la infracţiunea de fals intelectual în formă continuată, reţinută prin actul de învinuire ca fiind realizată de faptul că "…în perioada 1991-2000, a emis acte de decizie la nivel de conducere a ministerului în exercitarea atribuţiilor de serviciu, atât prin atestarea unor fapte şi împrejurări necorespunzătoare adevărului, cu privire la constituirea şi atribuţiile CIS, CNM Petromin, ordinele de acordare şi retragere a dreptului de arborare a pavilionului românesc de către navele angajate în afacerea "Petroklav", a notei în baza căreia a dispus radierea din Registrul Matricol a mineralierului "Băceşti" şi a documentelor de plată "P&I" a 500.000 USD din creditul luat prin ipotecarea navei "Băceşti" pentru care asigurarea trebuie să fie plătită de navlositorul Borom Anglia, cât şi prin omisiunea cu ştiinţă a inserării unor date sau împrejurări reale referitoare la proprietatea reală asupra navelor CNM Petromin SA cu prilejul ordinelor de retragere a pavilionului românesc arborat de aceste nave", se constată că această faptă nu există, deoarece nu se poate susţine au fost atestate fapte şi împrejurări necorespunzătoare adevărului ori a fost omisă, cu ştiinţă, inserarea unor date sau împrejurări", conform anchetatorilor.

Fostul preşedinte Traian Băsescu a fost implicat în 68 de dosare penale, şase dintre acestea fiind încă în curs soluţionate, arată Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (PICCJ), într-un răspuns transmis miercuri la solicitarea agenţiei Mediafax.


Sursa: Mediafax

Sursa foto: observator.tv

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Fost senator și consilier al lui Băsescu Dorel Onaca a decis radierea ultimei afaceri pe care o mai avea în portofoliu la Constanţa

05 Apr 2024 788

Doliu în sportul din România. S-a stins din viață o mare sportivă

26 Mar 2024 4679

Fostul senator Dorel Onaca a plecat din PMP și a revenit în Partidul România Mare

24 Mar 2024 4072

Doliu în lumea politicii românești. S-a stins din viață un fost parlamentar din partidul lui Traian Băsescu

20 Mar 2024 810

Coaliția discută azi despre candidatul la Primăria Capitalei Principala opțiune, medicul care l-a avut ca naș de nuntă pe Traian Băsescu

18 Mar 2024 563

Decizie de ultimă oră a cadrelor medicale în cazul fostului președinte al României, Traian Băsescu

02 Feb 2024 1674

Traian Băsescu, internat în spital din cauza unei gripe de tip A

28 Jan 2024 708

Fostul președinte al României, Traian Băsescu, internat la Spitalul Militar din București

27 Jan 2024 1463

DNA cere condamnarea definitivă a Ioanei Băsescu și Elenei Udrea în baza deciziei CJUE

10 Aug 2023 2068

Elena Udrea, Ioana Băsescu, Ioan Silviu Wagner și Victor Tarhon, decizie definitivă la Curtea Supremă – A intervenit prescripţia!

11 Jul 2023 2653

Înalta Curte, amânare de pronunțare în dosarul privind finanțarea campaniei electorale din 2009

08 Jun 2023 1317

Cinci ani în primă instanță pentru Ioana Băsescu Elena Udrea, Ioan Wagner, fostul șef al Oil Teminal, și Victor Tarhon, vicepreședintele CJ Tulcea, așteaptă azi decizia finală a Curții Supreme (DOCUMENT)

08 Jun 2023 2849

Elena Udrea, așteptată azi la Înalta Curte! Termen important în dosarul privind finanțarea campaniei electorale din 2009

15 Dec 2022 1698

Fostul preşedinte Traian Băsescu, solicitare la Curtea de Apel în dosarul în care a fost declarat colaborator al fostei Securităţi. Ce a cerut fostul șef de stat

21 Oct 2022 1465

Fostul preşedinte Traian Băsescu solicită în instanță revizuirea deciziei CNSAS prin care a fost declarat colaborator al Securităţii

18 Aug 2022 1421