DNA Daniela Burdeţi, comisar în cadrul Gărzii Naţionale de Mediu Mureş, reţinută

Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul teritorial Tîrgu Mureş au dispus reţinerea, pentru 24 de ore, (începând de la data de 08.12.2014, ora 2218, până la data de 09.12.2014, ora 2218), a suspectei:

BURDEŢI DANIELA, comisar în cadrul Gărzii Naţionale de Mediu – Comisariatul Judeţean Mureş, în sarcina căreia s-au reţinut următoarele infracţiuni:

- 9 infracţiuni de luare de mită

Din ordonanţa de reţinere a reieşit că, în cauză, există date şi probe din care rezultă suspiciunea rezonabilă ce conturează următoarea stare de fapt:
Suspecta Burdeţi Daniela a contactat agenţi economici, despre care avea informaţii că ar avea activităţi ce intră în sfera de control a Gărzii de Mediu şi despre care, de asemenea, avea informaţii că ar exista nereguli în ceea ce priveşte aprobările sau avizele necesare exercitării acestor activităţi.
Ca urmare a contactării acestor reprezentanţi ai agenţilor economici, suspecta Burdeţi Daniela le pretindea acestora ca, în schimbul neexercitării atribuţiilor de serviciu, respectiv în schimbul neaplicării sancţiunilor prevăzute de lege, să îi plătească unei persoane, reprezentant al unei firme de consultanţă, un onorariu cuprins între 1.000 - 1.500 de lei, pentru întocmirea documentaţiei necesare înlăturării neregulilor constatate.
Astfel, în perioada august-decembrie 2014,  Burdeţi Daniela a pretins de la un număr de 9 reprezentanţii ai unor agenţi economici, ca aceştia să plătească către persoana respectivă, sume de bani cuprinse între  1.000 – 1.500 lei, în schimbul neexercitării atribuţiilor de serviciu referitoare la aplicarea unor sancţiuni pentru neregulile constatate. Din banii primiţi de către persoana respectivă, jumătate din sumă i-au revenit suspectei Burdeţi Daniela.

Suspectei BURDEŢI DANIELA i s-au adus la cunoştinţă calitatea procesuală şi acuzaţiile, în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală.


Suspecta BURDEŢI DANIELA urmează a fi prezentată, la data de 9 decembrie 2014,  la Tribunalul Mureş, cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

În cauză, procurorii au beneficiat de sprijin de specialitate din partea Serviciului Român de Informații.

Facem precizarea că punerea în mişcare a acţiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nici o situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Primar reținut de DNA pentru abuz în serviciu în formă continuată. Prejudiciul se ridică la 35 de milioane de lei

14 Sep 2022 1336

Primar de comună, reţinut de procurorii DNA

03 Dec 2018 1278

Dănuț Căpățînă cum nu l-ați mai văzut. Captură România Tv

19 May 2016 8635

UPDATE Comisia Juridică a aprobat reținerea și arestarea preventivă lui Cristian Rizea

07 Mar 2016 1857

UPDATE George Daniel Tudor, fostul președinte al Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor, reținut

18 Feb 2016 1851

Deputaţii au aprobat cererea de reţinere a lui Nicolae Păun

17 Feb 2016 1499

Mădălin Voicu răsuflă ușurat. Cererea de reținere a fost respinsă

17 Feb 2016 1833

DNA are verde să-l reţină pe deputatul PSD de Constanţa Mădălin Voicu (document)

16 Feb 2016 2661

Subcomisarii de poliţie Nicos Colesca şi Daniel Mihai Chivu, reţinuţi de DNA

13 Jan 2016 2655

Carmen - Carleta Bodea, director executiv al DSVSA Bacău, reţinută de DNA

13 Jan 2016 2860

Fosta şefă ANRP, Crinuţa Dumitrean a fost reținută de DNA

26 Nov 2015 2010

DNA l-a reţinut pe şeful Serviciului Poliţiei Rutiere din Teleorman

18 Nov 2015 2146

Editorial Anticorupția defilează la braț cu actul medical

30 Jun 2015 1690

Senatorii reiau astăzi votul pentru reţinere şi arestare lui Dan Şova

02 Jun 2015 1188

DNA Oficial despre reţinerea procurorului Ştefan Crişu

25 May 2015 1794