Donaţie de materiale didactice pentru Şcoala Primară din Vadu

Solidaritatea cadrelor didactice și a elevilor față de colegii lor din mediul rural este demonstrată încă o dată de elevii Școlii Gimnaziale numărul 30 „Gh. Țițeica“ din Constanța.

Astfel, miercuri, începând cu ora 9.30, mai multe materiale didactice (băncuțe, table, rechizite, cărți, planșe, calculator, imprimantă) donate de conducerea școlii și elevi  vor ajunge la cei 41 de elevi ai Școlii Primare din Vadu.

În data de 23 septembrie anul acesta a avut loc redeschiderea oficială a Școlii Primare din Vadu, prilej pentru inspectorul școlar general de a-și exprima intenția începerii unei  campanii de strângere de materiale pentru elevii și cadrele didactice din localitate.

Cu această ocazie, inspectorul școlar general, prof. dr. Răducu Popescu, a declarat: „Mulțumesc doamnei Dragnea Aneta, directorul unității școlare, și cadrelor didactice care au fost foarte receptive la inițiativa Inspectoratului Școlar Județean, de a-i ajuta pe copiii din Vadu să aibă un cadru în care să-și petreacă cele patru ore la școală într-un mod adecvat și plăcut. Totodată, îi felicit pe elevii care au dat dovadă de generozitate și care aduc, printr-un mic  gest, bucurii mari în sufletele copiilor din Vadu“.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Achiziții Constanța Iată de unde cumpără Primăria Cumpăna echipamente digitale pentru unitățile de învățământ (DOCUMENT)

20 Apr 2024 1494

Licitații Tulcea Woodart SRL va dota Școala Gimnazială Ostrov cu mobilier și materiale didactice (DOCUMENT)

19 Apr 2024 352

Licitații Constanța Structurile Școlii Gimnaziale „Nicolae Maraloi“ din comuna Saraiu vor fi dotate cu mobilier și echipamente digitale (DOCUMENTE)

18 Apr 2024 354

Consiliul Local Agigea, județul Constanța dotează cu mobilier și echipamente digitale unitățile de învățământ preuniversitar din comuna Agigea (DOCUMENT)

17 Apr 2024 430

Primăria Tuzla, județul Constanța, organizează licitația pentru achiziția de mobilier școlar și echipamente digitale

14 Apr 2024 439

Consiliul Județean Constanța achiziționează aparatură IT în vederea îmbunătățirii actului educațional. Sunt vizate școlile speciale din subordinea instituției!

11 Apr 2024 393

Primăria Comunei Amzacea, județul Constanța cumpără mobilier școlar și mobilier grădinițe pentru unitățile de învățământ din comună (DOCUMENT)

09 Apr 2024 530

Licitații Constanța Primăria Mihai Viteazu cumpără mobilier școlar pentru dotarea sălilor de clasă, a cabinetului psihopedagogic și a laboratorului multidisciplinar (DOCUMENT)

08 Apr 2024 381

Primăria Comunei Amzacea, județul Constanța dotează școala din comună cu mobilier, materiale didactice și echipamente digitale (DOCUMENT)

08 Apr 2024 397

Licitații publice Primăria Medgidia cumpără echipamente digitale pentru școli în cadrul proiectului finanțat prin PNRR

07 Apr 2024 395

Primăria Valu lui Traian, județul Constanța, a cumpărat mobilier pentru sala de sport (DOCUMENT)

06 Apr 2024 1295

Primăria Saligny din județul Constanța va dota școala cu echipamente IT

04 Apr 2024 478

Școlile vor primi bani pentru activitățile din Programul Național „Săptămâna verde” !

04 Apr 2024 503

Licitații Constanța Primăria Valu lui Traian, contract cu Diamond 23 Invest SRL Constanța pentru materiale didactice (DOCUMENT)

02 Apr 2024 535

Afaceri Constanța Primăria Costinești vrea să cumpere mobilier pentru Școala Gimnazială Mihai Eminescu (DOCUMENT)

01 Apr 2024 569