Două bănci sunt obligate de ANPC să reducă ratele unor clienți și să dea înapoi niscaiva bani

Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) a constatat că anumite bănci au utilizat practici comerciale incorecte. De aceea, preşedintele Autorităţii a dat ordin ca Bancpost și Credit Agricole să reducă dobânzile unor clienți și să restituie sumele încasate în plus.

„Bancpost trebuie să scadă dobânzile a 590 de clienți și să le restituie sumele încasate în plus începând cu 2008, după ce ANPC a constatat că banca cu acționariat grecesc a majorat nejustificat ratele de credit și a încălcat legea 363/2007 privind practicile comerciale incorecte”, a declarat președintele Autorității, Marius Dunca, într-o conferință de presă.

În cazul a 395 de clienți cu credite luate în 2008, Bancpost a majorat dobânzile cu 0,5 puncte procentuale, peste marja fixă de 4,4%, pentru că valoarea garanției acestor credite acoperea mai puțin de trei sferturi din suma împrumutată. În primul an de credit, clienții plăteau o dobândă fixă de 4,9%, iar ulterior aceasta varia în funcție de indicatori de piață precum Libor sau Euribor. Banca trebuie să restituie clienților între 1.000 și 5.000 de franci elvețieni, în termen de șase luni. Până acum a restituit 22.600 de franci și a scăpat de amendă.

“Nu s-a dat amendă pentru că se contestă. Pe noi ne interesează se să pună în conformitate contractele”, a explicat Dunca.

Alți 195 de clienți care au solicitat restructurarea creditelor au fost nevoiți să plătească dobânzi mai mari după expirarea perioadei de până la un an în care au plătit rate mai mici. Astfel, în cazul unui credit cu marjă fixă de 7,15%, dobânda a fost scăzută la 4,3% timp de un an, după care a fost majorată la 7,65%, până la stingerea datoriei. Astfel, clientul este ținut să plătească o sumă mult mai mare decât cea cu care a fost scutit de la plată timp de un an. Și în acest caz, clienții vor primi banii înapoi. Până în momentul de față li s-au restituit doar 1.160 de franci.

Potrivit legii, o practică comercială este incorectă dacă este contrară diligențelor profesionale și deformează comportamentul economic al consumatorilor.

Francezii de la Credit Agricole Bank au cerut pentru creditele acordate în 2010 un comision de gestiune de 0,2%. Potrivit OUG 50/2010, nu este permisă solicitarea unui astfel de comision. Totodată, banca a cerut și un comision de analiză de 3,5% care s-a reținut din suma acordată. Clienții au fost, astfel, nevoiți să plătească dobândă la comision pe toată durata creditului, fără să aibă posibilitatea să vină cu bani de acasă să achite acest comision.
 
În cazul Credit Agricole, banca nu a comunicat ANPC numărul clienților afectați, care trebuie să-și recupereze banii.
Dunca anunţase, marţi, că ar putea suspenda activitatea unor bănci în urma unor reclamații primite de la consumatori. Băncile reclamate sunt OTP Bank România, Bancpost, Raiffeisen Bank, Piraeus Bank, Credit Europe Bank IFN, Volksbank România, Banca Românească și Banca Comercială Română.


În cele peste 100 de reclamații depuse, clienții băncilor au venit cu hotărâri judecătorești prin care au arătat că instanțele au dispus eliminarea din contracte a unor clauze care vizează comisioanele aferente creditelor și mecanismul de variație a dobânzilor. Aceștia au solicitat ca aceste hotărâri să fie aplicate la nivelul întregului portofoliu al băncilor, pentru că acestea au utilizat contracte preformulate și nenegociate.
APC a preluat aceste plângeri și le-a reunit într-o singură sesizare, pe care a trimis-o ANPC, și în care spune că instituțiile de credit au încălcat legea 193/2000 privind clauzele abuzive din contracte și legea 363/2007 privind practicile incorecte ale comercianților, ambele aplicabile conform HG 1553/2004.
Sancțiunile din cele două legi menționate merg până la suspendarea activității companiei reclamate, dacă problema nu este remediată.
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

STANCU MARIAN

10 Aug, 2018 03:13

VA ROG SA IMI SPUNETI CE SE INTAMPLA CU CEI CARE AU CREDITE IN EURO

Articole asemanatoare

Cum alegem corect produse proaspete de sărbători? Recomandările ANPC pentru perioada 1Mai – Sărbătorile de Paști!

30 Apr 2024 315

Aplicațiile Temu și Shein - metoda prin care păcălesc utilizatorii. ANPC atenționează

23 Apr 2024 777

Decizia lui Horia Constantinescu de a demisiona din funcţia de preşedinte al ANPC, în Monitorul Oficial

22 Apr 2024 1010

ZIUA LIVE Este nevoie de o intervenție cathartică în Primăria Constanța?

22 Apr 2024 785

Paul Anghel încurajează petrecerea minivacanței de 1 Mai și Sărbătorile Pascale pe litoralul românesc și în Deltă Dunării

21 Apr 2024 508

Constanța Comandamentul 1 Mai – Sărbători Pascale va monitoriza activitățile comerciale din zonele turistice din țară

18 Apr 2024 556

LIVE TEXT Horia Constantinescu, candidatul PSD la Primăria Constanța, în conferință de presă (GALERIE FOTO)

17 Apr 2024 1027

Justiție Constanța Soluția magistraților în procesul dintre Profi Rom Food SRL și Comisariatul Regional Pentru Protecția Consumatorului Regiunea Sud-Est

15 Apr 2024 481

Horia Constantinescu a demisionat din funcția de președinte al ANPC pentru a candida la Primăria municipiului Constanța

15 Apr 2024 756

Verificări ANPC pentru pregătirea minivacanței de din luna mai în zonele turistice din România

03 Apr 2024 499

Amenzi în valoare de peste 45.000 de lei aplicate de ANPC pentru pui cu Salmonella. Ce au găsit comisarii la Penny și Metro

01 Apr 2024 693

ANPC Loturi de pui provenite din Polonia și Ungaria au fost retrase de pe piaţă după ce s-a depistat salmonela

31 Mar 2024 546

Candidatul PSD la Primăria Constanța, Horia Constantinescu, și-a anunțat demisia din fruntea ANPC

28 Mar 2024 976

Decebal Făgădău „Mi-aș fi dorit din tot sufletul să candidez la funcția de primar al Municipiului Constanța“ (VIDEO)

27 Mar 2024 2395

LIVE VIDEO+TEXT Biroul Politic Național a validat candidații PSD pentru Primăria și Consiliul Județean Constanța (GALERIE FOTO+VIDEO+DOCUMENTE)

27 Mar 2024 4432