Drumul dintre Tulcea şi Constanţa, în reabilitare Până la mijlocul lunii vor fi gata 24 de kilometri

Este vorba despre proiectul de reabilitare drumului naţional – european DN 22 (E 87) care leagă municipiul Tulcea de Constanţa. Prefectul judeţului Tulcea, Lucian Simion, spune că până pe data de 15 septembrie vor fi gata primii 24 de kilometri de şosea.

Este vorba despre porţiunea de la 2 Cantoane spre Constanţa. La începutul lunii iulie, constructorul îşi asumase finalizarea celor 24 de kilometri de drum din totalul de 60,400 de kilometri prevăzuţi pe actualul proiect până la data de 15 august. Au intervenit anumite probleme legate de eliberarea avizelor necesare pentru lucrarea, astfel că asfaltarea a întârziat.

 „Până pe data de 15 septembrie vor fi gata primii kilometri de drum naţional. Urmează să discutăm cu reprezentanţii Direcţiei de Drumuri şi Poduri Constanţa în legătură cu ceea ce va urma. Noi avem în plan ca în acest an să putem scoate la licitaţie reabilitarea tronsunului Tulcea – 2 Cantoane, astfel încât în cursul anului viitor să putem porni lucrările. Este vorba despre un proiect realizat, aprobat, dar care trebuie să fie şi finanţat“, a precizat prefectul Lucian Simion.

 http://www.adevarul.ro/locale/tulcea/Drumul_spre_Constanta-in_reabilitare-_Pana_la_mijlocul_lunii_vor_fi_gata_primii_24_de_kilometri_0_768523307.html#

 

 


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

danie

05 Sep, 2012 18:41

dar calitatea lucrarrilor o verifica cineva? sau la anul se face din nou licitatie pt reparatii?

Articole asemanatoare

Firme din Constanța Adunarea Generală a Acționarilor Salport SA, convocată pentru decizii importante!

02 May 2024 420

Afaceri Constanța Punct de lucru al SC Vivinco Winery SRL deschis la Murfatlar

01 May 2024 507

Firme Constanța Sterk Plast SRL nu mai este administrată de Erkan Genc

01 May 2024 397

Firme Constanța Acționarii Granat SA, convocați la AGA! Se decide repartizarea profitului companiei

28 Apr 2024 397

Decizii AGA Asociatul minoritar, municipiul Constanța a încasat în ultimii ani dividende de aproape 2 milioane de lei de la Telegondola-Mamaia SRL

22 Apr 2024 436

Firme Constanța AGA Vinvico SA! Se stabilește bugetul pe 2024

21 Apr 2024 488

Firme Constanța AGA la Șantierul Naval 2 Mai SA! Acționarii, chemați să stabilească repartizarea profitului din 2023 și fixarea dividendului

19 Apr 2024 512

Transilvania Investments Alliance SA contestă convocatorul AGA a Neptun Olimp SA. Dosarul, pe masa Tribunalului Constanța

19 Apr 2024 565

Ce au decis magistrații în cauza Matichescu &Micu vs. AGA Airtours SRL

12 Apr 2024 584

Firme Constanța Acționarii Neptun-Olimp, convocați în AGA. Vor supune la vot închirierea terenului Complexului Maramureș din Olimp

05 Apr 2024 439

Convocator privind Adunarea Generală Ordinară a Acționarilor SC CAMPIO ICM SA

03 Apr 2024 381

Firme Constanța Decizii ale Adunării Generale a Acţionarilor Mamaia SA!

28 Mar 2024 574

Știri Portul Constanța Verdict amânat pentru profitul din port! Fondul Proprietatea SA, în așteptare

28 Mar 2024 726

Firme din Constanța Revocări, numiri și prelungiri de mandate ale administratorilor societății Telegondola Mamaia SRL!

21 Mar 2024 705

Acționarii Comcereal SA Tulcea, convocați în adunare generală ordinară. Pe odinea zi, aprobarea indemnizaţiilor membrilor Consiliului de Administraţie

20 Mar 2024 598