Efectivele MAI rămân în continuare mobilizate în sprijinul populației

Ministerul Afacerilor Interne monitorizează în continuare situația din teren prin Centrul Național de Conducere Integrată, care cooperează permanent cu celelalte instituții reprezentate în Comitetul Național pentru Situații Speciale de Urgență, până la revenirea la normal a vieții comunităților afectate de vremea nefavorabilă.

Se mențin în stare de operativitate toate categoriile de mijloace și echipamente pentru asigurarea acțiunilor de răspuns, astfel încât, manevra de forțe și mijloace să se realizeze în cel mai scurt timp.

În județul Ialomița rămân la dispoziția comunităților afectate de lipsa curentului electric până la remedierea defecțiunilor, cele 16 generatoare electrice de mare capacitate puse la dispoziție de Inspectoratul General pentru Situații de Urgență.

Conducerea MAI a solicitat prefecților să se asigure că există permanență la sediile primăriilor în zonele afectate de ninsori, polei și ploi sau cu risc de inundații, până la normalizarea situației.

La nivelul celor 7 județe (BR, BZ, CL, GL, IF, IL, VN) și municipiul București aflate până la ora 10.00 sub avertizare de cod galben, sunt în serviciul operativ pregătiți să intervină peste 5.000 de angajați MAI - pompieri, polițiști și jandarmi, cu circa 2.300 de mijloace tehnice.

În contextul fenomenelor hidrometeorologice, în ultimele 24 de ore, s-au semnalat efecte la nivelul a 18 județe (AR, AG, BR, BZ, CL, CT, DB, GJ, GR, IF, IL, MH, OT, PH, TL, TR, VL, VS) și municipiul București, unde s-a intervenit pentru evacuarea apei din 16 beciuri/curți, deblocarea a 37 autovehicule cu 52 de persoane, degajarea a peste 1.800 copaci, 26 stâlpi de electricitate și a 80 cabluri electrice, fiind avariate 221 autoturisme.

De asemenea, s-a intervenit pentru acordarea asistenței medicale pentru 2 persoane rănite de crengi desprinse din copaci, iar pentru 2 pacienți a fost necesară intervenția autospecialelor de deszăpezire pentru deblocarea căilor de acces.

În prezent nu sunt drumuri naţionale sau autostrăzi cu traficul blocat ca urmare a evenimentelor rutiere sau ca efect al manifestărilor meteorologice din ultima perioadă.

Circulaţia rutieră pe DN 67C Novaci - Rânca, judeţul Gorj, este restricţionată pentru autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone, restricţie de tonaj ce va fi menţinută pe toată perioada sezonului rece.

Din punct de vedere al alimentării cu energie electrică, conform situației distribuitorilor de electricitate, la ora 07.00 erau nealimentate cu energie electrică 123 localități din 13 județe (BR, BZ, CL, CS, DB, DJ, GJ, HD, IF, IL, GR, PH și VL), fiind afectați 78.480 consumatori finali. Pentru remedierea avariilor se acționează în teren cu 134 echipe electrica.


În prezent, se intervine în 4 județe (IL, DB, PH și MH) și municipiul București pentru degajarea zăpezii de pe carosabil, pentru împrăștierea de materiale antiderapante și pentru degajarea copacilor/stâlpilor căzuți.
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Federația Sindicatelor din Administrația Națională a Penitenciarelor și militarii rezerviști protestează pe 9 mai în fața MApN

08 May 2024 430

Ce spune președintele PNL Nicolae Ciucă despre o candidatură la alegerile prezidențiale

08 May 2024 348

Simpozion dedicat unei triplei aniversări, la Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța

08 May 2024 345

SC Sezair Car SRL și Consiliul Local al Municipiului Tulcea, părți într-un dosar de pe rolul Curții de Apel Constanța

08 May 2024 309

Justiție Constanța Situația unui teren de pe strada S11 din Năvodari, în atenția magistraților de la Curtea de Apel Constanța

08 May 2024 327

De astăzi, 8 mai 2024, cetățenii din municipiul Constanța vor putea obține în format digital, dar și fizic, la cerere, certificate de naștere și deces

08 May 2024 514

Măsurile luate de România pentru asigurarea securității traficului în Marea Neagră, discutate de ministrul Apărării cu omologul georgian

08 May 2024 346

BEC Primarii vor stabili locuri speciale pentru afişaj electoral pentru alegerile locale și cele europarlamentare

08 May 2024 363

Atenţie dacă mergeți în Suedia! Va fi reintrodus controlul la frontiera internă de stat

08 May 2024 341

Oficial de la Biroul Electoral Central! Când se stabilește ordinea de înscriere pe buletinele de vot pentru alegerile locale

08 May 2024 323

Unul dintre cei mai titrați agenți antidrog din SUA vine în România! Michael S Vigil este agentul care a arestat un temut traficant de droguri

08 May 2024 426

Programul IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului în perioada următoare

08 May 2024 330

Constanța Semafoarele din intersecția bulevardului Tomis cu strada Tulcea, funcționale

08 May 2024 412

Bloc de locuințe, pe strada Nicolae Iorga Progress Consulting SRL, firma care administrează Cimitirul Municipal Constanța, investește în imobiliare

08 May 2024 451

Un nou document de urbanism pentru firma familiei Filipescu

08 May 2024 410