Elevii constănțeni i-au scris lui Ponta. Vezi ce

Reprezentanţii elevilor din judeţele Constanta, Alba, Covasna şi Municipiul Bucureşti au trimis vineri o scrisoare deschisă către dl. Prim-Ministru, Victor Ponta. Aceştia cer alocarea din fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului a sumelor necesare acoperirii costurilor pentru decontarea transportului elevilor care nu sunt şcolarizaţi în localitatea de domiciliu.

Semnatarii scrisorii speră ca domnul Prim-Ministru să ia toate măsurile necesare rezolvării situaţiei care persistă de la începutul anului şcolar.

'Dacă într-adevăr banii pentru decontul transportului nu au fost alocaţi în bugetul de stat, atunci alocarea acestor fonduri din fondul de rezervă bugetară este singura soluţie. Noi am semnalat această problemă încă de luna trecută şi totuşi nu s-a rezolvat nimic. Nu toţi elevii au o situaţie financiară stabilă iar neplata acestor fonduri va duce la creşterea abandonului şcolar. În curând elevii vor intra în vacanţă şi ne este teamă că nu îşi vor mai primi banii.' a declarat preşedintele CJE Constanţa, Alexandru Bajdechi.

Consiliul Judeţean al Elevilor Constanţa este structura reprezentativă a elevilor din judeţul Constanţa, formată din 153 membri, fiecare îndeplinind rolul de reprezentant al elevilor la nivelul unităţilor de învăţământ preuniversitar din judeţul Constanţa. Este o structură a Consiliului Naţional al Elevilor, constituit în baza ordinului de ministru nr. 4247/21.06.2010 şi are rol de partener, alături de Inspectoratul ?colar Judeţean Constanţa în cadrul procesului de învăţământ.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Alegeri locale 2024 Candidații la primăria și consiliul local Limanu (DOCUMENTE)

18 May 2024 110

Acționarii Neptun-Olimp SA, convocați în adunare generală

18 May 2024 201

Alegeri locale 2024 Candidații la primăria și consiliul local Istria (DOCUMENTE)

18 May 2024 201

Ce decizii au luat acționarii societății Frial SA Constanța

18 May 2024 214

Alegeri locale 2024 Candidații la primăria și consiliul local Ion Corvin (DOCUMENTE)

18 May 2024 260

Alegeri locale 2024 Candidații la Primăria și Consiliul Local Independența, județul Constanța (DOCUMENTE)

18 May 2024 330

Alegeri locale 2024 Candidații la Primăria și Consiliul local Horia, județul Constanța (DOCUMENTE)

18 May 2024 331

Justiție Constanța Decizie a instanței în procesul dintre Prefectul Județului Constanța și Consiliul Local al comunei Limanu

18 May 2024 279

Alegeri locale 2024 Candidații la Primăria și Consiliul Local Grădina, județul Constanța (DOCUMENTE)

18 May 2024 354

Alegeri locale 2024 Candidații la Primăria și Consiliul Local Ghindărești, județul Constanța(DOCUMENTE)

18 May 2024 323

Alegeri locale 2024 Candidații la Primăria și Consiliul Local Gârliciu, județul Constanța (DOCUMENTE)

18 May 2024 344

Alegeri locale 2024 Candidații la primăria și consiliul local Fântânele, județul Constanța (DOCUMENTE)

17 May 2024 512

Uniunea Elevilor Reprezentanți „Consiliul Județean Constanța încalcă legea! ”

17 May 2024 504

Alegeri locale 2024 Candidații la primăria și consiliul local Dumbrăveni, județul Constanța (DOCUMENTE)

17 May 2024 463

Conducerea Judecătoriei Constanța și a Parchetului Tribunalului Constanța, în atenția CSM

17 May 2024 642