Klaus Iohannis „Este o zi tristă pentru România. Victor Ponta a sacrificat interesul României în interes personal”

 
 Președintele României Klaus Iohannis a făcut declarații de presă în urma ședinței CSAT. El a anunțat, la Palatul Cotroceni, că Stategia de Apărare a fost transmisă Parlamentului pentru aprobare.

„Mă voi referi prima dată la CSAT, acolo unde primul punct pe ordinea de zi a fost Strategia de Apărare. Viziunea mea este una a României puternice în Europa şi în înteriorul ei. Membrii CSAT au transmis Strategia de Apărare Parlamentului pentru aprobare. Problema defrişărilor este o prioritate naţională. S-a transmis ca Guvernul să creeze o legislaţie care să nu mai permită ceea ce se întâmplă”, a declarat Iohannis.

De asemenea, șeful statului a vorbit și despre cazul Ponta.

„Este o zi tristă pentru România. Am văzut că premierul spune că este nevinovat. Nici eu, nici dumneavoastră nu putem să stabilim în ce măsură are el dreptate sau procurorii. Acest lucru trebuie stabilit de justiţie, dar pentru asta dosarul trebuie să ajungă în instanţă. Victor Ponta a avut trei variante şi a ales-o pe cea mai proastă. Cea mai onorabilă ar fi fost să demisioneze. A doua: ar fi putut să îşi îndemne colegii să voteze cererea justiţiei. A ales-o pe cea mai proastă: s-a folosit de calitatea de prim-ministru pentru ca cererea să nu fie încuviințată. Victor Ponta a sacrificat interesul României în interes personal. Ce să înţeleagă cetăţenii, că există două Românii? Una a lor şi una a lui Victor Ponta?”, a mai adăugat președintele.

 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Întâlnirea președintelui Iohannis cu vicepreşedintele Republicii Turcia. Ce s-a discutat

27 Apr 2024 268

Președintele României, Klaus Iohannis, s-a întâlnit la Neptun cu vicepreședintele Turciei, Cevdet Yilmaz

26 Apr 2024 556

Din Coreea de Sud, la Constanța. Klaus Iohannis a aterizat pe Aeroportul Internațional Mihail Kogălniceanu

25 Apr 2024 1078

MAEDin Agenda de lucru a MAE 24 aprilie 2024, vă semnalăm

24 Apr 2024 193

Prima reacție a președintelui Klaus Iohannis după decizia Coaliției de retrage sprijinul pentru candidatul comun pentru Primăria Capitalei (VIDEO)

23 Apr 2024 450

MAEDin Agenda de lucru a MAE 23 aprilie 2024, vă semnalăm

23 Apr 2024 268

Klaus Iohannis, mesaj de Pesah „În această perioadă dificilă, este nevoie de înţelepciune şi curaj în faţa violenţei şi a urii“

22 Apr 2024 553

Sondaj de opinie Sunteți mulțumiți de legea care prevede închiderea sălilor de jocuri de noroc în localitățile cu sub 15.000 de locuitori?

21 Apr 2024 905

Președintele României, Klaus Iohannis, la reuniunea extraordinară a Consiliului European

18 Apr 2024 490

Șeful jandarmilor din Constanța, trecut în rezervă. Decretul, semnat de Klaus Iohannis

16 Apr 2024 11437

Președintele Iohannis a aprobat cererile de urmărire penală pentru Gelu Voican Voiculescu și Petre Roman, în ”Dosarul Mineriada”

16 Apr 2024 461

Președintele Klaus Iohannis „România condamnă în cei mai fermi termeni atacul Iranului împotriva Israelului“

14 Apr 2024 445

Legea privind calitatea apei destinate consumului uman, promulgată de președintele României

12 Apr 2024 451

Investiţiile de modernizare de la Centrala Nuclearo-Electrică Cernavodă, analizate de preşedintele României cu directorul General AIEA

09 Apr 2024 553

Președintele Klaus Iohannis a numit în funcție sute de judecători și procurori! Cine vine la Constanța. LISTA

08 Apr 2024 1334