15 Jan, 2012 12:48
3617
Generalul locotenent (r) Constantin Zeca s-a născut în comuna Reviga, judeţul Ialomiţa, la 15 ianuarie 1949, iar la 19 ani îşi începe cariera de ofiţer, ca sublocotenent comandant de pluton la Regimentul 34 Mecanizat din Topraisar. A fost înaintat la gradul de general în anul 1992, iar în 2005, la 56 de ani, a ieşit la pensie. Cu acest prilej, generalul Constantin Zeca declara că trece în rezervă cu sentimentul datoriei împlinite: "A bătut ceasul. Ies la pensie după 37 de ani de când am îmbrăcat haina de luptător al Armatei Române. Trec în rezervă cu sentimentul datoriei împlinite. Indiferent că am avut rezultate bune sau mai puţin bune, ştiu sigur că nu mi-am dorit altceva decât să-mi slujesc ţara, ca militar, şi nu am ce-mi reproşa din acest punct de vedere".
S-a retras din activitatea militară pe 5 aprilie 2005, ultima sa funcţie fiind cea de comandant al Comandamentului 9 Operaţional Dobrogea, generalul Zeca este însă unul dintre şefii militari activi. Imediat după retragere, a fost ales în funcţia de preşedinte al Asociaţiei Naţionale a Cadrelor Militare în Rezervă şi în Retragere, iar în aprilie 2009 a fost reales în această funcţie.
Ti-a placut articolul?
Adauga un comentariu
Nume:
Email:
Comentariu*:
25 Jan, 2012 14:21
La multi ani Domnule general,sa va dea Dumnezeu multa sanatate si zile frumoase alaturi de familie si de camarazii ce-i pastoriti de aproape 7 ani,ani care au adus multe beneficii noua pensionarilor si familiilor noastre. UN OM DEOSEBIT,UN CAMARAD ADEVARAT. Am onoarea sa va salut!
15 Jan, 2012 15:45
"La MULTI ANI!" a fost omul care a prelungit viata C9A