Cercetători Extincție în masă

 
Speciile de animale dispar de aproximativ 100 de ori mai repede decât în trecut, estimările cele mai optimiste arătând că fauna de pe Pământ este în curs de a suferi cea de-a șasea extincție în masă, conform unui studiu publicat vineri și citat de Agerpres.
 
Niciodată de la ultima extincție în masă, acum 66 milioane ani, cea a dinozaurilor, planeta nu și-a pierdut speciile de animale într-un ritm atât de rapid, avertizează experți de la universitățile americane Stanford, Princeton și Berkeley, în special.
 
Studiul, publicat vineri în revista Science Advances, "arată fără nicio îndoială semnificativă că intrăm în cea de-a șasea extincție în masă", a spus Paul Ehrlich, profesor de biologie la Stanford, relatează France Presse. Și oamenii se vor afla probabil printre speciile care vor dispărea, au avertizat cercetătorii.
 
Cauzele dispariției speciilor includ schimbările climatice, poluarea și defrișările. Conform Uniunii Internaționale pentru Conservarea Naturii, circa 41% din speciile de amfibieni și 26% dintre speciile de mamifere sunt amenințate cu dispariția.
 
Sursa: Agerpres
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

ARBDD derulează proiectul pentru salvarea de la extincție a populației de nurcă europeană

15 Jan 2021 1468

Dispariție în masă

11 Jul 2015 1926