Femeile s-ar putea pensiona mai devreme

 
Femeile care au născut cel puţin trei copii, până la data de 1 octombrie 1990, şi care i-au crescut până la vârsta de 10 ani vor putea să se pensioneze mai devreme. Cum asta? Ei bine, această prevedere se află într-un proiect de lege ce a primit raport de admitere de la Comisia de muncă şi se află înscris pe ordinea de zi a plenului Senatului.
Potrivit iniţiativei legislative, "femeile care au realizat stagiul complet de cotizare şi care au născut cel puţin trei copii, pana la data de 01.10.1990, şi i-au crescut până la vârsta de 10 ani beneficiază de reducerea vârstei standard de pensionare după cum urmează:
- cu un an: pentru 3 copii
- cu doi ani: pentru 4 sau mai mulţi copii".
Proiectul de lege mai stabileşte că vârsta de pensionare redusă nu poate fi mai mică de 55 de ani. După votul din plenul Senatului, proiectul va merge la Camera Deputaţilor care este for decizional.


sursa foto: cronicadeiasi.ro

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

IPJ Constanța Scandal în seara de Florii – bătaie și amenințări cu cuțitul, după mai multe pahare de alcool

29 Apr 2024 585

Câți români își serbează onomastica în această zi specială de Florii?

28 Apr 2024 928

Schimbări în cadrul Dana Africana SRL, firma unei femei din Tulcea

25 Apr 2024 456

Județul Constanța Halucinant - Două femei, amenințate și bătute de fostul concubin! Acesta ar fi încălcat ordinul de protecție (VIDEO)

25 Apr 2024 793

LIVE TEXT+VIDEO Dumitrache reales Conferință de alegeri în cadrul Organizației Municipale a PSD Constanța. Cine sunt vicepreședinții organizației municipale? (Galerie FOTO+VIDEO)

23 Apr 2024 1176

Firme Constanța O nouă societate, deschisă în localitatea Agigea. Iată cine o conduce

22 Apr 2024 546

Percheziții la Constanța într-un dosar de tentativă de tâlhărie calificată Doi constănțeni, acuzați că ar fi intrat în casa unei femei pe care au bătut-o (VIDEO)

18 Apr 2024 658

Firme Constanța Un nou loc de joacă, deschis în municipiu. Iată cine îl conduce

15 Apr 2024 658

UPDATE Accident rutier în sensul Kaufland Palazu spre Ovidiu, județul Constanța (FOTO)

13 Apr 2024 908

Fostul paramedic acuzat că ar fi atins și masat sânii unei femei, într-o ambulanţă SMURD, nemulțumit de pedeapsă!

12 Apr 2024 570

UPDATE . În cazul incendiului de pe Aleea Murelor, din Constanța Pompierii au efectuat manevre de resuscitare pentru salvarea unei pisici (FOTO+VIDEO)

10 Apr 2024 1527

Mai multe femei din Constanța, păcălite de un fals militar american! Condamnare definitivă

10 Apr 2024 975

Judecătoarea Adriana Stoicescu s-a dezlănțuit după ce ÎPS Teodosie le-a recomandat creștinilor să nu se căsătorească cu femei divorțate

07 Apr 2024 5165

Șoferiță beată, implicată într-un accident rutier pe bulevardul 1 Decembrie 1918 din Constanța. Ce alcoolemie avea femeia

06 Apr 2024 1097

Descoperire macabră în apropierea Autostrăzii A1! Cadavrul unei femei găsit pe un câmp! Polițiștii și procurorii fac cercetări

06 Apr 2024 690