Gigi Chiru, referitor la decizia lui Radu Mazăre cu privire la Simona Halep „Merită să fie cetăţean de onoare al oraşului, dar nu merită să fie tratată ca un subiect politic“

Organizaţia Constanţa a Partidului Democrat Libera susţine într-un comunicat de presă dat azi publicităţii că „decizia primarului Radu Mazăre de a propune acordarea titlului de cetăţean de onoare Simonei Halep este văzută de PDL ca fiind o manevră de confiscare a succesului“. Reprezentaţii PDL mai susţin că s-a propus acordarea titlului de cetăţean de onoare încă de la începutul anului, însă edilul şef nu a dat curs iniţiativei acestora. „Proiectul de hotărâre propus de aleşii locali PDL a fost ignorat de primarul Constanţei care, ca prin minune, şi-a amintit de iniţiativă abia după ce sportiva constănţeană a ajuns în finala Roland Garros“, se mai arată în comunicatul de presă.
 
„Consilierii locali PDL au propus acordarea acestui titlu Simonei Halep încă din luna ianuarie a acestui an. Simona nu este doar constănţeancă, este româncă, a dus numele şi steagul ţării noastre pe cele mai înalte culmi, a readus ştirile pozitive despre ţara noastră în atenţia întregii lumi. Simona Halep merită să fie cetăţean de onoare al oraşului în care s-a născut şi a crescut, dar nu merită să fie tratată ca un subiect politic şi de imagine aşa cum procedează PSD. Propunând acum acest proiect, Radu Mazăre nu face altceva decât a făcut şeful său, Victor Ponta, confiscând victoriile sportivilor români şi lăudându-se cu ele ca şi cum ar fi victorii personale. PDL Constanţa refuză să intre în acest joc politic murdar. O apreciem pe Simona Halep pentru sportivul şi omul care a dovedit că este. Simona Halep merită tot respectul şi trebuie ţinuta departe de interesele politice de momente. Ea reprezintă pentru noi un ambasador al României“, susţine senatorul Gigi Chiru în comunicat.
„Susţinem în continuare că sportivii de talia Simonei Halep sunt promotori ai valorilor Constanţei, ai României însă dezaprobăm modul politicianist în care Radu Mazăre şi PSD tratează acest subiect. Ne delimităm de acest mod jalnic în care anumiţi politicieni confiscă valorile României”, a conchis senatorul Christian Gigi Chiru, preşedintele Organizaţiei judeţene Constanţa a Partidului Democrat Liberal în comunicatul de presă.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Alegeri electorale 2024 Christian Gigi Chiru, după respingerea candidaturii - „Rămân în spațiul public ca un vajnic susținător al valorilor Dobrogene”

03 May 2024 546

Fostul senator Gigi Chiru, din Constanța, declarații după achitarea definitivă – „S-a făcut dreptate!“

12 Apr 2024 651

Fostul senator Gigi Chiru, din Constanța, achitat definitiv pentru ucidere din culpă

11 Apr 2024 944

Curtea Supremă de Justiție, în pronunțare în dosarul fostului senator Gigi Chiru!

01 Apr 2024 656

Firme din Constanța Modificări importante într-o companie administrată de un fost candidat la Primăria Constanța

27 Dec 2023 1092

Fostul senator Gigi Chiru, acțiune extraordinară la Curtea Supremă! Instanța a admis în principiu cererea

17 Dec 2023 843

#Dobrogea145 Christian Gigi Chiru, inițiator Ziua Dobrogei și președinte ALDE Constanța, mesaj de Ziua Dobrogei (VIDEO)

14 Nov 2023 1053

Fostul senator Gigi Christian Chiru, din Constanța, acțiune extraordinară la Înalta Curte!

23 Oct 2023 984

Știri justiție Constanța Fostul senator Gigi Christian Chiru acuzat de ucidere din culpă! Judecătorii au încetat procesul penal. Definitiv

17 Aug 2023 1975

Amânare de pronunțare în cazul fostului senator Gigi Chiru, acuzat de ucidere din culpă!

08 Jul 2023 1285

Final de proces în cazul fostului senator Gigi Chiru, acuzat de ucidere din culpă! Când se va da decizia definitivă

17 Jun 2023 4348

Cazul fostului senator Gigi Chiru, acuzat de ucidere din culpă, amânat pentru iunie

03 May 2023 2294

Un fost senator de Constanța, acuzat de ucidere din culpă! Când se va lua decizia finală!

20 Nov 2022 1608

#Dobrogea144 Mesajul lui Christian Gigi Chiru, inițiatorul legii privind declararea datei de 14 noiembrie ca Ziua Dobrogei (VIDEO)

14 Nov 2022 1407

Ucidere din culpă! Judecătorii motivează de ce a încetat procesul penal în cazul fostului senator Gigi Chiru!

02 Nov 2022 2202