Grecia Coruptii care vor returna banii furati de la stat vor beneficia de pedepse reduse

Guvernul de la Atena pregateste un proiect de lege pentru recuperarea banilor de care statul a fost privat prin coruptie sau alte activitati ilegale, astfel ca cei care vor returna fondurile vor putea scapa de inchisoare sau primi pedepse mai mici, relateaza Greek Reporter, citat de Mediafax.
Proiectul urmeaza sa fie depus in Parlamentul de la Atena saptamana viitoare.
Autoritatile estimeaza ca masurile propuse de ministrul de Justitie, Haralambos Athanasiou, vor permite recuperarea a circa 2,5 miliarde de euro.

Proiectul prevede ca cei acuzati de evaziune fiscala, spalare de bani, declaratii incorecte de venit sau frauda vor beneficia de clementa daca inapoiaza banii furati.
Daca fondurile sunt returnate integral inainte ca suspectul sa ajunga in instanta, acesta va fi condamnat la trei ani de inchisoare, in loc de inchisoare pe viata. Daca banii sunt inapoiati inainte de judecarea procesului, pedeapsa va fi redusa la sapte ani, iar daca sunt returnati inainte de judecarea apelului pedeapsa va fi de 10 ani.
Proiectul permite autoritatilor judiciare din Grecia sa confiste si sa lichideze proprietatile suspectilor acuzati ca au furat bani de la stat.
Sisteme similare au fost aplicate deja in alte state europene, precum Germania, unde din 4,5 milioane de suspecti care au avut posibilitatea de a returna banii obtinuti ilegal, doar 700.000 de intrat la inchisoare.
In februarie anul trecut, Vassilis Papageorgopoulos, fost primar al orasului Salonic in perioada 1999-2010, a fost condamnat la inchisoare pe viata pentru delapidarea, in colaborare cu alte 17 persoane, a 17,9 milioane de euro din bugetul municipal. Fostul secretar general al primariei din Salonic, Michalis Lemousias, si fostul trezorier Panayiotis Saxonis au primit si ei condamnari pe viata.
sursa: hotnews.ro

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Culturism și Fitness CS Farul Constanța, șase medalii la Campionatul Balcanic (DOCUMENT)

01 May 2024 288

MAERepublica Bulgaria – timpi măriți de așteptare la trecerea frontierei rutiere bulgare în perioada 30 aprilie - 6 mai 2024

01 May 2024 191

MAE Atenționare de călătorie în Grecia! Grevă în sectorul transportului public

30 Apr 2024 444

MAE Atenționare de călătorie în Bulgaria pentru perioada 30 aprilie - 6 mai 2024

30 Apr 2024 845

Calendar ortodox 28 aprilie 2024. Sărbătoare cu cruce roşie de Duminica Floriilor. Ce sfinţi sunt sărbătoriţi

28 Apr 2024 4850

Pregătire a studenților Academiei Navale „Mircea cel Bătrân” din Constanța, la „Maritime Security Common Module" în Grecia (FOTO)

27 Apr 2024 451

Anunț important pentru călătorii în Grecia. Ce trebuie să știe românii care merg acolo

16 Apr 2024 543

Flacăra Jocurilor Olimpice Paris 2024 a fost aprinsă (GALERIE FOTO)

16 Apr 2024 455

Care sunt tendințele sezonului estival 2024

13 Apr 2024 465

Cel mai complex exercițiu organizat și condus de Forțele Navale Române, Sea Shield 24”, în plină desfășurare (GALERIE FOTO)

12 Apr 2024 480

Anchetă de proporții în Europa. România este vizată

10 Apr 2024 740

MApNExercițiul multinațional „Sea Shield 24”

08 Apr 2024 349

Exercițiu militar de amploare la Constanța! Peste 2000 de militari se vor antrena pe Marea Neagră (GALERIE FOTO+VIDEO)

08 Apr 2024 662

Alertă de călătorie în Grecia! Risc ridicat de incendii forestiere

07 Apr 2024 610

Nivel de alertă ridicat în Grecia pentru incendii de pădure

07 Apr 2024 456