Guvernul a decis. Referendumul pentru redefinirea familiei în Constituție va fi organizat pe 6 și 7 octombrie

Guvernul a adoptat actele normative necesare bunei organizări a Referendumului pentru revizuirea Constituției
  
Potrivit Biroului de Presă al Guvernului României, referendumul pentru revizuirea Constituției în forma adoptată de Parlament se va desfășura pe parcursul a două zile, 6 și 7 octombrie 2018, între orele 7.00 – 21.00, pentru a asigura o consultare cât mai largă a românilor cu drept de vot.
 
Guvernul a adoptat în ședința de marți, 18 septembrie a.c., actele normative necesare bunei organizări a Referendumului pentru revizuirea Constituției.
 
Astfel, Executivul a adoptat Ordonanța de urgență pentru modificarea și completarea Legii nr.3/2000 privind organizarea și desfășurarea referendumului, precum și pentru unele măsuri pentru buna organizare și desfășurare a referendumului național pentru revizuirea Constituției, precum și Hotărârile privind aprobarea Programului calendaristic al referendumului și pentru stabilirea măsurilor tehnico-organizatorice, a bugetului şi a cheltuielilor necesare pentru buna organizare şi desfăşurare a referendumului naţional pentru revizuirea Constituţiei din 6 şi 7 octombrie 2018
 
Ordonanța de urgență conține măsuri organizatorice de natură să asigure integritatea procesului de votare.
 
De asemenea, prin Ordonanța de urgență se urmărește remedierea lacunelor semnalate în cazul organizării referendumului, prin utilizarea soluțiilor legislative instituite de Legea nr. 208/2015 privind alegerea Senatului şi a Camerei Deputaţilor, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Autorităţii Electorale Permanente.
 
Potrivit actului normativ adoptat, întrebarea adresată alegătorilor la referendumul pentru revizuirea Constituției va fi „Sunteţi de acord cu Legea de revizuire a Constituţiei României în forma adoptată de Parlament?”, întrebare la care alegătorii trebuie să răspundă „da” sau „nu”.
 
De asemenea, având în vedere timpul scurt rămas până la votare, actul normativ stabilește folosirea dimensiunilor buletinului de vot şi ale textului acestuia de o manieră identică cu cea utilizată la referendumurile anterioare. Regia Autonomă „Monitorul Oficial” va prezenta macheta buletinului de vot pentru bun de tipar în cel mult 48 de ore de la data intrării în vigoare a ordonanței.
 

Imprimarea buletinelor de vot se va face de către Regia Autonomă „Monitorul Oficial”, confecționarea ștampilelor cu mențiunea „Votat” va fi realizată de către Regia Autonomă „Monetăria Statului”, iar confecţionarea timbrelor autocolante de către Compania Naţională „Imprimeria Naţională” - S.A.. Aceste soluţii legislative au fost utilizate şi cu ocazia alegerilor pentru Parlamentul European din anul 2014.
 
Pentru efectuarea cheltuielilor necesare pentru buna organizare şi desfăşurare a referendumului naţional pentru revizuirea Constituţiei, se suplimentează bugetul Ministerului Afacerilor Interne, al Autorității Electorale Permanente, al Serviciului de Telecomunicații Speciale, al Ministerului Afacerilor Externe, precum și al Secretariatului General al Guvernului, pentru Institutul Național de Statistică din Fondul de rezervă bugetară la dispoziția Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2018. Suma alocată pentru organizarea referendumului este de 163,712 milioane de lei.

 
La referendumul național, pentru alegătorii care se află în străinătate în ziua votării se vor organiza secţii de votare pe lângă misiunile diplomatice, oficiile consulare, secţiile consulare (dacă acestea funcţionează în locaţii diferite) şi institutele culturale din străinătate.
 
De asemenea, Ministerul Afacerilor Externe va putea organiza, cu acordul autorităţilor din ţara respectivă, secţii de votare şi în afara secţiilor de votare menționate.
 
Totodată, se creează cadrul legal prin care referendumul național privind revizuirea Constituției să se poată organiza în același timp cu referendumul cu privire la o problemă de interes local, astfel încât organizarea de către autorităţile administrației publice locale a unui referendum local să nu afecteze buna desfășurare a referendumului național.
 
În conformitate cu actele normative aprobate de Guvern, se vor constitui comisii tehnice, la nivel central şi local, din care vor face parte reprezentanţi ai instituţiilor implicate în organizarea referendumului naţional cu rolul de a coordona şi urmări îndeplinirea sarcinilor care revin ministerelor şi celorlalte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale, precum şi instituţiilor prefectului.
 
Ministerul Afacerilor Interne dispune măsuri pentru menţinerea şi asigurarea ordinii şi liniştii publice în localităţile ţării, pe întreaga perioadă de organizare a referendumului naţional pentru revizuirea Constituţiei.
 
Autoritățile administrației publice centrale și locale iau măsurile necesare pentru a pune la dispoziția primarilor spații în vederea organizării de secții de votare, precum și pentru sprijinirea cu personal a operațiunilor tehnice la secțiile de votare.
 
Ministerul Afacerilor Interne, cu sprijinul Autorităţii Electorale Permanente, va organiza instruirea prefecţilor şi a subprefecţilor cu privire la organizarea şi desfăşurarea referendumului naţional pentru revizuirea Constituţiei.
 
Prefecţii vor stabili graficul de distribuire a buletinelor de vot, precum şi a celorlalte materiale necesare desfăşurării procesului electoral.
 
Pentru reducerea cheltuielilor necesare în vederea desfășurării procesului electoral, primarii vor utiliza bunurile materiale recuperate de la alegerile anterioare și aflate în stare bună. Acolo unde bunurile materiale necesare dotării materiale corespunzătoare a secțiilor de votare nu se pot recupera, se vor achiziționa unele noi de către instituțiile prefectului, în limita sumelor repartizate.
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

România câștigă procesul în dosarul Roșia Montană. Reacția președintelui PSD Constanța, senatorul Felix Stroe

09 Mar 2024 812

Rezultate referendum Viitorul rector al Universității „Ovidius” din Constanţa va fi ales prin votul tuturor cadrelor didactice titulare și al cercetătorilor

07 Mar 2024 940

Azi, referendum la Universitatea Ovidius din Constanța pentru modalitatea de alegere a rectorului

06 Mar 2024 591

Pregătiri pentru alegeri la Universitatea Ovidius din Constanța Referendumul pentru modalitatea de alegere a rectorului, pe 6 martie

04 Mar 2024 813

Când se vor pronunța magistrații în dosarul referendumului de demitere a primarului din Agigea ?

27 Feb 2024 826

Preşedinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a anunţat că va candida pentru un nou mandat

24 Dec 2023 700

Referendumul de demitere a primarului din Agigea a ajuns pe masa judecătorilor de la Curtea de Apel Constanța!

23 Jul 2023 1626

Prefectura Constanța ar putea fi obligată să organizeze referendum la Agigea! Decizia nu este definitivă

10 Jun 2023 1312

Judecătorii au admis cererea de intervenţie formulată de primarul comunei Agigea în procesul intentat de USR Constanța prefectului județului, Silviu Coșa

17 Oct 2022 1653

Procesul prin care USR Constanța îi cere prefectului organizarea referendumului pentru demiterea primarului din Agigea, amânat pentru luna octombrie

13 Jul 2022 1084

Referendum de alipire la Rusia a unui oraș ucrainean. Este un port important la Marea Neagră

29 Jun 2022 1109

Județul Tulcea S-a stabilit data la care se va defășura referendumul pentru demiterea primarului comunei IC Brătianu

27 Jun 2022 1211

ZIUA LIVE. Când ar putea fi organizate alegerile parțiale pentru Consiliul Local Agigea? (VIDEO)

25 May 2022 2345

ZIUA LIVE Primarul comunei Agigea. „În prima zi de Consiliu, consilierii locali au încălcat legea“ (VIDEO)

24 May 2022 1882

ZIUA LIVE. O comună importantă din județ funcţionează fără Consiliu Local. Cum a scăpat primarul de organizarea unui referendum de demitere?

23 May 2022 2502