Guvernul Ponta vrea să ia înapoi banii de la primarii PDL

Premierul desemnat Victor Ponta a anunţat, luni, în plenul Parlamentului, că a cerut specialiştilor din Ministerul Finanţelor să propună în şedinţa de marţi a Guvernului o soluţie prin care banii acordaţi de fostul Guvern către primăriile PDL să fie recuperaţi şi folosiţi la salarii şi pensii. 

"Am solicitat specialiştilor din Ministerul de Finanţe să elaboreze de mâine un act normativ prin care să încercăm să reparăm cei 170 de milioane de euro, acordaţi din Fondul de Rezervă de guvernul Ungureanu unor primari ai puterii, şi să-i folosim la reîntregirea salariilor şi pensiilor", a declarat Victor Ponta. 

El a amintit că a criticat în numeroase rânduri modul în care Guvernul Ungureanu a cheltuit "ilegal şi ilegitim" 170 milioane euro din Fondul de rezervă, pentru a finanţa campania electorală a unor aleşi locali PDL. "Mă angajez ca Fondul de rezervă să nu mai fie folosit niciodată pe criterii politice, pentru campanii electorale, ci doar conform legii, pentru situaţii cu adevărat de urgenţă", a spus Ponta.

Premierul desemnat a mai anunţat că va propune în prima şedinţă a Guvernului, care urmează să aibă loc marţi, un act normativ pentru restituirea sumelor reţinute ilegal pensionarilor pentru CASS.

La începutul lunii aprilie, prin hotărâre, Guvernul a alocat primăriilor fonduri totale de 648 milioane lei (echivalent a 148 milioane euro), din Fondul de rezervă bugetară aflat la dispoziţia Guvernului, cei mai mulţi bani fiind acordaţi primăriilor PDL.

Pe de altă parte, Ponta a anunţat că toate instituţiile au sarcina ca în 30 de zile să facă un audit.

"Toate ministerele şi autorităţile vor avea sarcina ca în 30 de zile să facă un audit intern şi să prezinte public situaţia preluată, care sunt proiectele întârziate, ce probleme există, ce nevoi legislative şi de finanţare. Şi mai ales să constate dacă există grave încălcări ale legii pentru a sesiza organele judiciare ale statului. Vreau să spun de aici, de la tribuna Parlamentului, consider că cei care au greşit politic trebuie şi, iată, astăzi probabil că trec în opoziţie, dar cei care au încălcat legea trebuie să răspundă în faţa legii", a precizat premierul desemnat.

 http://www.rtv.net/guvernul-ponta-vrea-sa-ia-inapoi-banii-de-la-primarii-pdl_27502.html


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Portul Constanța 148 turiști străini, la bordul navei de pasageri L’Europe

18 May 2024 394

Intervenție în premieră pentru echipa Heka Hospital Constanța! Viața unui pacient de 45 de ani a fost salvată

14 May 2024 1081

CSM Constanța volei Echipa Under-17, pe locul trei la Turneul Final - Perspectivă din Campionatul Național (GALERIE FOTO + VIDEO)

14 May 2024 511

Alegeri locale 2024 Horia Constantinescu- „Trebuie să scoatem Mamaia din adormire cât mai repede, până nu va fi prea târziu“

12 May 2024 732

Constanța Ce spune premierul Marcel Ciolacu despre legea privind dezincriminarea evaziunii fiscale sub un milion de euro dacă prejudiciul este plătit

11 May 2024 740

Etapa națională a Olimpiadei de dezbateri academice organizată în premieră la Constanța

10 May 2024 418

Maluma, superstarul global al muzicii reggaeton, vine pentru prima dată la Neversea, în Constanța

09 May 2024 721

Anunțul de ultimă oră al Poștei Române, referitor la pensii

03 May 2024 602

Cazul City Insurance SA - cel mai mare faliment din istoria recentă a României! Tribunalul București anunță noul termen

01 May 2024 587

Momente de senzație la Ziua Porților Deschise, pe Aeroportul „Delta Dunării“ Tulcea(Galerie FOTO)

26 Apr 2024 649

UPDATE Premieră la Constanța a documentarului "Nasty", care explorează viața și cariera legendarului sportiv Ilie Năstase (GALERIE FOTO + VIDEO)

26 Apr 2024 952

Editorial Justiția este oarbă și uneori cam lentă

26 Apr 2024 704

Baschet CSM Constanța a cedat dramatic în primul meci cu BC CSU Sibiu

25 Apr 2024 719

Petre Roman și Gelu Voican Voiculescu, puși sub acuzare în dosarul Mineriadei

25 Apr 2024 541

Artistul fenomen al momentului, Burna Boy, vine în premieră în România la Untold

25 Apr 2024 400