Halep vrea ca meciurile feminine să se dispute înaintea celor masculine, în sesiunile de seară

Jucătoarea de tenis Simona Halep, locul 3 WTA, a criticat programarea partidelor la Australian Open şi a propus ca meciurile feminine de simplu să se dispute înaintea celor masculine, în sesiunile de seară de la competiţia găzduită de Melbourne Park, informează Mediafax.

Ieri, Halep a fost programată să joace partida din turul doi cu australianca Jarmila Gajdosova după meciul dintre Rafael Nadal şi Tim Smyczek, care a durat patru ore şi 12 minute. În aceste condiţii, românca a intrat pe teren aproape de ora locală 23.30, informează tennisworldusa.com, citat de Mediafax.

Simona Halep a afirmat că ar fi mai bine ca partidele feminine să înceapă la ora locală 7.00, pentru ca jucătoarele să nu fie obligate să aştepte foarte mult în caz că meciurile masculine se întind pe cinci seturi. Un meci feminin de trei seturi poate dura până la trei ore şi astfel băieţii nu ar fi nevoiţi să aştepte foarte mult, consideră sportiva română.

În turul 3 al Australian Open, Halep o va întâlni, mâine, pe americanca Bethanie Mattek-Sands, locul 258 WTA, care a învins-o în manşa secundă, cu scorul de 7-6 (3), 7-6 (6), pe sportiva franceză Kristina Mladenovic, locul 71 WTA.


Sursa: Mediafax
Sursa foto: psnews.ro

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Simona Halep, nevoită să abandoneze în al doilea meci de după revenirea în competiţii, la Trophee Clarins

15 May 2024 611

Editorial Simona Halep. Dragostea sa pentru tenis e prea mare pentru a fi înfrântă de ceva

15 May 2024 639

Tribunalul Constanța, final de proces în dosarul în care se cere insolvența SNH Gold Imperial SRL, controlată de Stere Halep, tatăl Simonei Halep

13 May 2024 492

Simona Halep şi-a aflat prima adversară de la Trophée Clarins!

12 May 2024 593

Primăria Constanța și-a dat acordul Costea Halep, unchiul tenismenei Simona Halep, construiește un bloc de opt etaje în zona Butoaie din Mamaia

02 May 2024 884

Simona Halep, acționar la Farul Constanța? Iată ce a răspuns Stere Halep

28 Apr 2024 1970

Simona Halep explică de ce nu va participa nici la turneul de la Madrid

21 Apr 2024 949

Mihai Covaliu, președintele COSR, despre ce șanse are Simona Halep să evolueze la Jocurile Olimpice Paris 2024

18 Apr 2024 648

Simona Halep nu va mai participa la turneul de la Oeiras. „Schimbare de planuri!“

11 Apr 2024 1293

Simona Halep, supusă unui nou control anti-doping

09 Apr 2024 996

Simona Halep a primit wild-card și pentru turneul de la Madrid

03 Apr 2024 1337

Pe ce loc în clasamentul mondial se află Simona Halep, după participarea la Miami Open

01 Apr 2024 939

Simona Halep ratează meciurile echipei naționale împotriva Ucrainei și participarea la Jocurile Olimpice de la Paris

30 Mar 2024 819

Simona Halep a revenit în țară de la Miami „Sunt bucuroasă că, din această carieră, am câștigat un om foarte valoros“

25 Mar 2024 1712

Editorial Ziua în care Simona Halep s-a bucurat din nou pe terenul de tenis

24 Mar 2024 967