Simona Halep a revenit în țară de la Miami „Sunt bucuroasă că, din această carieră, am câștigat un om foarte valoros“

 
Simona Halep a revenit, astăzi, 25 martie 2024, în România, după ce a participat, în SUA, la turneul de la Miami, prima sa apariție oficială, după ce TAS i-a redus suspendarea, jucătoarea de tenis din Constanța având astfel din nou drept de joc.
 

Când am reintrat în arenă, mi-a plăcut foarte mult. A fost o bucurie enormă, după perioada mare în care nu am avut drept de joc. Dar s-au dus toate și, la un moment dat, parcă nici nu plecasem de pe teren. Mi-era dor de tot ce însemna tenisul. Am zâmbit, că am avut și familia alături, dar și prietenii apropiați, care au venit special pentru acest meci. Le-am zâmbit și celor care s-au uitat la meci de la televizor, că au fost foarte mulți. A fost un moment special și am vrut să am și părinții cu mine. Și fratele cu cumnata au fost, prieteni apropiați. M-au susținut și nu au ezitat niciun moment să vină, atunci când le-am cerut. Mi-a fost foarte dor de fani și mai ales de gălăgia lor pe teren, în sens pozitiv. Modul în care mă susțin este special, a spus Simona, pe aeroport.

 
În timpul meciului cu Paula Badosa, de la Miami, Simona Halep a acuzat la un moment dat dureri la un umăr, cerând time out medical, însă sportiva a dat asigurări că nu sunt probleme.
 

Durerea de la umăr nu-mi poate în pericol prezența la Fed Cup, este doar o oboseală, a fost o durere normală după atât timp în care nu am jucat. Și am evoluat la un nivel foarte ridicat acel meci (n.r. cu Paula Badosa). Am resimțit și după, vreo două – trei zile chiar mi-a fost foarte greu. Mai am de lucrat la tot. Trebuie să mă apuc de muncă și să fiu foarte profesionistă, mai mult decât înainte, pentru că am o vârstă, iar faptul că am stat atâta timp cred că îmi va dăuna, a menționat Simona.


Despre fostul ei antrenor, Darren Cahill

Revederea cu Darren a fost plăcută, îl mai văzusem, a fost și prin România în perioada aceasta. El este un om deosebit, îmi e deja prieten. Sunt bucuroasă că din această carieră am câștigat un om foarte valoros. Mi-a dat mai multe sfaturi, nu le pot spune acum pe toate. El îmi e însă mereu alături și asta contează cel mai mult. Și revederea cu colegele din circuit a fost deosebită, m-au apreciat, s-au bucurat că am revenit. A fost chiar un sentiment plăcut. Nu mă așteptam să fie atât de bine și le mulțumesc tuturor că au fost alături de mine. M-am simțit foarte bine la Miami, a fost o nouă experiență și pentru mine. Am avut parte de foarte multe lucruri pozitive din partea oamenilor și de foarte multă apreciere. M-am bucurat că am luat această decizie să merg la turneu.

 
Despre turneele viitoare 

Charleston începe foarte rapid, o să rămân să mă antrenez la București. E evident că nu am rămas în Statele Unite. O să încerc să îmi revin la București. Mi-aș dori tare mult să pot să mă calific la Jocurile Olimpice, dar din ce am înțeles sunt șanse minime. Ar fi minunat să joc la Paris Olimpiada, dar nu vreau să-mi fac speranțe prea mari, pentru că nu am clasament și trebuie să fiu în primele 60 – 70. Am discutat ceva despre turneele pe zgură care urmează, dar încă nu s-a hotărât nimic. Vreau să-l aștept pe Carlos și să discut cu el înainte să iau o decizie. El va veni săptămâna viitoare.  


Despre noul antrenor, Carlos Martinez

Mereu l-am admirat pentru felul cum muncește pe teren și pentru rezultatele obținute cu sportivele care mie mi-au plăcut mereu. Kuznetsova este una dintre preferatele mele. Am discutat cu Darren despre antrenor și am ajuns la concluzia că vreau să încerc o perioadă cu Carlos.


Despre obiectivele următoare în tenis

Ca persoană, mă simt încrezătoare, ca jucătoare de tenis mai am mult de muncit și va fi greuț să mă întorc acolo unde îmi doresc eu. Dar ca persaonă sunt mult mai bine, da. Nu mai simt presiunea unui turneu, e o plăcere că m-am întors, nu mai contează ce voi face de acum încolo. Voi juca de plăcere, nu știu cât voi mai juca. Am câștigat ce era de câștigat și ce era correct să câștig, iar asta mi-a dat foarte multă încredere ca om.

 
O nouă replica pentru Caroline Wozniacki
 

Nici nu m-am mai gândit la acest subiect. Pot doar să repet că ar fi bine să citească decizia (n.r. TAS) mai bine. Iar dacă n-o înțelege, să i se traducă.

 
Sursa foto (cu rol ilustrativ): ZIUA de Constanța
 
Citește și:

 
Editorial

Ziua în care Simona Halep s-a bucurat din nou pe terenul de tenis

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Simona Halep explică de ce nu va participa nici la turneul de la Madrid

21 Apr 2024 815

Mihai Covaliu, președintele COSR, despre ce șanse are Simona Halep să evolueze la Jocurile Olimpice Paris 2024

18 Apr 2024 570

Simona Halep nu va mai participa la turneul de la Oeiras. „Schimbare de planuri!“

11 Apr 2024 1147

Simona Halep, supusă unui nou control anti-doping

09 Apr 2024 896

Simona Halep a primit wild-card și pentru turneul de la Madrid

03 Apr 2024 1248

Pe ce loc în clasamentul mondial se află Simona Halep, după participarea la Miami Open

01 Apr 2024 876

Simona Halep ratează meciurile echipei naționale împotriva Ucrainei și participarea la Jocurile Olimpice de la Paris

30 Mar 2024 756

Editorial Ziua în care Simona Halep s-a bucurat din nou pe terenul de tenis

24 Mar 2024 861

Simona Halep, petrecere specială, în care au fost sărbătoriți Stere și Nicolae Halep

24 Mar 2024 4389

Simona Halep „Îl aştept pe Carlos Martinez să începem. Am fixat o perioadă de încercare“

21 Mar 2024 743

Simona Halep, revenire de bun augur în turnee. Cu set câștigat! „Această zi va rămâne foarte specială pentru mine“. Cine e noul antrenor

20 Mar 2024 984

WTA Miami 2024 Simona Halep a câștigat setul întâi cu 6-1, dar a pierdut primul meci de la revenirea în turnee

20 Mar 2024 1591

UPDATE Simona Halep și-a aflat adversara de la Miami!

18 Mar 2024 751

Simona Halep, convocată pentru meciul din Billie Jean King Cup cu Ucraina. Pe site-ul competiției, apare pe locul 58 în lume!

15 Mar 2024 728

Simona Halep a plecat în SUA, pentru turneul de la Miami. „Mă bucur mult că am șansa de a mă întoarce pe teren“

11 Mar 2024 1717