Simona Halep, petrecere specială, în care au fost sărbătoriți Stere și Nicolae Halep



Tatăl și fratele jucătoarei de tenis Simona Halep, Stere, respectiv Nicolae, au fost sărbătoriți în mijlocul familiei și al prietenilor, cu ocazia zilei lor de naștere, cei doi fiind născuți în aceeași zi!

Stere Halep a împlinit 62 de ani, iar fiul său – 35, petrecerea având loc în SUA, la Miami, acolo unde Simona Halep a revenit în turnee, după ce suspendarea i-a fost redusă la TAS.

De la fericitul eveniment nu a lipsit, evident, Simona, care a postat pe Instagram câteva imagini și i-a felicitat pe Stere și Nicolae.   

Nicolae Halep a jucat și el tenis (în copilărie, înaintea Simonei), dar a renunțat după câțiva ani. De asemenea, Stere Halep a făcut fotbal, jucând la Săgeata Stejaru, iar în anul 1985 a dat probe la Farul Constanța. Nicolae este căsătorit cu Luminița din 2014, iar cei doi au împreună doi copii, o fetiță și un băiețel. 

La turneul de la Miami, Simona a jucat în primul tur cu Paula Badosa, din Spania, iar, deși a pierdut (în trei seturi, scor 6-1, 6-4, 6-3), constănțeanca a avut o evoluție încurajatoare după un an și jumătate de pauză.  

Pentru fani, jucători și organizatorii Miami Open – vă mulțumesc pentru că mi-ați făcut revenirea atât de specială, a fost mesajul Simonei după turneul din SUA.


Sursa foto: Instagram (Simona Halep)

Citește și:


Evenimente emoționante în familia Simonei Halep. „Acest om cu o inimă care nu poate fi măsurată...“

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Simona Halep explică de ce nu va participa nici la turneul de la Madrid

21 Apr 2024 813

Mihai Covaliu, președintele COSR, despre ce șanse are Simona Halep să evolueze la Jocurile Olimpice Paris 2024

18 Apr 2024 569

Simona Halep nu va mai participa la turneul de la Oeiras. „Schimbare de planuri!“

11 Apr 2024 1147

Simona Halep, supusă unui nou control anti-doping

09 Apr 2024 896

Simona Halep a primit wild-card și pentru turneul de la Madrid

03 Apr 2024 1248

Pe ce loc în clasamentul mondial se află Simona Halep, după participarea la Miami Open

01 Apr 2024 875

Simona Halep ratează meciurile echipei naționale împotriva Ucrainei și participarea la Jocurile Olimpice de la Paris

30 Mar 2024 756

Simona Halep a revenit în țară de la Miami „Sunt bucuroasă că, din această carieră, am câștigat un om foarte valoros“

25 Mar 2024 1621

Editorial Ziua în care Simona Halep s-a bucurat din nou pe terenul de tenis

24 Mar 2024 858

Simona Halep „Îl aştept pe Carlos Martinez să începem. Am fixat o perioadă de încercare“

21 Mar 2024 743

Simona Halep, revenire de bun augur în turnee. Cu set câștigat! „Această zi va rămâne foarte specială pentru mine“. Cine e noul antrenor

20 Mar 2024 984

WTA Miami 2024 Simona Halep a câștigat setul întâi cu 6-1, dar a pierdut primul meci de la revenirea în turnee

20 Mar 2024 1591

UPDATE Simona Halep și-a aflat adversara de la Miami!

18 Mar 2024 750

Simona Halep, convocată pentru meciul din Billie Jean King Cup cu Ucraina. Pe site-ul competiției, apare pe locul 58 în lume!

15 Mar 2024 728

Simona Halep a plecat în SUA, pentru turneul de la Miami. „Mă bucur mult că am șansa de a mă întoarce pe teren“

11 Mar 2024 1715