Simona Halep a plecat în SUA, pentru turneul de la Miami. „Mă bucur mult că am șansa de a mă întoarce pe teren“

 
 
Simona Halep a plecat în SUA, pentru turneul de la Miami (19 - 31 martie), primul la care va participa după ce a primit din nou drept de joc, în urma deciziei Tribunalului de Arbitraj Sportiv de la Lausanne (TAS).

Jucătoarea de tenis din Constanța nu a mai susținut o partidă oficială din august 2022, a ieșit din clasamentul WTA, iar la Miami participă pe baza unui wild-card.

Am ceva emoții, e normal, dar mă bucur mult că am șansa de a mă întoarce pe teren, acolo unde mă simt cel mai bine. Vom vedea cum va fi. Îmi era dor de aceste dimineți, când trebuie să mă trezesc pentru meciuri. Nici nu mai știam ce să-mi pun în geantă. Dar e un sentiment plăcut, după o decizie atât de bună. Toate lucrurile pozitive sunt alături de mine. Am cu mine doar un sparring-partner și un fizioterapeut. Cel mai mare suport vine de la mama, de la tata și de la fratele meu. Vor veni și ei la Miami, mai târziu, că vreau să-i am în lojă pe toți. Ultimele zile au fost pentru mine foarte obositoare emoțional, epuizante, dar în același timp mi-au adus multă bucurie. Am reușit ceea ce-mi doream de la început, să se facă dreptate și să vadă toată lumea că sunt un sportiv curat, a declarat sportiva de 32 de ani.

E foarte devreme să mă gândesc la rezultate, vreau întâi să văd cum mă simt, la reîntoarcere. Miami e un turneu bun, mi-a plăcut mereu să joc acolo, însă e greu să spun acum ceva în privința rezultatelor. Îmi doresc să joc și la Jocurile Olimpice și voi face tot ce trebuie pentru a mă putea califica, dar șansele sunt destul de mici. Horia Tecău mi-a scris un mesaj și i-am spus că ne întânim la Miami și discutăm. E mult mai bine față în față. Am un an și jumătate de când nu am mai jucat un meci oficial. Vreau să văd cum mă voi simți la revenire, iar apoi îmi voi seta și obiective. Nu m-am gândit unde să joc după Miami, întâi să văd cum va fi aici. N-am mai stat niciodată atât de mult fără să joc, vreau să iau săptămână cu săptămână și să văd cum îmi reintru în formă, întrucât va fi destul de dificil. Îi aștept cu mare drag pe susținătorii mei în tribună și la Miami și sunt sigură că va fi o atmosferă frumoasă, a mai menționat Simona Halep.  


Sursa foto: Instagram (Simona Halep)

Citește și:


Simona Halep - „Proba mea de sânge a stat peste două ore la o temperatură greșită!“. Ce spune Laboratorul de control doping

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Simona Halep explică de ce nu va participa nici la turneul de la Madrid

21 Apr 2024 815

Mihai Covaliu, președintele COSR, despre ce șanse are Simona Halep să evolueze la Jocurile Olimpice Paris 2024

18 Apr 2024 570

Simona Halep nu va mai participa la turneul de la Oeiras. „Schimbare de planuri!“

11 Apr 2024 1147

Simona Halep, supusă unui nou control anti-doping

09 Apr 2024 896

Simona Halep a primit wild-card și pentru turneul de la Madrid

03 Apr 2024 1248

Pe ce loc în clasamentul mondial se află Simona Halep, după participarea la Miami Open

01 Apr 2024 876

Simona Halep ratează meciurile echipei naționale împotriva Ucrainei și participarea la Jocurile Olimpice de la Paris

30 Mar 2024 756

Simona Halep a revenit în țară de la Miami „Sunt bucuroasă că, din această carieră, am câștigat un om foarte valoros“

25 Mar 2024 1622

Editorial Ziua în care Simona Halep s-a bucurat din nou pe terenul de tenis

24 Mar 2024 861

Simona Halep, petrecere specială, în care au fost sărbătoriți Stere și Nicolae Halep

24 Mar 2024 4389

Simona Halep „Îl aştept pe Carlos Martinez să începem. Am fixat o perioadă de încercare“

21 Mar 2024 743

Simona Halep, revenire de bun augur în turnee. Cu set câștigat! „Această zi va rămâne foarte specială pentru mine“. Cine e noul antrenor

20 Mar 2024 984

WTA Miami 2024 Simona Halep a câștigat setul întâi cu 6-1, dar a pierdut primul meci de la revenirea în turnee

20 Mar 2024 1591

UPDATE Simona Halep și-a aflat adversara de la Miami!

18 Mar 2024 752

Simona Halep, convocată pentru meciul din Billie Jean King Cup cu Ucraina. Pe site-ul competiției, apare pe locul 58 în lume!

15 Mar 2024 729