UPDATE 2. În prezenţa Ministrului Apărării Naţionale Academia Navală „Mircea cel Bătrân" organizează festivitatea de deschidere a noului an universitar (galerie foto)

În această dimineaţă, Academia Navală „Mircea cel Bătrân" organizează festivitatea de deschidere a anului universitar 2015-2016. La ceremonie este prezent şi Ministrul Apărării Naţionale, Mircea Duşa.
 
Festivitatea a început cu intonarea imnului de stat şi cu onorul drapelului şi ridicarea acestuia.

În cadrul evenimentului, rectorul Virgil Chiţac a declarat că: „Emoţia, setea de cunoaştere, dorinţa de a se afirma a studenţilor noştri ne îndeamnă să ne îndeplinim toate obiectivele propuse. Deviza Academiei este «Pe drumuri trudnice ajungi la rezultate deosebite»”. „Avem planuri de învăţământ noi acreditate, ne mărim portofoliul de cursuri oferite. Vă asigur că avem cadre didactice deosebite”, a mai declarat acesta.
 
„Vă invităm să acumulaţi cât mai multe cunoştinţe pentru a deveni ofiţeri de marină”, a precizat rectorul Virgil Chiţac.

UPDATE 2, ora 9.57

Ministrul Apărării Naţionale, Mircea Duşa, prezent la festivitate, a declarat următoarele: „În ultimii ani, învăţământul militar din România a devenit foarte apreciat. Este bine că foarte mulţi tineri se gândesc la această meserie frumoasă. Numărul de tineri care se prezintă la examenul de admitere a devenit, de la an la an, din ce în ce mai mare”, a declarat Duşa.
 
„În anul universitar 2015-2016, în instituţiile de învătământ militar s-au înscris 5.500 de studenţi, peste 2.000 doar la Academia Navală «Mircea cel Bătrân». Ne bucurăm că Academia Navală «Mircea cel Bătrân» este apreciată atât în România, cât şi la nivel european. Îi ordon domnului rector Virgil Chiţac să pregătească pentru anul 2016 un moment cu bricul Mircea mult mai amplu şi cu o rezonanţă mai mare”, a mai precizat Ministrul Apărării Naţionale.
 
De asemenea, Mircea Duşa  a ţinut să le transmită un mesaj şi studenţilor: „Vă doresc vouă bobocilor din anul I şi nu numai să vă dedicaţi în totalitate acestei profesii şi să contribuiţi la creşterea blazonului Academiei Navale «Mircea cel Bătrân».

UPDATE 1, ora 9.14
 
În aceste momente, începe oficierea serviciului religios.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Pregătire a studenților Academiei Navale „Mircea cel Bătrân” din Constanța, la „Maritime Security Common Module" în Grecia (FOTO)

27 Apr 2024 407

Cazarma 1369 Constanța va f reabilitată. Contractul de peste 450.000 de lei, scos la licitație de Academia Navală „Mircea cel Bătrân" (DOCUMENT)

25 Apr 2024 373

Licitații Constanța Academia Navală „Mircea cel Bătrân” a atribuit un contract pentru repararea instalațiilor de bord a Navei Școală Mircea. Iată ce firmă a câștigat (DOCUMENTE)

18 Apr 2024 608

Licitații Constanța Academia Navală „Mircea cel Bătrân” și o firmă din județul Prahova au parafat un contract de aproape 30.000 de euro. Despre ce este vorba (DOCUMENT)

17 Apr 2024 463

Academia Navală Mircea cel Bătrân Constanța Echipa de volei, medaliată la Campionatul Militar (GALERIE FOTO)

28 Mar 2024 711

Cumpărări directe Constanța Academia Navală Mircea cel Bătrân, contract cu Garden Antoniewicz SRL, fondată de fosta șefă a Trezoreriei Constanța (DOCUMENT)

27 Mar 2024 628

Licitații Constanța Academia Navală asigură cu aproape 50.000 de euro Bricul Mircea, pentru voiajul din 2024! Asigurările de viață pentru personal, circa 23.000 de euro (DOCUMENT)

18 Mar 2024 902

Profesori ai Academiei Navale "Mircea cel Bătrân" Constanța la Academia Națională de Apărare a Letoniei (FOTO)

15 Mar 2024 491

Justiție Constanța Transcarpat Sportours International SRL, nemulțumit de decizia CNSC privind un contract cu Academia Navală Mircea cel Bătrân

13 Mar 2024 728

Te pregătești pentru facultate? Hai la o academie militară! Iată câte locuri sunt la Academia Navală „Mircea cel Bătrân” din Constanța

04 Mar 2024 807

2,5 milioane de euro puși la bătaie Academia Navală „Mircea cel Bătrân” Constanța vrea să cumpere servicii pentru o investiție imobiliară (DOCUMENT)

29 Feb 2024 781

Eveniment organizat de Academia Navală „Mircea cel Bătrân" Constanța Master Nav adună studenți și specialiști într-un dialog constructiv (FOTO)

24 Feb 2024 743

Eveniment cultural la Colegiul Național Costache Negri din Galați. Cei prezenți au primit semne de carte cu Academia Navală „Mircea cel Bătrân” Constanța (FOTO)

21 Feb 2024 643

Licitații Constanța Academia Navală „Mircea cel Bătrân” a încheiat cinci contracte subsecvente cu trei firme din București. Despre ce este vorba (DOCUMENT)

19 Feb 2024 595

Academia Navală „Mircea cel Bătrân” modernizează instalația de propulsie la Nava Școală Sprijin Acțiuni Militare 281, proiect ZK 923 (DOCUMENT)

07 Feb 2024 848