În timp ce Traian Băsescu se întâlnea cu liderii mondiali la Summit-ul NATO Mazăre şi Ponta ţineau lecţii de etică tinerilor PSD, la Constanţa

Primarul Constanţei, Radu Mazăre, a povestit, vineri, la Şcoala de Vară a TSD de la Constanţa, cum joi seară un ministru cu jeep alb a intrat în viteză cu maşina pe trotuar, în faţa unui club din Mamaia, el precizând că i-a promis lui Victor Ponta că nu va spune despre cine este vorba.
 
”Aseară, când am fost la club în Mamaia, la un moment dat, pe faleza nou făcută cu bani europeni, intră pe trotuar, în viteză mare, un jeep. Eu, care-mi petrec viaţa şi pe la cluburi, m-am uitat siderat: «Cine vine pe trotuar, printre oameni?». Şoferul deschide uşa şi coboară un domn ministru şi intră în club. Măcar dacă era vreun şmecher, cu vreo zece gagici. Dar era singur. Îl chem pe gardianul care păzea acolo, ălă a venit şi îi tremurau genunchii: ”Şefu, ăla a venit şi era să dea peste mine cu maşina. M-am băgat în faţă, dar n-am putut...» «Bine, mă», îi spun. Pleacă ministrul. Vine acelaşi jeep alb, urcă domnul ministru şi pleacă pe contrasens. Sunteţi tineri, vreţi să faceţi politică, toţi vreţi să ajungeţi undeva. Să dea Dumnezeu! Dar să nu uitaţi niciodată de unde aţi plecat şi să respectaţi oamenii. Indiferent de poziţia în care eşti, comportă-te normal şi natural cu oamenii şi fii tu primul care să respecţi regulile”, a declarat Radu Mazăre, care nu a vrut să facă public numele ministrului.
 
”Nu am să vă spun nume. I-am şi promis lui Victor (n.r. - Ponta) că nu am să spun nume”, a spus Mazăre. Întrebat, la rândul său, despre ce ministru este vorba sau ce ministru are jeep alb, premierul Victor Ponta, prezent şi el la Şcoala de Vară a TSD, a spus că nu ştie. ”După cum vă puteţi imagina, eu aseară nu am fost în club. O să văd dacă domnul Mazăre a vorbit serios sau a vrut să facă o metaforă. (...) Din câte ştiu eu, şi o să verific, niciunul (n.r. - ministru) nu are jeep alb. Toţi au Duster. Pentru că dacă eu am Duster şi ei trebuie să aibă Duster”, a declarat Victor Ponta.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Eu

06 Sep, 2014 21:59

"Nu uita de unde ai plecat"....!?

Articole asemanatoare

Fost senator și consilier al lui Băsescu Dorel Onaca a decis radierea ultimei afaceri pe care o mai avea în portofoliu la Constanţa

05 Apr 2024 761

Doliu în sportul din România. S-a stins din viață o mare sportivă

26 Mar 2024 4670

Fostul senator Dorel Onaca a plecat din PMP și a revenit în Partidul România Mare

24 Mar 2024 3923

Doliu în lumea politicii românești. S-a stins din viață un fost parlamentar din partidul lui Traian Băsescu

20 Mar 2024 797

Coaliția discută azi despre candidatul la Primăria Capitalei Principala opțiune, medicul care l-a avut ca naș de nuntă pe Traian Băsescu

18 Mar 2024 552

Decizie de ultimă oră a cadrelor medicale în cazul fostului președinte al României, Traian Băsescu

02 Feb 2024 1661

Traian Băsescu, internat în spital din cauza unei gripe de tip A

28 Jan 2024 701

Fostul președinte al României, Traian Băsescu, internat la Spitalul Militar din București

27 Jan 2024 1438

DNA cere condamnarea definitivă a Ioanei Băsescu și Elenei Udrea în baza deciziei CJUE

10 Aug 2023 2064

Elena Udrea, Ioana Băsescu, Ioan Silviu Wagner și Victor Tarhon, decizie definitivă la Curtea Supremă – A intervenit prescripţia!

11 Jul 2023 2643

Înalta Curte, amânare de pronunțare în dosarul privind finanțarea campaniei electorale din 2009

08 Jun 2023 1309

Cinci ani în primă instanță pentru Ioana Băsescu Elena Udrea, Ioan Wagner, fostul șef al Oil Teminal, și Victor Tarhon, vicepreședintele CJ Tulcea, așteaptă azi decizia finală a Curții Supreme (DOCUMENT)

08 Jun 2023 2839

Elena Udrea, așteptată azi la Înalta Curte! Termen important în dosarul privind finanțarea campaniei electorale din 2009

15 Dec 2022 1686

Fostul preşedinte Traian Băsescu, solicitare la Curtea de Apel în dosarul în care a fost declarat colaborator al fostei Securităţi. Ce a cerut fostul șef de stat

21 Oct 2022 1458

Fostul preşedinte Traian Băsescu solicită în instanță revizuirea deciziei CNSAS prin care a fost declarat colaborator al Securităţii

18 Aug 2022 1414