Inima Reginei Maria va fi așezată în Salonul de Aur al Castelului Pelișor

Inima Reginei Maria va fi așezată în Salonul de Aur al Castelului Pelișor, începând cu data de 3 noiembrie, informează Casa Regală.
„Inima va fi transferată în caseta sa originală de argint, în cadrul unei procesiuni care va porni, în cursul dimineții de marți, 3 noiembrie, de la Muzeul Național de Istorie, la ora 11,00. Inima Reginei Maria va fi escortată până la Palatul Regal, unde procesiunea se va opri pentru câteva minute. Mașinile vor parcurge traseul cu viteză redusă pentru ca publicul să poată prezenta un ultim omagiu", se arată într-un comunicat citat de Agerpres.

Pentru a respecta dorința testamentară a Reginei Maria, inima va fi acoperită, pe toată durata procesiunii, ca și pe soclul ei din Salonul de Aur, cu stindardul României și Marii Britanii. Inima Reginei Maria va parcurge, apoi, cu escortă, traseul de la Palatul Regal la Castelul Regal Pelișor.
Familia Regală se va afla, pe tot parcursul procesiunii, alături de Inima Reginei Maria. De asemenea, membri ai familiei principesei Ileana vor lua parte la procesiune. La Castelul Regal Pelișor, la ora 15,00, în cadrul unei ceremonii, în numele Regelui Mihai, principesa Margareta va așeza Inima Reginei Maria în Salonul de Aur, pe locul ei definitiv. 

Ultima dorință a Reginei Maria a fost ca inima ei să se odihnească în capela special destinată în acest scop de la Balcic. Însă, realitățile geopolitice au făcut ca, începând din 1940, la doar doi ani de la decesul suveranei, acest lucru să nu mai fie posibil. O soluție temporară a fost păstrarea ei la Bran, însă capela de acolo a fost desecrată în perioada comunistă. Inima a fost transferată, apoi, la Muzeul Național de Istorie.

De o frumuseţe ieşită din comun şi cu o personalitate complexă, Regina Maria a militat pentru interesele României în plan extern, fiind un adevărat ambasador al ţării, precum şi o prezenţă permanentă pe front, fiind supranumită „Mama răniţilor“ sau „Regina soldat“. A fost sfătuitorul cel mai de preţ al Regelui Ferdinand, până la decesul acestuia, în anul 1927, iar după venirea la tron a fiului ei, Carol, a fost îndepărtată din viaţa publică.

Sursa foto: Wikipedia
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Premierul Marcel Ciolacu, prezent la Constanța! A participat la Exercițiul multinațional „Sea Shield 24” de la bordul Fregatei ”Regina Maria” (GALERIE FOTO+VIDEO)

11 Apr 2024 668

Guvernul RomânieiProgramul premierului Marcel Ciolacu - 11 aprilie 2024

11 Apr 2024 290

Premierul Marcel Ciolacu va fi prezent mâine la Constanța

10 Apr 2024 760

Știri Constanța Imagini de la Faleza Cazinoului din Constanța. Ce măsuri s-au luat pentru un stâlp în pericol de cădere (FOTO+VIDEO)

02 Feb 2024 1020

Deputatul USR, Stelian Ion, a solicitat Ministerului Culturii clasarea Grădinii Palatului Reginei Maria din Mamaia, Constanța

31 Jan 2024 688

Activități de educație rutieră în școlile din municipiul Constanța

08 Dec 2023 687

Ministerul Apărării a bătut palma cu Omniasig pentru asigurarea Fregatei Regina Maria 222 și a Dragorului Maritim 30 (DOCUMENTE)

15 Nov 2023 916

In memoriam Aida Abagief, soprana de renume internațional „adoptată” de Constanța

30 Oct 2023 1327

Fregata „Regina Maria”, participare la ceremoniile dedicate sărbătoririi centenarului proclamării Republicii Turcia

27 Oct 2023 784

Concurs internaţional de pian, la Constanţa. Juriul este alcătuit din personalități artistice de seamă

24 Oct 2023 1021

Carmen Chilea, fosta directoare a Colegiului Național de Arte „Regina Maria” Constanța, schimbă prefixul

23 Oct 2023 1496

Știri Constanța Ziua Armatei Române, marcată printr-un eveniment la Biblioteca Județeană „Ioan N. Roman” Constanța

23 Oct 2023 765

Sosirea Fregatei „Regina Maria” în Portul Militar Constanța, la final de misiune NATO în Marea Mediterană (FOTO)

11 Oct 2023 728

Final de misiune pentru Fregata „Regina Maria”! Nava militară revine în portul militar Constanța

09 Oct 2023 860

Fregata „Regina Maria” a finalizat, cu succes, cea de-a doua etapă a Operației „Sea Guardian” 23

06 Oct 2023 1058