10 Dec, 2014 09:38
1891
Loredana DĂSCĂLESCU
Românii consideră că președintele trebuie să aibă ca principale priorități crearea locurilor de muncă și respectarea legilor și a Constituției, relevă un sondaj Inscop, citat de Agerpres.
De asemenea, majoritatea respondenților cred că președintele ales, Klaus Iohannis, va fi un șef de stat diferit de Traian Băsescu, că acesta ar trebui să colaboreze cu guvernul condus de Victor Ponta și că este bine ca președintele și premierul să fie din tabere politice diferite. În plus, cei chestionați cred în majoritate că alegerile i-au unit pe români și sunt mulțumiți de rezultatul prezidențialelor, relatează Agerpres.
Astfel, potrivit Inscop, românii consideră că prioritățile președintelui sunt, în ordine: să creeze locuri de muncă — 34,1% (față de 32% în septembrie), să garanteze respectarea legilor și a Constituției — 31,3% (33,6% în septembrie), să combată corupția — 18% (18,9% cu trei luni în urmă), să conducă politica externă și de securitate națională a României — 10,2% (9,2% în septembrie), să susțină măsuri de protecție socială — 4,8% (față de 5,6% la măsurătoarea precedentă), iar 1,5% (0,6% în septembrie) nu știu sau nu răspund.
Sursa: Agerpres
Sursa foto: www.dcnews.ro
Adauga un comentariu
Nume:
Email:
Comentariu*: