Aproape 75% dintre români sunt de părere că lucrurile în România se îndreaptă într-o direcţie greşită

Majoritatea românilor este pesimistă în ceea ce priveşte direcţia în care se îndreaptă România şi lumea, relevă cea de a IV-a ediţie a sondajului de opinie intitulat "Neîncrederea publică: Vest vs. Est, ascensiunea curentului naţionalist în era dezinformării şi fenomenului ştirilor false", publicat vineri de INSCOP Research.



Potrivit sondajului, 74,5% dintre români sunt de părere că lucrurile în România se îndreaptă într-o direcţie greşită (faţă de 80,9% în septembrie 2021, 68,1% în iunie 2021 şi 70,3% în martie 2021), în timp ce 20,8% cred că se îndreaptă într-o direcţie bună (faţă de 12,5% în septembrie 2021, 25,1% în iunie 2021 şi 23% în martie 2021), iar 4,7% nu ştiu sau nu răspund.


Direcţia în care se îndreaptă lumea este percepută de 24,2% ca fiind bună, în timp ce 68,9% consideră greşită direcţia, iar 6,9% nu ştiu sau nu răspund.

 

Evoluţia calităţii vieţii, în comparaţie cu acum 5 ani, a fost apreciată "mai bună" de 29,3% dintre respondenţi, în timp ce 68,9% au optat pentru varianta "mai grea" şi pentru "nu ştiu/nu răspund" au optat 1,8%.

 

La întrebarea privind evoluţia calităţii vieţii, 43,2% dintre români consideră că peste 5 ani viaţa lor va fi mai bună decât în prezent, în timp ce 46,6% cred că va fi mai grea şi 10,2% nu ştiu sau nu răspund.



"Percepţia direcţiei în care merge ţara s-a mai îmbunătăţit comparativ cu luna septembrie 2021, dar este sub nivelurile înregistrate în iunie şi martie 2021. De asemenea, pe fondul pandemiei, a crizei economice şi sociale, se observă şi un pesimism cronic al românilor cu privire la evaluarea direcţiei în care merg lucrurile în lume, raportul dintre cei care spun că lucrurile merg într-o direcţie bună în lume, respectiv într-o direcţie greşită fiind de 1 la 3.


Evaluarea prezentului în comparativ cu trecutul şi mai ales percepţia viitorului indică acumularea unui nivel ridicat de incertitudine la nivelul majorităţii populaţiei cu excepţia tinerilor care sunt ceva mai optimişti decât media populaţiei", a afirmat preşedintele Strategic Thinking Group, Remus Ştefureac, potrivit unui comunicat transmis, vineri, 28 ianuarie, Agerpres.


Sondajul de opinie, realizat în perioada 11 - 18 ianuarie 2022, este împărţit în şapte capitole, capitolul al III-lea fiind dedicat opiniei românilor privind direcţia în care merge ţara şi lumea.

Datele au fost culese prin interviuri telefonice, volumul eşantionului multistadial stratificat fiind de 1162 de persoane, reprezentativ pe categoriile socio-demografice semnificative (sex, vârstă, ocupaţie) pentru populaţia neinstituţionalizată a României, cu vârsta de 18 ani şi peste. Eroarea maximă admisă a datelor este de ą 2.9 %, la un grad de încredere de 95%.

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Sondaj de opinie Mulțumiți de reacția autorităților la prima ninsoare din 2023? Iată ce au răspuns participanții la sondaj

06 Feb 2023 592

Sondaj de Opinie 84% dintre respondenți spun că nu vor merge nicăieri în vacanța elevilor din luna februarie

30 Jan 2023 683

Sondaj de opinie Sunteți mulțumiți de cum au reacționat autoritățile la prima ninsoare din 2023?

30 Jan 2023 708

Sondaj de Opinie Unde veţi petrece vacanţa elevilor din luna februarie?

23 Jan 2023 811

Sondaj de opinie Ce vă doriți de la anul 2023? Iată ce au ales respondenții

23 Jan 2023 636

ZIUA LIVE. Remus Negoi, senator USR – „Când vom avea primar la Constanța, în 2024, se va schimba totul!”

21 Jan 2023 986

Sondaj de opinie 54% dintre respondenți cred că Farul Constanța va învinge CFR Cluj în meciul de la Ovidiu

16 Jan 2023 1711

Sondaj de opinie Ce vă doriți de la anul 2023?

16 Jan 2023 856

Sondaj al Parlamentului European. Câți români sunt îngrijorați de creșterea costului vieții?

12 Jan 2023 523

Sondaj de opinie Cum credeți că se va încheia meciul Farul Constanța - CFR Cluj, din prima etapă a anului 2023 în Superligă?

09 Jan 2023 1525

Sondaj de opinie Anul 2023, văzut prin ochii cititorilor. Aceștia cred că va fi un an mai greu ca precedentul

09 Jan 2023 648

Editorial 2023 – anul închiderii șantierelor din Constanța?!

05 Jan 2023 1009

Sondaj de opinie Cum credeți că va fi anul 2023?

31 Dec 2022 789

„West Side Christmas Market’’, desemnat cel mai frumos târg de Crăciun din România

28 Dec 2022 884

Sondaj de opinie Doar 26% dintre cititori spun că își permit un buget mai mare de Crăciun

19 Dec 2022 790