Inspectorii DGFP Cimpoaie şi Bafan, trimişi în judecată de procurorii DNA

Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Constanţa au dispus trimiterea în judecată a inculpaţilor Adrian Cimpoaie şi Costel Bafan, inspectori în cadrul Direcţiei Generale a Finanţelor Publice (DGFP) Constanţa - Activitatea de inspecţie fiscală - Compartimentul schimb internaţional de informaţii, în sarcina cărora s-au reţinut infracţiunile de luare de mită, fals intelectual şi instigare la infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată.

Potrivit rechizitoriului întocmit de anchetatori, pe 8 decembrie 2010, inculpaţii Cimpoaie Adrian şi Bafan Costel, inspectori fiscali în cadrul DGFP Constanţa - Compartimentul schimb internaţional de informaţii, cu ocazia efectuării unui control de specialitate, au pretins de la administratorul unei societăţi comerciale din judeţul Constanţa (denunţător), suma de 2.000 euro pentru a nu-i întocmi un dosar penal pentru comiterea infracţiunii de evaziune fiscală ca urmare a neregulilor constatate în legătură cu efectuarea unui transport de mărfuri pe ruta Bulgaria - România, se arată înb comunicatul de presă al DNA.
„În plus, cu prilejul redactării procesului verbal de control din data de 9 decembrie, cei doi inspectori nu au consemnat în acest act de control faptul că în evidenţa contabilă a firmei denunţătorului nu era înregistrat un transport de cereale din data de 4 septembrie 2010 deşi constataseră personal acest lucru. Pentru a crea aparenţa de legalitate a acestei omisiuni, Cimpoaie Adrian şi Bafan Costel i-au cerut contabilului societăţii să întocmească în fals factura aferentă acestui transport, devizul de transport, foaia de parcurs şi alte documente de evidenţă contabilă primară, pe care le-au ataşat la procesul verbal de control. În data de 9 decembrie 2010, Cimpoaie Adrian şi Bafan Costel au fost prinşi în flagrant delict imediat după ce au primit de la denunţător suma de 2.000 de euro.
La data de 10 decembrie 2010, Tribunalul Constanţa a dispus arestarea preventivă a inculpaţilor Cimpoaie Adrian şi Bafan Costel pe o perioadă de 29 de zile (comunicat nr. 673/VIII/3 din data de 10 decembrie 2010, afişat pe site-ul www.pna.ro). La data de 24 decembrie 2010, Curtea de Apel Constanţa a dispus eliberarea provizorie sub control judiciar a celor doi inculpaţi", mai aflăm din comunicat.
Dosarul a fost înaintat spre judecare la Tribunalul Constanţa.
Anchetatorii mai precizează că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale şi trimiterea rechizitoriului la instanţă, spre judecare, situaţie care nu poate în niciun fel să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Magistrații au amânat cauza Temocentrale Constanța SA și Termoficare Constanța SRL se judecă pentru datorii instituționale!

26 Apr 2024 397

Termoficare Constanța anunță programul în care va distribui factura fiscală asociațiilor de proprietari

17 Apr 2024 495

e-Factura Perioada fără sancţiuni pentru contribuabilii care nu utilizează sistemul, extinsă până la 31 mai

28 Mar 2024 745

Atenție! ANAF avertizează asupra unor mesaje false trimise în numele instituției

20 Mar 2024 672

MF lansează varianta simplificată a aplicației e-Factura. Ministrul Marcel Boloș „Este în primul rând utilă celor aproximativ 670.000 contribuabili mici care au nevoie de un format gratuit și ușor de folosit”

05 Mar 2024 573

Cumpărare directă Constanța Proiect Group va gestiona sistemul de iluminat public în Crucea (DOCUMENT)

31 Jan 2024 577

Îmbunătățiri pentru sistemul e-Factura. Anunțul Ministerului Finanțelor

18 Jan 2024 540

Ministerul Finanțelor Peste 5 milioane de facturi au fost expediate cu succes în sistemul e-Factura

11 Jan 2024 693

Ministrul Finanțelor, Marcel Boloş 2,78 milioane de facturi înregistrate în sistemul e-Factura, în valoare de 16 miliarde de lei

08 Jan 2024 1001

Ministrul Finanțelor, Marcel Boloș De modulul e-Factura depinde viitorul României pentru combaterea evaziunii fiscale

30 Dec 2023 701

Ministerul de Finanţe va începe o campanie de informare cu privire la factura electronică (VIDEO)

29 Dec 2023 921

Avertisment al ANAF! Mai multe mesaje false referitoare la RO e-Factura, transmise în numele instituției

27 Dec 2023 968

Garda Națională de Mediu Amenzi în valoare de 70.000 de lei şi sesizare penală pentru doi agenţi economici

21 Dec 2023 782

SmartBill a emis deja peste 3 milioane de e-Facturi și susține antreprenorii români în tranziția către noul sistem național de facturare e-Factura, obligatoriu din ianuarie 2024

18 Dec 2023 749

e-Factura devine obligatorie de la 1 ianuarie! Important pentru toate firmele

10 Dec 2023 1825